Cămin atelier Odobești

Directorul căminului-atelier, Gheorghe Neagu, a fondat  publicațiile Jurnalul de Vrancea, Oglinda Vrânceană, Gazeta Vrânceană, Oglinda Moldovei şi Oglinda Literară

„Stabilit la Focşani la sfârşitul anilor ’70, Gheorghe Neagu primeşte ca sarcină să se ocupe de Căminul pentru persoane cu dizabilităţi de la Odobeşti, pe care l-a condus 14 ani, despre care spune că l-a transformat într-o instituţie modernă. Între timp însă se concentrează şi asupra scrisului, reuşind ca în ultimele două decenii să scoată la diverse edituri din ţară 14 volume”, Adevărul, 10.01.2010

Extrase din Flacăra, 1987:

„făureşte în secţiile sale cele mai diverse produse de la mobilă la încălţăminte, confecţii şi obiecte de papetărie, dar, mai presus de toate, făureşte în înţelesul cel mai deplin al cuvîntului oameni. Adică reuneşte din întreaga ţară tineri şi chiar oameni mai puţin tineri, pe care anumite infirmităţi (adesea de natură genetică) i-ar putea condamna la marginalizare şi mizerie, reuneşte deci handicapaţi psiho-motori, cărora un colectiv de oameni pricepuţi profesional şi înzestraţi cu har pedagogic, plini de tact, răbdare şi delicateţă sufletească ii transformă in oameni utili societăţii şi cu simţămîntul propriei demnităţi.”

„Psihicul multora dintre cei a căror educaţie ne-a fost încredinţată este labil ; acelaşi tinăr poate trece de la stări de ataşament şi tandreţe la nelinişti şi iritare ; de aceea, cu fiecare trebuie să fii în permanenţă prevenitor şi în acelaşi timp să arăţi încredere în capacitatea celor pe care-i educi, în posibilităţile lor de a realiza lucrarea sau operaţia încredinţată“.

„— La surdo-muţi reuşim de obicei cel mai bine — ne răspunde Gheorghe Neagu — ies muncitori destoinici şi capabili să-i instruiască ei înşişi pe ceilalţi. Avem cazuri mult mai dificile, copii cu menţiunea „irecuperabil“ (pedagogii invăţămîntului obişnuit ar trebui să fie mult mai circumspecţi şi mai exigenţi cu ei înşişi înainte de a închide dosarul în cazul unui adolescent sau tinar aplicîndu-i grava menţiune „irecuperabil“). Aşadar, ne spune Gh. Neagu, avem cazuri mult mai dificile cărora am reuşit să le determinăm un final pozitiv”

„Din încasarea a 30 la sută din valoarea muncii prestate (întreţinerea este, evident, gratuită) realizează venituri de 2 000 şi chiar de 3 000 lei lunar, sume care se depun la C.E.C. în contul personal al acestora ; dacă, deci, subliniem aceste efecte economice, o facem pentru că ele dovedesc implicit, că tinerii handicapaţi de aici, printre care unii etichetaţi pripit „irecuperabili“ au reuşit să-şi însuşească temeinic omeserie. Iar însuşirea unei meserii înseamnă capacitate de coordonare, de asimilare a sistematicii operaţiilor de efectuat, disciplină, vigoare, responsabilitate. Toate la un joc exprimă adevărul unei depline recuperări pe plan social. Ajunge să vizitezi camerele intime, îngrijite, în care mulţi dintre tineri şi-au instalat televizoare din venituri proprii ca să-ţi dai seama că este vorba şi de o recuperare şi în plan spiritual. De altfel, mulţi dintre aceşti tineri rămîn în localitate şi legaţi de Căminul atelier chiar şi după deplina formare profesională, intemeindu-şi familii.”

