Loader

Orfelinat de familie

Bagajele abandonului

Pe soții Nadia și Michal i-am cunoscut în Rabka, o comună din Polonia, aflată într-o zonă montană, în care au ajuns peste 2000 de refugiați după izbucnirea războiului din Ucraina. În 2015, cei doi au înființat un orfelinat în Velîki Mostî, un orășel din Ucraina a cărui a cărui populație evreiască a fost exterminată în 1941. Michal a lucrat o vreme în construcții, timp în care a făcut și un master în filosofie, iar Nadia este psiholog. La câțiva ani după ce s-au cunoscut, ei au hotărât să pună bazele acestui orfelinat de familie, așa cum i se mai spune în Ucraina, iar Michal a muncit chiar la ridicarea clădirii. Totul s-a schimbat însă pe 24 februarie 2022. În acea dimineață, Nadia și Michal i-au urcat pe copiii din orfelinat într-un autobuz și au plecat spre Liov, iar de acolo au trecut granița în Polonia. „Zona în care ne aflam noi nu fusese bombardată, era încă liniște acolo, doar că noi eram responsabili pentru acești copii. Trebuia să plecăm cât mai repede”, zice Nadia. „A fost totul în viteză și am plecat cu foarte puține lucruri la noi. Haine, niște jucării și cam atât…E atât de trist să pleci dintr-un loc pe care tocmai l-ai pus la punct, un cămin confortabil plin de lucruri noi și de care copiii abia începuseră să se bucure.”

 După ce au ajuns în Polonia, au stat câteva zile la un hostel din Cracovia, iar apoi cineva i-a ajutat cu cazarea pe o perioadă mai lungă în această pensiune din Rabka unde i-am cunoscut și eu. Ca îngrijitor al unui grup de copii, Michal nu a fost supus legii marțiale și astfel a putut să plece din țară. („Am pentru cine să lupt aici.”) Stând de vorbă cu ei, îmi dau seama că există un întreg lanț al cazurilor legate de abandon aici, pe care războiul l-a complicat și mai tare. Sunt 31 de copii, cu vârste între 2 și 17 ani, veniți din toate colțurile Ucrainei, inclusiv din Mariupol și Kiev. Cum ziceam, după 24 februarie, ei au fost nevoiți să-și abandoneze noul lor cămin din Velîki Mostî și să lase în urmă țara în care s-au născut. Mai mult decât atât, după ce au ajuns în Polonia, orfelinatul lor din Velîki Mostî a devenit un refugiu pentru alți ucraineni fugiți din Mariupol, Harkov, Herson ș.a.

 „Asta e ciudățenia, că noi suntem refugiați aici, iar ei sunt refugiați în propria țară”, spune Michal. „Iar acum ne trimitem unii altora poze pe Whatsapp…”

Și, peste toate astea, mai există un moment de ruptură, despre care Nadia și Michal vorbesc cu glas tremurat.

„Cel mai complicat lucru cu un orfelinat ca ăsta – gândit ca o familie – e că vine momentul în care ei fac 18 ani și trebuie să plece”, spune Michal. „Știu că așa trebuie să se întâmple, doar că e cumplit momentul ăla al despărțirii. Măcar acum suntem aici cu toții, unde e liniște și pace. Dar dacă se va termina vreodată războiul, am vrea să ne întoarcem acasă.”

Mărturie donată Muzeului Abandonului, în cadrul campaniei Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin Fundația Sera, Care Franța și FONPC. Mărturia este culeasă de jurnalistul Ionuț Sociu, care a scris despre acest subiect și pe Scena 9: https://www.scena9.ro/article/ucraina-polonia-refugiati