Steluța Duță- Roboțelul de aur

Muzeul Abandonului este recunoscător să primească în colecții documentarul „Roboțelul de aur” (2015), regizat de Mihai Dragolea și Radu Mocanu.

Documentarul-portret ne invită în viața Steluței Duță, maestră emerită a sportului și multiplă campioană europeană și mondială la box, cetățean de onoare al orașului Buzău. Pe lângă strălucirea medaliilor și efortul antrenamentelor, documentarul deschide ușa și către instituțiile în care a copilărit Steluța, către glumele și prietenia cu o parte dintre colegii din cămine, dar și către violența și precaritatea anilor 90.

Povestea Steluței începe cu abandonul de la naștere în 1982, apoi cu șapte ani într-o casă de copii din Râmnicu Sărat, cu clasele primare la o casă de copii din Buzău și alți ani grei într-un centru din Stâlpu, unde a fost transferată împreună cu alte zece fete, în mijlocul a peste 100 de băieți. Steluța se tundea mereu scurt și se purta „băiețește”, ca să se protejeze.

„Parcă erai în iad acolo”, își amintește sportiva. „Te trimiteau la cerșit, seara dacă nu aduceai bani, te băteau. Bătăi cu bâte, cu coada de la mătură, cu capul de calorifer. Spălam parbrize, mergeam cu colindul, munceam cu ziua. Mă băteam cu ei, nu știau că sunt fată, nu lăsăm pe nimeni să-și bată joc de mine sau să se atingă de mine”.

„Mă dezbrăca în fața la băieți, luam bâte și pumni și picioare în cap. Cum să mai judeci la școală? Mă ascultau la matematică, la română. Cum să mai judec, când eu mâncam bătaie, un copil de un metru 30”, povestește sportiva în documentar. Hrana era mereu insuficientă – „o cană mică de ciorbă”- așa că mai toți copiii se luptau să muncească cu ziua ca să-și poată cumpăra mâncare și îmbrăcăminte și mergeau tot mai rar la școală. „Nu mai mergeam, că ne era foame”.

La 16 ani, Steluța și alți colegi au fost dați afară din centrul de la Stâlpu și au ajuns în stradă. Se adăposteau prin gări și parcuri, iar iarna dormeau la ultimul etaj al unei scări de bloc. „Mă dureau plămânii, nu aveam pătură. Le-o lăsam lor că le era și lor frig”. Când vreun locatar chema poliția, agenții de ordine se minunau să descopere câte capete se ascundeau sub pătura înghețată.

Anii adolescenței au fost ani de întuneric și de frig pentru Steluța, care mărturisește în documentar că nu mai avea nicio speranță. Lumina a venit în viața ei prin sport. În 2002, cu banii strânși la colindat și-a cumpărat un trening și adidași și s-a dus la sala de box CSM Buzău, unde l-a întâlnit pe antrenorul Constantin Voicilaș. 

Avea 20 ani și ascundea faptul că nu are unde să locuiască. „În prima zi, maestrul meu a avut o presimțire că nu am unde locui, însă l-am mințit pentru a nu mă face de râs”. Era o iarnă foarte grea și după câteva zile de antrenamente la care Steluța apărea tot mai obosită, antrenorul i-a cerut adevărul și i-a propus să se adăpostească în vestiar. Dormea în sauna de la sala de antrenament și se lupta cu vinovăția pentru că știa că în frigul scărilor de bloc se chinuie foștii ei colegi de la cămin.

A dat totul sportului și, după câteva luni de antrenament, a devenit vicecampioană națională. Se trezea la 3-4 dimineața pentru antrenamente dacă avea de slăbit pentru categoria la care concura.

În paralel, și-a reluat studiile, absolvind Liceul Sportiv din Buzău și școala de antrenori. În anul 2006, a cucerit prima sa medalie într-o competiție majoră, aurul la Campionatul European de la Varșovia.  Cu fiecare nouă performanță, simțea că visează și că tot ce i se întâmplă nu poate fi real. Antrenorul și soția lui au devenit părinții ei adoptivi.

Într-un interviu pe care l-a acordat în 2009 ziarului Adevărul, Steluța mărturisea că frica ei cea mai mare era singurătatea: „Am fost tot timpul în colectivitate. Mi-e teamă să rămân singură”, spunea în anul în care obținea medalia de bronz la Campionatul European EUBC.

Astăzi, Steluța Duță antrenează noi campioni și spune că este bucuroasă că povestea ei este subiect de film documentar: „Nu trebuie să ne fie rușine. Suntem niște oameni simpli și așa trebuie să rămânem. Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu”.

Vă invităm să urmăriți documentarul Roboțelul de aur și să explorați Harta Abandonului unde veți regăsi inclusiv instituțiile în care a copilărit și Steluța.