Loader

Școala Ucraineană din București

Bagajele abandonului

Anastasiia Konovalova, profesoara care a fondat o școală ucraineană în București, nu o să uite niciodată puloverul bleumarin pe care și l-a pus în bagaj la finalul lui februarie. A împachetat în grabă pe când era într-un sat de lângă Odesa. Locuia la țară cu soțul și fiul ei de nici doi ani ca să se adăpostească de război. Nu aveau de gând să plece din țară și voiau să aștepte în sat, unde credeau că vor fi în siguranță, măcar o vreme. Dar o bombă a căzut pe câmpul din apropiere. Și au știut că nu vor să-și crească copilul mic în zgomote de război.

Băiețelului i-a luat haine pentru iarnă, primăvară, vară, iar pentru ea un singur pulover bleumarin, deși afară era iarnă. Nici acum nu știe de ce. A mai pus în bagaj ce avea mai de preț atunci: o colecție de cărți de matematică prin metoda Singapore, pe care le colecționase cu mari eforturi de prin toată lumea, fiindcă urma să introducă materia asta la școala privată „Insula”, pe care o coordona, ca directoarea adjunctă. „Mi-a fost atât de greu să fac rost de ele, încât am trecut granița cu o cutie întreagă cu cărți”, povestește Anastasiia, râzând.

Școala aceasta era locul unde a făcut voluntariat când era liceană, unde a muncit apoi ca profesoară de engleză, unde a prins drag să predea. Spune că școala a fost tot timpul viața ei, „my place of strength”. De-asta când a ajuns în România, împreună cu alți colegi profesori, la câteva zile după ce a împlinit 30 de ani, s-a dus în Gara de Nord să găsească o modalitate prin care să predea copiilor refugiați. Erau opt în total: Anastasiia, cealaltă directoare, proprietarul școlii, care are 67 de ani, și alte cinci învățătoare. Anastasiia a strigat în Gară: „Suntem profesori, vrem să predăm”.

Din telefon în telefon, a ajuns să explice, într-o duminică, consilierului ministrului Educației, că au nevoie de un spațiu unde să organizeze o mini-școală pentru copiii ucraineni care sunt în București. Pe drumul spre prima întâlnire cu consilierul și directorii Colegiului Național „Mihai Viteazul”, unde ministerul găsise spațiu pentru acest experiment, Anastasiia și-a dat seama că avea o pată pe singurul pulover pe care-l adusese cu ea, și pe care-l tot purtase fiindcă era încă frig în România. Când a ajuns în fața liceului, a intrat rapid într-un magazin de haine de pe bulevardul Pache Protopopescu și și-a cumpărat cea mai ieftină bluză.

Întâlnirea a fost norocoasă și a reprezentat startul proiectului Anastasiiei și echipei sale. Startul s-a transformat acum într-o școală pentru 300 de copii, între 5 și 11 ani, în două locații, cea de la „Mihai Viteazul” și școala „Ienăchiță Văcărescu”. Copiii învață engleză, matematică, ucraineană și de câteva luni și limba română. Vara asta, au fost în excursii prin țară, au făcut origami și s-au jucat împreună în parcuri din oraș. Echipa de profesori s-a mărit la 14, iar salariile le sunt finanțate de mai multe ONG-uri din România. Anastasiia visează ca, din toamnă, copiii să învețe în același spațiu, de dimineața până seara, într-un program de afterschool, ca cei mici și părinții lor să aibă toate condițiile pentru a-și reclădi aici o viață. 

Mărturie culeasă de Oana Sandu pentru Muzeul Abandonului, în cadrul campaniei Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin Fundația Sera, Care Franța și FONPC. Oana Sandu a scris despre acest subiect și pe DOR- https://www.dor.ro/cum-arata-o-scoala-ucraineana-in-romania/