01 mart. Ira, psihoterapeută, 33 de ani
„Pentru mine, războiul nu a început pe 24 februarie 2022, ci în 2014. Atunci am plecat de acasă, din Luhansk, spre Kiev, împreună cu pisica mea, Marchiza. Aia a fost prima mea fugă de război. M-am stabilit în Kiev, unde am început să lucrez ca psihoterapeută. Am avut oameni în terapie care erau refugiați de război, oameni ca mine, care își părăsiseră casele. Anii au trecut și s-a făcut 2022.
Mulți din jurul meu nu credeau că va începe războiul. Însă eu le ziceam și rudelor mele că rușii vor invada Ucraina, eram sigură că se va întâmpla asta. Iar ei aveau impresia că mă panichez aiurea. Se acumulase o tensiune mare, țin minte că pe 17 sau 18 februarie am văzut o știre despre un soldat ucrainean ucis în Luhansk. Mi-am dat seama că îl cunoașteam, îl știam din copilărie pe acel soldat. Am plâns în clipa aia și m-am panicat. Și încă nu se făcuse 24 februarie.
În seara de 23 februarie, stăteam în casă cu pisica mea. Atunci i-am făcut poza asta, cu câteva ore înainte să înceapă invazia. Iar mai apoi, când am plecat din Ucraina și am venit aici, în România, am luat-o și pe Marchiza cu mine, evident. Și acum mă gândesc: ce traseu a avut pisica asta, care a fost și ea nevoită să plece de două din cauza războiului!”
Ultima zi de pace, întâia noapte de război este o instalație digitală participativă marca Muzeul Abandonului, un zid digital de imagini cu ultimele zile de pace din memoria telefoanelor mobile.
Poveste culeasă de Ionuț Sociu pentru campania Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin SERA Romania, Care Franța și FONPC.
No Comments