Raluca Neamu

01 mart. Raluca Neamu

Pe 24 februarie, ieșisem afară cu cățelul în cartierul nostru calm din Bruxelles, după o zi în care nu m-am putut dezlipi de televizor, în care am trecut prin cele mai mari emoții din tot anul: de furie, de milă, de neputință, de groază, împietrire, irealitate. Când am ieșit pentru plimbarea de seară, m-am simțit nespus de vinovată de liniștea străzilor, de pacea locului, de previziunea imbatabilă a momentului și a geografiei locale. 

Singurul pericol închipuit era doar umbra amenințătoare a copacilor pe asfalt, pe când acolo, la mii de kilometri, era iadul pe pământ. Care abia începea, care e departe de a se sfârși, care a arătat ceea ce văd în colecția muzeului de istorie unde lucrez: gropi comune, crime nesfârșite și pierderi pe toate planurile. 

De atunci percepția s-a schimbat total asupra lumii, singura manieră proprie de a face față veștilor sinistre de pe parcursul întregului an a fost să fac puțin pentru sau despre oamenii afectați, fie ei refugiați sau pur și simplu ucrainieni, și să mă hrănesc zilnic cu știri despre cei care au făcut și fac semnificativ mai multe pentru ei.

S-a făcut mâine de când de când am început mesajul, aşa e de greu să mai găseşti cuvinte despre război după un an nesfârşit! 

Ultima zi de pace, întâia noapte de război este o instalație digitală participativă marca Muzeul Abandonului, un zid digital de imagini cu ultimele zile de pace din memoria telefoanelor mobile. Proiect finanțat de CARE prin SERA Romania, Care Franța și FONPC.