Nașterea cetățeanului cu numărul 20.000.000

Echipa de arhivă a Muzeului Abandonului lucrează la o cronologie a evenimentelor importante din domeniul protecției copilului, din 1945 și până în prezent.

Decupăm an cu an legislație, proceduri și articole de presă, statistici despre capacitatea instituțiilor de protecție și le corelăm cu imagini de arhivă, fișe de instituții, mărturii.

Ca să înțelegem fenomenul abandonului în perioada comunistă, industrializarea instituțiilor de ocrotire și supra-aglomerarea lor, ne oprim și asupra unor date care nu au legătură directă cu casele de copii, dar sunt grăitoare pentru retorica partidului cu privire la necesitatea creșterii populației.

În 1969, de exemplu, a fost sărbătorită cu mare fast, nașterea cetățeanului cu numărul 20.000.000, confirmare a succesului politicii pronataliste și a visului lui Nicolae Ceaușescu de a aduce populația României la 25 de milioane de locuitori în anul 2000.

La 20 iunie 1969, un computer al Institutului Naţional de Statistică l-a ales, aleatoriu, dintre alţi 1.400 de copii născuţi în aceeaşi zi, pe bebeluşul Marius Daniel Stănciulescu din Argeş, ca fiind românul cu numărul 20.000.000. Computerul a reușit să respecte dorințele dictatorului: să nu aparţină vreunei minorităţi naţionale, să fie neapărat băiat şi să provină dintr-o familie cu origini sociale sănătoase. Mama bebelușului era profesoară, iar tatăl maistru-constructor

Imediat după naştere, într-un cadru festiv, Ceaușescu a luat copilul în braţe, l-a sărutat pe frunte şi i-a urat sănătate şi fericire, exclamând: „Să trăiască fericit în comunism!”.

Revista „Cutezătorii” marchează momentul întărind că „o asemenea evoluţie demografică este consecinţa previzibilă a condiţiilor de trai materiale şi spirituale de care se bucură România contemporană, rodul unei generoase ocrotiri favorizînd naşterea şi creşterea copiilor în societatea noastră.”

Dintr-un număr al revistei Femeia, publicat în 1978, aflăm că lui Marius Daniel i se spunea la școală „Milionarul”. În aceeași revistă este citată și scrisoarea băiatului în vârstă de 9 ani către Nicolae Ceaușescu, cu ocazia zilei acestuia de naștere:

„Eu sînt Daniel-Marius Stänciulescu, un copil din Piteşti; dacă vă amintiţi de mine, sînt al 20 000 000-lea cetă­ţean al României. Cu toate că acum sint mare și am învăţat să scriu frumos, îmi tremură mîna de emoţie cind scriu pentru dumneavoastră ura­rea fierbinte de la mulţi ani».

Vreau să vă spun că port în inima mea de copil sentimente pline de dragoste și recunoştinţă pentru dumneavoastră, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, cel mai iubit fiu al po­porului nostru. Eu,ca unul din copiii ţării noastre scumpe, care se bucură din plin de copilăria lor fericită, vă mulţumesc fierbinte din tot sufletul meu pentru ceea ce faceţi dumnea­voastră ca noi, copiii, să avem o viaţă minunată…“

————————

Îngrijorat de scăderea accentuată a natalității, ce risca să pună în pericol viitorul forței de muncă, regimul comunist a folosit interzicerea avortului ca instrument pentru a crește populația și, implicit, puterea economică a statului.

Decretul 770/1966 prevedea că femeile pot solicita întreruperea sarcinii numai din cauze medicale, dacă împliniseră 45 de ani sau născuseră cel puțin 4 copii.

Se estimează că între 1966 și 1989 peste 12.000 de femei au murit ca urmare a avorturilor desfășurate în condiții nesigure.