Extras din Contemporanul, 1987:

„Şi oamenii aceştia năpăstuiţi de natură prin legile implacabile ale geneticii dobindesc aici, la Odobeşti, un statut uman, fiind ajutaţi, cu răbdare, să se califice, potrivit posibilităţilor evident diminuate ale lor, într-o gamă largă de meserii : tîmplărie-tapiţerie, croitorie, împletituri, ţesătorie, confecţii diverse, zootehnie, activităţi culinare etc., ajungînd să realizeze un plan de producţie de circa 7 milioane lei anual”

Beneficiarii anilor ‘90 erau suporteri ai Universității Craiova: „emoționantă scrisoare semnată de 19 elevi și profesori de la Căminul Atelier Odobești, jud.Vrancea, cu toții simpatizanți declarați ai echipei craiovene. Sunt cei care, după finala de cupă pierdută de “Universitatea”Craiova în Regie, au trecut peste amărăciunea momentului și au dăruit jucătorilor olteni Ionel Gang și Gică Craioveanu cîte o superbă cupă sculptată în lemn de tei”. (Cuvântul Libertății, 1996)

În 1997, fiica Andei Călugăreanu era instituționalizată la Odobești și a acordat un interviu publicației Agenda Zilei:

„Alexandra Tufaru are 19 ani și vorbește despre diazepam sau bilete de voie pentru ieșit în oraș cu nonșalanța cu care cineva de vârsta ei povestește despre prieteni sau discoteci. „Diagnosticul trecut în dosarul ei era psihopatie polimorfa, în prezent nu face nici un tratament și nu știu dacă acest cămin ateliere cel mai potrivit loc pentru ea“, spune medicul instituției, Gabriela Bratu.”

În ciuda culorilor vesele, omenești și productive în care era zugrăvit căminul atelier în presa comunistă, anii 90 vor dezvălui o situație dezastruoasă a instituției. Ajunși la Odobești după ani de abandon în spitale, leagăne, cămine pentru nerecuperabili, adolescenții fugeau constant din acest cămin. Se refugiau în zona Gării de Nord, cerșeau, spărgeau magazine de pâine:

Extras din Tineretul Liber, 1991:

„Întâi la Siret, apoi la Slobozia, Daniel termină cu mare greutate șapte clase. Căminul atelier Odobești este ultimul loc unde a fost internat pentru a deprinde o meserie și de unde a fugit in mai multe rînduri. După o astfel de .,evadare“ din cămin, tînărul se ducea la casa părintească din București, strângea într-o geantă tot ceea ce i se părea mai de valoare și dispărea. De regulă, se aciua prin Gara de Nord sau prin Cringași, trăind din ce obținea pe lucrurile vindute, dormind prin sălile de așteptare sau prin gările de metrou. Daniel este găsit de către părinți și reinternat la Odobești. Nefiind o unitate cu pază asigurată, băiatului nu-i este greu să fugă din nou.” In noaptea da 27 / 28 iunie 1990, pătrunde prin efracție in magazinul de pîine nr. 445 din bd. Iancu de Hunedoara, forțează ușile de la niște fișete metalice, răstoarnă, răvășește bunurile, dar nu găsește nici un ban. Este depistat, dar fiind încă minor și bolnav psihic, este reinternat de către părinți in Căminul-atelier Odobești, așteptîndu-se sentința penală și hotărirea judecătorească”

În 1999, Evenimentul Zilei a relatat despre foamea care împingea tinerii de la Odobești să iasă la cerșit:

„Străzile Odobeștiului și ale Focșaniului sînt bătute zilnic de acești năpăstuiți ai sorții, care așteaptă ca milostenia trecătorilor să le asigure mîncare pe ziua de azi sau de mîine. Pentru că se ridică flămînzi de la masă, handicapații au început să fure și, mai nou, să dea spargeri, după cum declară directorul căminului. “Sîntem la un pas de tragic. Nu este exclus să dea cuiva în cap pe stradă”, în condițiile în care acești oameni reprezintă opt la sută din populația orașului, violenta lor ar constitui intradevăr o mare problemă. Conducerea căminului este la curent cu evadările zilnice ale asistaților, cu apucăturile mai noi în ale cerșitului, dar tolerează această situație pentru că flămînzii vin seara, la stingere, cu burta plină. Autoritățile au fost informate de multe ori despre coșmarul foamei din căminul de la Odobești. S-au depus memorii și referate peste tot, s-au făcut intervenții, dar nu s-a obținut mare lucru. Handicapaților nu le tin de foate promisiunile. Ei spun că salariații le fură mîncarea și nu înțeleg de ce nu au ce să mănînce.”