Muzeul Abandonului este un muzeu-forum digital și participativ, care își propune să cartografieze cultura abandonului și să ofere o narațiune istorică a fenomenului abandonului și instituționalizării copiilor în România. Este un loc de întâlnire între publicul larg și comunitatea invizibilă a copiilor abandonați din România, un spațiu sigur unde această traumă colectivă poate începe procesul de vindecare.
Muzeul Abandonului a fost înființat în 2021, cu misiunea de a scoate la lumină o imensă rană ce influențează profund felul în care România arată astăzi.
În cei 35 de ani care s-au scurs de la schimbarea regimului politic nu a existat nicio acțiune oficială din partea Statului Român, care să recunoască public trauma supraviețuitorilor sistemului de protecție a copilul. Pentru ca o traumă colectivă să înceapă lungul drum către vindecare trebuie în primul rând să fie acceptată social. Iar pentru asta este nevoie de public.
Ne-am asumat să devenim un spațiu al dialogului, sigur și vindecător, pentru comunitatea vastă a sutelor de mii de copii abandonați și instituționalizați în perioada comunistă și post-comunistă, în România.
DONEAZĂ O POVESTE PENTRU COLECȚIA MUZEULUI.
Documentăm, expunem și conservăm digital mărturiile materiale și imateriale ale abandonului instituționalizat al copiilor în România. Colecțiile și arhivele noastre reunesc documente personale și instituționale, publice și private, momentan disparate, toate legate de instituționalizarea și dezinstituționalizarea copiilor din perioada comunistă și post-comunistă din România.
Din octombrie 2024 Muzeul Abandonului este prima entitate muzeală din România membră a Coaliției Internaționale Sites of Conscience, o rețea cu peste 370 de membri din peste 65 de țări, care de peste 25 de ani confruntă moșteniri violente ale trecutului pentru a găsi soluții inovatoare pentru actuala justiție socială.
Arhiva Muzeului Abandonului are ca scop reunirea, într-o arhivă digitală, a unor arhive personale și instituționale, deocamdată disparate, toate legate de instituționalizarea și dezinstituționalizarea copiilor din România comunistă și post-comunistă.
Arhiva Muzeului Abandonului este o arhivă necesară, dar absentă în spațiul public, a cărei existență fragmentată în arhive personale își va găsi în sfârșit un loc care să o adune
Se estimează că la începutul anilor ‘90, țările ex-comuniste aveau în grijă peste jumătate de milion de copii abandonați. În România se vorbea despre aproape 100.000 de copii abandonați în grija statului – atâția copii se aflau oficial în 1989 în registrele caselor de copii. În realitate, numărul lor era mult mai mare.
Alți aproximativ 50.000 de copii nu erau nici măcar ai statului.
Copiii nimănui erau peste tot abandonați în sistemul medical. Și nu pentru că aveau nevoie de îngrijiri medicale, ci pentru că, atât părinții care nu-i doreau, cât și serviciile de protecție, foloseau spitalul ca pe o soluție temporară, la îndemână, pentru copiii nedoriți. Soluția temporară dura de multe ori ani.
Muzeul Abandonului a fost distins în anul 2022 la Gala AFCN cu Premiul pentru Incluziune Socială și Dialog Intercultural și la Gala Societății Civile cu trei Premii I la secțiunile: Artă și Cultură, Impact Social, Campanii de comunicare pe teme sociale. În 2023, la editia XXI a PR Award, am primit Golden Award for Excellence la sectiunea Artă și Cultură. Am fost invitați în decembrie 2023 la conferința Co-Museum de la Atena, unde am prezentat prima noastră expoziție imersivă.
În 2024 am fost nominalizați la Museums and Heritage + Awards pentru BEST USE OF DIGITAL, printre cinci cele mai bune muzee ale lumii la aceasta categorie. În mai 2024, la ediția a 13-a a Galei Superscrieri, am obținut două premii: podcastul „Pe Urmele Abandonului” a primit premiul II la categoria Audio-Podcast, iar proiectul „Harta Abandonului” a câștigat premiul II la categoria Civic Influencers.
Ne adresăm cu această chemare comunității adulților care au trecut prin sistemul de protecție a copilului, dar și medicilor, asistenților sociali, psihologilor și altor profesioniști implicați în reforma sistemului de protecție a copilului ce păstrează colecții de obiecte-mărturii a ceea ce au văzut și au trăit, obiecte pe care nu le-au putut lăsa în urmă, dar care însă îi apasă cu încărcătura lor emoțională.
