Fetița din poză este Raveika. Anul nașterii, 1896, este consemnat aproximativ în istoria familiei care a fugit de două războaie. Prost de fiecare dată, spune azi strănepotul ei. Odată în Franța, o dată în Germania. Femeia din fotografie este Paraschiva. Nu a avut copii biologici. Raveika era înfiată de Paraschiva de la sora ei. Așa se dădeau pe-atunci atunci copiii. În familie. Dar Raveika a plecat devreme de-acasă. La 14 ani a fost măritată după un om cu stare din Constanța. Când s-au hotărât să fugă, Paraschiva a sfâșiat cu lama tapiseria canapelelor din salon și cu ea s-au învelit de frig prin gări și stații în lungul și complicatul lor refugiu. Tapiseria s-a deșirat probabil prin istorie și războaie, dar o bucată din ea a fost păstrată și dată din generație în generație de familie. Ea este astăzi pusă la loc de cinste în casa familiei Ungureanu, alături de fotografii de familie și alte obiecte esențiale, care au supraviețuit de-a lungul ultimului secol în bagaje făcute în grabă și purtate prin toată Europa. Printre obiectele niciodată lăsate în urmă se află o supieră albă și un mojar de usturoi greu cât un ciocan. Străbunica s-a stins la fix 100 de ani și 14 zile, iar în ultimul ei an de viața, când mintea rătăcea prin propria istorie și era bântuită de demonii ultimului secol, Paraschiva se plimba în cerc cu supiera în brațe prin curtea casei și nu voia să o mai dea cu niciun chip din mână.
