Loader

De panică nici nu am împachetat

Bagajele abandonului

În ziua în care a început invazia rusă în Ucraina, Zarin (23 de ani) a plecat din Odessa spre granița cu România. Era unul dintre miile de studenți indieni care au fugit de război.
L-am cunoscut la Vama Siret într-una din acele nopți geroase de sfârșit de februarie, la câteva ore după ce trecuse granița împreună cu alți colegi mediciniști. Se adăpostise într-un cort și tremura efectiv de frig. Era încălțat cu teniși și avea o geacă de subțire pe el. „Eram atât de panicat încât am plecat cu ce aveam pe mine, nici nu am apucat să-mi fac bagajul cum trebuie”, mi-a zis Zarin atunci. Mulți dintre colegii lui erau afară, așteptau să vină autobuzele de București, dar el cedase din cauza frigului. L-am îndrumat spre mașina unor cunoscuți care plecau spre Suceava. A petrecut noaptea acolo și a doua zi a prins un autobuz spre București. O săptămână mai târziu, am primit un mesaj pe WhatsApp de la el în care îmi spunea că a ajuns cu bine acasă la părinții lui în India.
Am păstrat legătura cu Zarin și din când în când îmi spune că e nostalgic după viața lui de student în Ucraina și e frustrat că nu-și poate continua studiile. „Îmi pare atât de rău pentru ce se întâmplă acolo, am cunoscut oameni minunați în Ucraina, oameni generoși și primitori care m-au făcut să mă simt ca acasă. Mă gândesc la cei care au rămas și mi se rupe inima. Evident, sunt fericit că am ajuns acasă și că mă pot bucura de pace alături de familia mea, dar tot am rămas așa cu un gol în suflet”, îmi scria Zarin într-un alt mesaj.
Printre altele, el mi-a povestit și despre cum e viața lui în India: „ Abia mă obișnuisem cu iernile din Ucraina și a trebuit să mă întorc la căldurile astea de aici. E dezastru la noi în India cu schimbările climatice. Se face din ce în ce mai cald de la an la an, ca să nu mai zic de inundații și altele.”
Conversațiile cu Zarin m-au făcut să mă gândesc la un lucru pe care, deși teoretic îl știam, abia acum încep să-l înțeleg: și anume că că refugiații de război de azi pot fi refugiații climatici de mâine. Și invers. (Un exemplu: doar în India, în 2020, aproape 4 milioane de oameni au fost forțați să-și părăsească casele din cauza dezastrelor de mediu.) E un subiect care ne împinge să analizăm raportul între ideea de pericol imediat și pericolul pe termen lung. (Mai ales că se vorbește prea puțin despre acești refugiați climatici, descriși ca „invizibili”, și asta pentru că pericolul în ceea ce-i privește e văzut întotdeauna ca fiind unul vag, îndepărtat.)
Dincolo de toate astea, rămân cele două întrebări care îl macină pe Zarin în ultima vreme: „ce mai înseamnă acasă?” și „eu unde mă duc acum?”.
Mărturie culeasă de Ionuț Sociu pentru Muzeul Abandonului, în cadrul campaniei Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin Fundația Sera, Care Franța și FONPC.