Copii cu dizabilități 3-18 ani.
Clădirea cu patru nivele a câte 1000m2 a fost construită în 1977 cu funcția de cămin spital și o capacitate de 200 de paturi.
Potrivit unui raport al Fundației SERA realizat în 1998, dintre cei 180 de copii abandonați care se găseau la acel moment în cămin, 23 depășiseră vârsta majoratului. Erau doar cinci educatoare angajate, doar două dintre ele având studii de specialitate.
În anul 2001, un alt raport SERA menționează scăderea numărului copiilor la 147 (dintre care 86 erau minori), dar condițiile de viață erau încă sumbre: capete rase, lipsa încălțărilor, legarea cu tifon de pat a copiilor, dormitoare ocupate de până la 20 de rezidenți, starea deplorabilă a instalațiilor sanitare, prezența a doar 4 educatoare cu studii de specialitate și a unui kinetoterapeut– personal calificat plătit de SERA.
Începând cu 2002, mai mulți copii au fost mutați în asistență maternală sau transferați în căminele din județele din care proveneau, căminul de la Videle fiind în curs de închidere și înlocuire cu un serviciu pentru adulți
Extrase din România Liberă, 1999
La Căminul Spital pentru Minori cu Handicap Neuropsihic Sever de la Videle sunt internați 173 de copii. “Cei mai mulți copii cu handicap sever au fost aduși aici de mici, de la trei patru ani, deoarece familiile lor nu au găsit soluții pentru a-i crește fără ajutor de specialitate. La noi rămân teoretic până la vârsta de 18 ani când ar trebui să fie trimiși în căminele pentru adulți. Deoarece acest lucru nu e posibil întotdeauna, mulți copii rămân la noi până la vârste înaintate. In prezent, cel mai mare are 23 ani, însă din punct de vedere mental se situează în jurul vârstei de opt-nouă ani”, a declarat Marieta Bratu, directorul căminului-spital. Alături de cei cu handicap sever, au fost internați și copii normali din punct de vedere psihic. “Ei au venit aici înainte de 1989 și după, având diagnosticul de retard psihic. Prezentau defecte de limbaj, o capacitate de memorare redusă, datorate faptului că nimeni nu se ocupase de ei. Din punct de vedere psihic, nu aveau nimic și puteau fi recuperați foarte repede”, a precizat Marieta Bratu.
“Copii normali la Videle?” se miră Rodica Popescu, directorul Direcției Instituționalizați din cadrul Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. După clipele de uimire, domnia sa a recunoscut că nu știe exact care este situația și ne-a trimis la secretarul de stat. “Decât să ajungă pe stradă, au preferat să-i trimită la handicapați. Comisia de diagnosticare a copiilor nu ține de SSPH, prin urmare nu avem nici un control asupra ei. Oricum soluția ar fi ca, atâta timp cât mai rămân în căminele-spital, copiii normali să fie școlarizați. Ei trebuie testați mai întâi de reprezentanții inspectoratului școlar local și apoi trimiși la școala din Videle. Asistentul social din cămin ar trebui să le găsească familia și să îi trimită acasă, dacă e posibil”, a declarat Gabriela Popescu, secretar de stat la SSPH.
Pentru mai multe informații despre termenii „cămin-spital”, „nerecuperabili”, „deficienți” consultă Dicționarul Abandonului.