Cămin spital Bădăcin

Extras din istoricul casei memoriale Iuliu Maniu:

„Statul, vrând să-i batjocorească memoria, a aşezat acolo, chiar în clădirea casei vechi, chiar în casa lui Maniu, un cămin de copii cu handicap major. Erau întinşi pe pat, acolo îşi făceau  necesităţile. Eu aveam ocazia să mă duc… Mai murea câte un copil din acela şi îi făceam slujba… Abia rezistam să trec prin acele saloane. Şi acum se simte mirosul pereţilor. Deci, a fost pur şi simplu batjocorită memoria lui de către autorităţile comuniste din vremea aceea. Şi acum este tot o batjocorire.” (Gheorghe Ţurcas, fost preot-paroh în Bădăcin)

Extras din Transilvania Jurnal:

„În cadrul ,Ajutorului pentru România”, din 1990 s-au trimis peste 1,27 milioane de mărci germane. Cele cinci case care s-au construit pentru copiii din Căminul din Bădăcin au costat peste 600 de mii de mărci germane. Din acești bani s-au amenajat interioarele căsuțelor și s-au efectuat amenajările de infrastructură din teren. Pentru amenajările horticole și agricole s-au investit la Căminul de Copii din Bădăcin aproximativ 70 de mii de mărci germane. Procurarea de mijloace de transport pentru copiii handicapați, pentru materiale și personal a necesitat cheltuirea a încă 40.000 de mărci germane.”

Extras din Sălajul Orizont:

„Când, în urmă cu câțiva ani(aproximativ 10) împrejurările m-au obligat să vizitez căminul spital Bădăcin, însoțind o delegație, mi-am propus să nu mai calc niciodată în viața mea pe acolo. Zile și luni m-au urmărit imaginile terifiante, apocaliptice și mă întrebam dacă oare n-a fost un coșmar ceea ce văzusem, începând de la insuportabilul miros pestilențial care te izbea de afară și până la acele bucăți de carne însuflețită care, goi se târau pe jos și cărora cu greu le puteai spune că aparțin speciei umane,totul era de domeniul filmelor de groază. Poate de aceea, căutând numeroase scuze și motivații, am dat cu atâta tardivitate curs invitațiilor repetate ale celor care azi au transformat fundamental acest lăcaș de recuperare al celor loviți de soartă. De la bun început m-a frapat profund schimbarea — și nu mă refer la decor, ci la ceea ce privește noua arhitectonică, condițiile și tot ce am întâlnit recent aici. Șocul este de-a dreptul de neânchipuit pentru oricine calcă pragul acestei instituții, deoarece dacă firma de la poartă te avertizează că aici vei întâlni oameni cu handicap sever, impactul cu locuitorii spitalului te face să crezi cu puțină toleranță că ești într-o școală cu un program special și o dotare ieșita din comun. Dealtfel, „Centru — cămin —spital de recuperare, pregătire și integrare socio-profesională pentru minori deficienți” cum i se spune pompos acum, găzduiește 100 copii și tineri între 3 și 28 ani care toți au un numitor comun — handicapul sever. ”

Extrase din Graiul Sălajului:

„Stimată redacție, la data de 28. 03. 1990, orele 21.00, în localitatea Pericei, au sosit un număr de 4 autovehicule încărcate cu ajutoare destinate Căminului De copii nerecuperabili Bădăcin. Avînd in vedere că ora era tirzie, cele 15 persoane din R.F.G., care însoțeau transportul — printre care și doi copii minori — au stabilit să rămînă peste noapte pentru odihnă la locuința protopopului reformat, Fodor László, urmînd ca a doua zi să se deplaseze la Bădăcin. La aproximativ 10—15 minute după sosirea acestora,in jurul autovehiculelor s-au adunat circa 4-500 de persoane, care s-au constituit spontan intr-un miting al rușinii, zbierînd că mașinile trebuie descărcate la Pericei, pentru că acolo au sosit. S-a încercat lămurirea lor asupra situației de fapt,prin aceea că li s-a citit scrisoarea de donație către Bădăcindin partea societății de Cruce Roșie „Iohaniter” din R.F.G., dar fără niciun rezultat. Acești neoameni de la Pericei au început să zbiere ca niște descreierați, că nenorociții de la Bădăcin nu merită nimic … Oare dintre cei de la Pericei câți au văzut situația în care se prezintă neajutorații de la Bădăcin ? Eu i-am văzut și de aceea îmi permit să fac publice prin dvs. aceste rînduri scrise tremurînd de indignare.”

„Aceste făpturi adunate într-un colț de lume — în acest caz lumea lor este Căminul din Bădăcin și împrejurimile „împrejmuite” anume pentru ei — s-au născut cu „dreptul” de a nu fi egali cu restul oamenilor, cu „dreptul” de a nu fi liberi. Și nici măcar nu știu, nu pot să-și dorească libertatea, cei mai mulți dintre ei. (Pentru că, vom vedea, există și excepții), în fața acelor copii nu poți decit să taci. Te obligă propria durere, nedreptatea, neputința de a-i ajuta. Oricît de multe am face, singurul lucru pe care l-am dori pentru ei — să le redăm sănătatea — ne este imposibil.”

„Așadar 129 de copii și :

• 6 dormitoare, din care două exclusiv pentru cei 45 de copii imobilizați la pat tot timpul; 
• 2 spații de joacă improvizate în două foste dormitoare; 
• o sală de mese cu 78 de locuri (cei 45 de copii se alimentează la pat ; 
• 2 vane și 3 dușuri; 
• 2 mașini de spălat mici (Automatic) cu care se spală 6 kg de haine în 6 ore; 
• un cazan pentru încălzirea, cu combustibil solid, a apei. 

Și dacă ne gîndim numai la „confortul” de care dispun acești copii să reținem concluzia unui medic specialist care a calculat cubajul de aer din dormitoare și sălile de joacă, este de 0,00 …, (poate fi chiar 9 după atîtea zerouri!). Este oricum sub limita limitelor admise…! Și asta nu e totul. Pereții, saltelele, dușumeaua sînt îmbibate de aerul greu respirabil și învechit în … canoane alimentate, ani de-a rîndul, de cumplita uitare și de nerecunoașterea adevărului.”