Loader

Munca de-o viață a rămas acasă

Bagajele abandonului

Pe ucrainenii Victoria și Serghei i-am cunoscut la Vama Siret, la scurt timp după ce a început războiul în Ucraina. N-am apucat să discutăm multe atunci, dar i-am vizitat câteva zile mai târziu în Suceava, acolo unde au fost găzduiți două nopți în apartamentul unor tineri actori din oraș. Înainte să plec spre Suceava, l-am sunat pe Serghei și l-am anunțat că venim.

„Cum sunteți? V-ați odihnit?”, l-am întrebat eu.

„Nu prea reușesc să dorm”, mi-a răspuns el cu glas stins. „Mă uit continuu la știrile despre război și îmi vine să plâng.”

Era o zi friguroasă, cu cer întunecat, și țin minte că i-am găsit pe amândoi stând pe canapea și uitându-se la știri. Ea era calmă și zâmbea, în schimb el era agitat și fuma țigară după țigară. „Victoria e aia optimistă, eu sunt ăla pesimist”, a mormăit Serghei.

Victoria Bodnar e scenaristă și producătoare, iar Serghei Bukovski e profesor și regizor de film documentar. Sunt trecuți amândoi de 70 de ani. Au lucrat toată viața în film și televiziune și au documentat povești despre foamete și război în tot spațiul ex-sovietic (inclusiv la Cernobîl). „ Și mă gândesc că am văzut de-a lungul vieții multe filme despre refugiați din toate colțurile lumii, dar când le vezi în filme, toate astea par undeva departe”, mi-a zis Serghei, care abia începuse să devină conștient statutul lui de refugiat.

Pe 24 ianuarie 2022, au aniversat 30 de ani de căsătorie. O lună mai târziu, pe 24 februarie, a început războiul. Doar că de data asta nu mai era un subiect de film, ci era ceva real, trăit pe pielea lor. 

Mi-au povestit atunci, în după-amiaza în care ne-am văzut în Suceava, despre momentul în care au plecat de acasă, pe 24 februarie. Era 5 dimineața și se aflau în casa lor aflată la 15 km de Kiev când au fost treziți din somn de zgomotul unei explozii. Au sărit din pat și au deschis un laptop pentru a urmări știrile. Așa au aflat că armata rusă tocmai invadase Ucraina. Explozia i-a speriat atât de tare, încât în mai puțin de 20 de minute, Victoria și Serghei au strâns ce bagaje au putut, și-au luat cei doi câini, Kașa și Kiara, s-au urcat în mașină și au plecat înspre granița Ucrainei cu România.

„Eram atât năuciți și grăbiți încât am plecat de acasă fără să luăm nimic cu noi”, povestea Serghei cu un oftat greu. „Toate filmele mele, toată arhiva, peliculele, toate hardurile mele, toată munca mea de-o viață a rămas acolo.”

„Inclusiv ultimul film al lui Serghei, neterminat, la care a lucrat în ultimii cinci ani ultimii ani, a rămas acasă”, l-a complet Victoria.

Serghei a vrut să mai zică ceva, dar părea că are un nod în gât, care nu-l lăsa nici să respire, nici să vorbească. 

Mărturie donată Muzeului Abandonului, în cadrul campaniei Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin Fundația Sera, Care Franța și FONPC. Mărturia este culeasă de jurnalistul Ionuț Sociu, care a scris despre acest subiect și pe Scena 9:  https://www.scena9.ro/article/refugiati-ucraina-film-documentari. Fotografii realizate de Marin Raica.