A dărui necondiționat din timpul tău

A dărui necondiționat din timpul tău

Cine a avut norocul unui profesor care să inspire prin firea sa și prin raportarea la cei din jur, știe că felul în care Gheorghiță Dragoș Jigău alege să trăiască această perioadă a războiului din Ucraina, e unul ale cărui scântei vor influența mulți elevi.

Vara îl găsești  cărând voluntar mobilier pentru școală și ocupându-se de pregătiri, ca totul să fie gata pentru toamnă. Iarna o să-l vezi colindând cu elevii la căminele pentru vârstnici, ca să le îmblânzească singurătatea sau donând jucării la centrele de plasament din zonă. Aleargă și la maraton, tot ca să strângă bani pentru educația copiilor din Săcele. „Lucruri mici, mărunte care ne țin în viață”, explică.

„Îmi place să ajut oamenii din jurul meu”, spune simplu profesorul de engleză și franceză de la Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște. „Încă de la începutul războiului am încercat să le explic elevilor ce se întâmplă. Le spun mereu să nu urască și că e important să-i ajutăm pe refugiații din Ucraina cum putem noi mai bine. Să nu contribuim la întețirea focului. Vreau să fiu un model pentru ei”.

Gheorghiță a aflat din presă de grupul de Facebook „Uniți pentru Ucraina”. Curiozitatea l-a împins să intre în grup și a văzut că „solidaritatea funcționează miraculos”.

De atunci, soția l-a întrebat deseori dacă s-a mutat de acasă și când se mai odihnește. Dar tot de atunci, prin viața familiei Jigău au trecut oameni pe care nu-i vor uita niciodată, frânturi de fraternitate și prietenie în mijlocul unui război.

Într-una din zilele când își însoțea fiul la antrenamentele de fotbal din parcul Sub Arini, profesorul a făcut cunoștință cu Mika, un fotbalist talentat care se alăturase echipei de când părăsise Ucraina. Pentru că a învățat rusă în copilăria petrecută în satul Valea lui Ion din județul Bacău, Gheorghiță a intrat în vorbă cu familia Asrian și în scurt timp s-au simțit foarte legați.

Karen Asrian i-a povestit că era a doua oară când fugea din cauza războiului împreună cu soția, de data aceasta și cu cei doi copii- Mika (8) și David (3) – și cu soacra. Prima dată se întâmplase în 2003, când au părăsit Armenia natală din cauza conflictelor cu Azerbaidjan. S-au stabilit atunci în Kiev și mai apoi în Dnipro. Treptat, au pus pe picioare o rotiserie și o patiserie. Soțul se ocupa de grătare și șhaorma, iar soția de dulciuri. Karen lucra și ca profesor de acordeon și tobe la Școala de muzică a Comunității Armenilor din Dnipro. Aveau o viață liniștită și împăcată.

Anul acesta, pe 18 martie bombardamentele din Dnipro nu mai încetau. Familia Asrian a îndesat în două valize ce a putut mai repede și a plecat spre România.

După ce i-a cunoscut, Gheorghiță a postat pe grupul de ajutorare și a început să strângă haine, rechizite școlare și hrană – tot ce nu încăpuse în cele două mici valize. De când a auzit că „fratele” Karen cântă, profesorul a cerut ajutor și pentru a-i găsi un acordeon ca să-și mai ia gândul de la necazuri prin muzică. Un brașovean a donat acordeonul, iar Karen l-a invitat pe Gheorghiță în apartamentul din Sibiu unde erau cazați pentru o după amiază de cântece, ceai și baclavale însiropate. 

Împreună s-au plimbat prin pădurea Șopa din Șelimbăr și au ascultat natura în timp ce au adunat ciuperci pentru o tocăniță românească.

Scânteile de bine nu s-au oprit aici. Un jurnalist din Sibiu i-a sprijinit să găsească o bucătărie și ustensile pentru a găti baclavle și sugiuc turcesc pe care le-au vândut vecinilor din cartier. De Paște, Marine a pregătit 300 de baclavale armenești pentru 15 familii sibiene. Antrenorul de la Interstar Sibiu s-a ocupat de Mika, fiul pasionat de fotbal, ca să-l sprijine să-și continue pregătirea și în România. Tot cu ajutorul grupului, profesorul a strâns 3400 lei pentru tratamentul dentar de care Karen avea nevoie.

„Rolul meu a fost, cu modestie spun, de a posta pe forumuri, de a găsi oameni care să susțină, să înțeleagă situația lor”, explică profesorul Gheorghiță. Și din fericire, de fiecare dată când a căutat ajutor, au fost ecouri. Asta i-a demonstrat că românii pot da dovadă de foarte multă empatie. 

Rămâne durerea că n-a reușit să-și convingă „fratele” să mai stea în Sibiu. La mijloc de iunie, familia Asrian s-a întors în Ucraina, cu gândul la cumnatul rămas acolo și la micile afaceri pe care le aveau. Gheorghiță vorbește des cu ei și se asigură constant că sunt bine. 

Pentru că ucrainenii au prins încredere în el pe grupul de ajutor, profesorul primește des mesaje care-i cer sprijinul. Încearcă mereu să-i conecteze din aproape în aproape cu cât mai multe persoane care-i pot asista pentru a pleca din Ucraina sau a găsi cazare în România.

„A dărui cuiva în mod necondiționat o părticică din timpul tău, din bucățica ta de pâine , nu e nimic mai mult decât milostenia umană față de semeni”, crede Gheorghiță Jigău și asta vrea să le transmită și elevilor săi – indiferent că e vorba de cei vulnerabili de lângă noi, sau de cei care astăzi fug din calea războiului.

„Totdeauna când mă aflu în vreo excursie școlară cu elevii din clasa unde sunt diriginte, eu îi învăț să-si împartă sandvișurile, pizza, ceea ce cumpăra de la patiserii. Cunosc copii atât de sărmani că în ultima lor excursie nu și-au permis să-și ia la pachet măcar două felii de pâine unse cu dulceață!”

Mărturie culeasă de Ana-Maria Ciobanu pentru Muzeul Abandonului, în cadrul campaniei Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin Fundația Sera, Care Franța și FONPC.

No Comments

Post A Comment