Loader

M-am întors să devin medic

Bagajele abandonului

„Mi-am petrecut ultimii cinci ani în Ucraina și mereu am fost impresionat de atmosfera din preajma sărbătorilor, când străzile erau luminate și toată lumea se pregătea de Crăciun. Acum e întuneric pe străzi, nu se mai văd decorațiuni și luminițe prin oraș, doar frig și beznă.”
Asta îmi povestește Jay într-un apel video pe WhatsApp. Jay studiază medicina în Odesa și, la fel ca mulți alți studenți indieni, el a fost nevoit să plece din Ucraina atunci când a început războiul. A stat câteva zile în Polonia și de acolo a plecat spre casă, în India. S-a întors însă în Ucraina în toamnă și acum se află tot în Odesa:
„Studenții indieni din anii mai mici n-aveau de ce să se întoarcă în Ucraina”, explică el. „Au rămas în India sau au plecat să-și continue studiile în alte țări. Dar noi, ăștia care suntem ultimul an la medicină, nu aveam altă opțiune. Ne-am întors în Ucraina ca să terminăm școala și să ne luăm diplomele. Am închiriat împreună cu alți colegi de an un apartament aici în Odesa, în care stăm înghesuiți, că suntem mai mulți. Asta n-ar fi așa o problemă…
Când ne-am întors în toamnă în Odesa, situația era ceva mai liniștită, dar de vreo lună încoace lucrurile s-au înrăutățit. Uneori stăm fără curent electric și câte trei-patru zile, iar în alte zile avem doar câteva ore de electricitate. Și rămânem și fără apă câteodată. E foarte complicat cu gătitul, dar improvizăm și noi cum putem. Lumânările sunt la mare căutare acum în Odesa, ne ajută mult. Căldură nu avem deloc, noaptea punem trei pulovere pe noi și aia e. E foarte foarte greu, dar rezistăm. Părinții noștri sunt îngrijorați și ne sună în fiecare zi, mai ales cu știrile din ultima vreme. Mai avem câteva luni și ne întoarcem în India.”
Ce mă suprinde la Jay e că, în timp ce îmi povestește toate astea, reușește să zâmbească și să-și păstreze un ton cald și optimist. Spre finalul conversației se aude un zgomot, ca un pocnet scurt, și văd cum brusc se face întuneric în jurul lui Jay.
„Uite, vezi, tocmai s-a oprit curentul!”, zice Jay și izbucnește în râs. După care se îndreaptă cu telefonul spre fereastră și aruncă o privire în stradă.
„Am și prieteni ucraineni, sunt niște oameni minunați, îmi pare rău că nu pot să-i mai văd. Unii s-au dus pe front, iar alții au plecat din țară. La fel și cu unii dintre profesorii noștri de la medicină. Am profesori care au plecat deja sau care se pregătesc acum să plece pe front. E șocant cum s-a schimbat totul aici. În anii trecuți ieșeam în gașcă mare înainte de sărbători, dansam și ne distram, ca să nu mai zic de mâncarea ucraineană de Crăciun. The best comfort food!”
Poveste culeasă de Ionuț Sociu pentru campania Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin SERA Romania, Care Franța și FONPC.