Loader

Vyshyvanka, pâine și cărți pentru copii

Bagajele abandonului

„Trebuie să sărbătorim, indiferent de cât va mai dura războiul”, mi-a spus Tanya, o mamă din Ucraina, atunci când mi-a povestit ce a pus în bagajele pe care le-a pregătit la finalul lui august, pentru a se refugia încă o dată din calea războiului, de data asta într-un orășel de lângă Birmingham. În geamantanele ei, ale mamei sale, și fiicelor de 5 și 8 ani, a vrut neapărat să pună bluzele tradiționale ucrainene (vyshyvanka) pentru toate patru, pe care să le îmbrace pe 14 octombrie, de Pokrova – o mare sărbătoare ucraineană – și de Crăciun. Le vor purta de aceste sărbători, fiindcă asta înseamnă să-ți onorezi identitatea națională, spune Tanya, „iar a salva identitatea națională este misiunea tuturor femeilor ucrainence care au fost forțate să-și părăsească țara, împreună cu copiii”.

 

Pe Tanya am cunoscut-o în primele zile din martie, în curtea liceului „Mihai Viteazul” din București, acolo unde fetele sale veneau la primul program de școală ucraineană din România, creat de profesori din Odesa, care s-au refugiat în București. Tanya are 32 de ani și este din Irpin, unde locuia într-un apartament cu soțul ei și copiii. Când a început războiul, nu a vrut să accepte că asta s-a întâmplat și că va dura nu se știe cât. Când a auzit prima oară sirenele nu s-a apucat de făcut bagaje, ci a dat drumul la mașina de spălat rufe ca să nu mai audă zgomotele de afară. Însă, când o bombă a căzut aproape de blocul lor au știut că e nevoie să plece. În România, au locuit șase luni, și-au făcut prieteni, iar Tanya a găsit inclusiv un job la o organizație neguvernamentală care ajută refugiați din Ucraina.

 

O piedică în integrare a fost însă mereu educația. La școala ucraineană, fetele făceau doar trei ore, după-amiaza, când copiii mici se concentrează greu. Școala românească, unde nu există soluții pentru elevii ucraineni care nu cunosc limba, nu ar fi fost o alternativă de educație pentru fiicele sale. Așa că, împreună cu soțul ei, care a rămas în Ucraina, Tanya a decis să se mute din nou, într-o țară unde copiii vor avea parte de educație bună, în engleză, o limbă pe care oricum o vor învață ca să se descurce oriunde în lume.

 

Timp de șase luni, vor locui alături de o familie de englezi, care le asigură nu doar cazare, ci și ajutor în a-și găsi un job și a se integra mai departe în Anglia. Pentru ei, Tanya a pregătit în bagaje prosoape tradiționale ucrainene (pe care le-a cumpărat în ultimele zile de vară, când a fost în Ucraina să-și viziteze soțul), pâine adusă tot de acolo fiindcă o tradiție ucraineană spune că atunci când intri în casa cuiva e bine să aduci pâine, dulciuri și ceai de ierburi.

Tanya spune că, de data asta, bagajele au fost mult mai bine organizate, tocmai pentru că acum, spre deosebire de fuga din martie, chiar nu se știe când se va termina războiul. A luat cărți de povești în ucraineană, romane și cărți de activități de grădiniță pentru fiica mai mică, fiindcă fetele trebuie să fie fluente în ucraineană și să cunoască literatura țării lor. Nu au uitat colierele de mărgele galben și albastre, pe care ea și fiicele le-au primit cadou de la colegii săi de muncă din București.

În Anglia, o iau acum toate de la zero, fetele cu școli noi, Tanya și mama ei cu o nouă țară de descoperit. Va fi greu dar e bucuroasă că poate face asta pentru că „singurul lucru important pe care-l putem oferi copiilor noștri este educația”. Un gând important cu care Tanya a plecat în noua călătorie este acesta: „Dacă ai familia în viață și sunteți împreună, poți să obții orice, oriunde ești. Oriunde ești, poți găsi un job dacă ești bun în domeniul tău. Dacă ești în viață și ai cunoștințele cu tine, o să supraviețuiești. În același timp, mereu rămâi om, fii politicos și poartă-te cu respect cu toți, indiferent prin ce treci.

 Mărturie culeasă de Oana Sandu pentru Muzeul Abandonului, în cadrul campaniei Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin Fundația Sera, Care Franța și FONPC.