Mă numesc Moldovan Rodica, am lucrat în casa de copii de la 1 octombrie 1990 până în… 12 aprilie 2012. Stau și mă gândesc exact. Deci am fost în prima serie a personalului care o plecat când s-a închis, pentru că eu aveam și alte posibilități, aveam de ce să mă ocup. Eram educator în casa de copii. Am terminat liceul agricol și printr-o împrejurare… am auzit că la Zau de Câmpie să scot niște posturi la concurs și am fost la concurs și după aceea nu mai știu câți, cred că 7-8 ani în fiecare an ne duceau la concurs.
Aveam câte 26-30 de copii într-o grupă. No, dar… nu știu cum să zic… eu am fost foarte legată de copii și-s legată și acuma… așa cu drag. Știam de castel, știam legenda, că am crescut aicea, în fiecare an era târgul peștelui și mergeam… Dar în rest n-am știut nimica, n-am știut nici ce înseamnă… M-am dus pe post de educator, dar n-am știut în ce constă postul de educator, m-am gândit te duci ca la grădiniță, faci cu ei, te joci, te… Și când colo trebuie să fiu părinte (râde).
În interviul pe care l-am făcut cu doamna Rodica Moldova, am rugat-o ne spună despre fetele cu care mai ține legătura.
Vai, dar am o grămadă. Am o fată care… o terminat… să mă gândesc bine, cred că în 2000… a terminat profesionala, 2000-2001. Și acuma, nu demult, m-am întâlnit la Târgu Mureș cu ea și lucrează… o făcut liceul acuma și zice: „No, cum îi?”, că zic: „Ai terminat liceul și tu ca oamenii?”. „Oh, doamna Rodica, da atuncea când…”
Nu mă asculta și doară fugeau și cobora de la liceu, de la internat, cobora pe geam cu cearceaful și ieșeau noaptea în oraș. Ne sună doamna pedagogă într-o luni „să veniți la doamna directoare că, uite, trei dintre fete au coborât pe geam” și așa și ele erau la profesională, liceul agricol. Și ne-am dus și le-am certat, dar vă dați seama că doar nu poți să le ții în brațe și o zis… acuma îmi spune, zice: „Atunci mi-o fost ciudă pe dumneavoastră, dar trebuia să îmi trageți o mamă de bătaie să fac liceul când o trebuit, nu acuma!” Că o lucrat într-un laborator de cofetărie, după a lucrat în fabrică nu știu unde și după aceea s-o ambiționat și prin 2015 a terminat liceul și acuma e asistentă medicală la un cabinet de oftalmologie. No, zic: „N-ai putut fi doamnă de la început?”.
Dar așa gândesc, nu-i mai departe de Emilia…care e asistentă la Luduș.
Emilia o fost copilul meu, n-o vrut să meargă… s-o dus vara, o învățat foarte bine, deci era singurul copil la care nu mergeam…că mergeam o dată pe săptămână la fiecare… fiecare educatoare mergea și-și lua notele de la licee de la copii, la Mureș. Era singurul copil unde nu mergeam cu spatele strâns că nu mă ceartă nimeni. Deci, în rest, ne certa și… no, că unii copii nu i-o interesat școala.
Eu aveam de la grupă copii la sanitar, la agricol și la Miu, acolo mă duceam și iau notele de la fiecare diriginte. Știam în pauza cutare mă duc la, îs acolo, în pauza de… ne duceam…cum să spun, nu mergeam la fiecare ședință cu părinții, dar în momentul când mă duceam la sanitar, apoi acolo la sanitar în pauza respectivă anunțam înainte cu o zi… am trei copii acolo, no, la ăia, cu toate trei dirigintele stăteam de vorbă în ziua respectivă. Așa ne duceam. Și asta am zis, că copilul ăsta… „nu mă duc la liceu, nu mă duc, că eu vreau să lucru”. S-o angajat la Tăureni, la o fabrică de mobilă de plastic. „Tu, fată, e păcat să te pierd”. „Nu, că eu nu mă duc, că… nu știu ce”.
Și eram într-o, nu uit cât trăiesc, eram de serviciu sâmbăta și i-am pregătit dosarul să meargă să-și depuie la școala de asistente medicale. Zic: „De nu te duci luni dimineața la… de nu te văd la autobuzul de 8 cu mine dai de dracu!”. „Nu mă duc că eu nu, că eu mă duc la Tăureni la lucru!”. Și seara am sunat-o pe femeia de serviciu: „S-o trezești să meargă!”. Oh, păi n-o mai vorbit cu mine un dram de vreme, „Ce? Că mă obligați, că n-aveți dreptul să mă obligați să mă duc!”. O gătat… foarte bine, am dus-o la internat la… la sanitar, fetele mele erau acolo la liceu, fata cea mică, că ailaltă o terminat, o stat acolo cu fetele mele în cameră… Chiar ale mele de acasă, da. Și… o terminat postliceala. No, unde să lucrezi? Eu-s prietenă foarte bună cu doctorița de aicea. Și, zic „Stai că vorbesc cu doamna doctor, ți-o iei în practică.”. Era perioada când se închidea casa de copii, deci ultimul an al ei de liceu… de postliceală era închisă deja casa. Și vorbesc cu doamna doctor: „Doamna doctor, uitați, am o fată din casa de copii care o terminat, nu sunteți drăguță să o luați în practică?”. Și o luat-o în practică și o lucrat 11 ani aici. No, și acum e la Luduș, aicea avea salariu destul de mic și, no, am încurajat-o, așa mult am încurajat-o că-i un copil foarte bun, zic „Îi păcat să stai aicea la țară să iei salariul ăla, mai bine du-te la Luduș că, uită-te, no…”. Dar asta am zis, că o fost copii care n-o vrut pur și simplu să meargă, no, dar asupra ei am avut un pic mai mare putere ca asupra altora.
No, dar e păcat unde s-o ajuns acum… Stam și povesteam, ieșeam seara la 10 de la lucru, stam și povesteam după ce mâncau și ne tăvăleam cu ele pe acolo pe jos și ne jucam… și apăi nu vă spun tabere, Doamne, fără număr. Tabere și… și copiii noștri că așa ne lăsa ca să ne ducem și copiii noștri. Învățam și ne jucam rațele și vânătorii, nu mă lăsau muiere bătrână la 30 și ceva de ani fugeam ca o disperată (râde) și mă jucam rațele și șotron și din astea, Doamne, dar acuma stau și mă gândesc… deci îi singura perioadă din viața mea… îi singura perioadă care așa mă încântă când povestesc și atâta de… așa îmi dă o… nu știu cum să spun, mă încarcă energetic, pozitiv, că… în lumea asta de amar și mă încarcă fetele când îmi scriu.
Aveam în castel rame, puse în rame mii de poze cu copiii la fel de fel de activități, tabere, serbări, păi făceam niște serbări, vai de capul meu… mi-i dor de o serbare din-aia de plângea toată lumea ce serbări făceam. Nu numai eu că toate educatoarele care am lucrat cu ei și… concursuri de serbări și de Crăciun și de 8 martie și de ziua copilului și… nici nu pot să vă… dacă n-ați fost acolo nu vă puteți închipui și nici nu am cuvinte să zic cât de bine ne simțeam. Pe pereții dinăuntru, din dormitoare, de pe hol, peste tot erau, la croitorie… rame pline cu fotografii cu fetele. În costume naționale, păi erau niște costume naționale, nu știu ce s-o făcut cu ele, cusute de fete. Cusute de fete! Deci niște costume naționale ieșite din comun de fane… Nu știu ce s-o întâmplat cu ele după ce… după ce s-o închis. No, eu am fost foarte revoltată când a ieșit, deci mi-o luat fete – vai de mine…! Mi-o luat fetele și le-o dus la Râciu… Debi…și cu… Norma au fost ultimele din generație, Ana-Maria… parcă s-o rupt ceva din mine când le-o luat și le-o dus și am rămas noi acolo la casa de copii că eu n-o… nu le-a dus pe toate odată, că le-o dus pe rând. Și nu mi-o trebuit nimica, nimic să iau, așa am avut o perioadă, așa, că parcă era cădere nervoasă, nu-mi tre` nimic să aud, când auzeam îmi venea să plâng. Așa șoc o fost că le-o… că le-o împrăștiat și s-o ales nimica de ele, mare majoritate că le-o dus că nu le-o plăcut la copii și… nu s-o… cum să zic, nu s-o acomodat deloc și le-o scos… forțat le-o dat.
Păi erau în clasa a șasea, a șaptea, no… vă dați seama, și Deborah a fost de la 2 ani jumate, umblam cu ea aici în ea pe șold că plângea după mamă-sa, la ea o fost patru… iară, tot așa, patru surori care o fost la grupă la noi. La grupă la mine că, no… de aia m-am ocupat așa de ele. Doi ani jumate, acuma ea are o fetiță de un an și o fetiță, chiar astăzi m-am uitat pe poză, o fetiță de vreo 6-7 ani și mă uitam la… doamne, zic, atâta era de mică aproape cât aia…Și îmi zicea mamă.
Mărturie culeasă de echipa Muzeului Abandonului în iulie 2023, în Zau de Câmpie, în cadrul campaniei Lumina din întuneric.
