Loader

Cămin spital pentru Deficienți Irecuperabili Sighet

Cămin Spital, centru rezidențial, permanent

DETALII

Istoric

Căminul-spital pentru minori de la Sighet a funcționat între 1973 și 2003 și era doar unul din cele peste 30 de cămine-spital din întreaga Românie. În 1989 erau 35 de cămine-spital care adăposteau aproximativ 10.000 de copii.

Din structura de conducere a căminului făceau parte directorul unității, contabilul șef,

sora șefă, un organizator de grupă sindicală și un secretar UTC. Instituția era condusă de către

un medic-director, numit de către Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean, cu

acordul Direcției Județene pentru Probleme de Muncă și Ocrotiri Sociale, după consultarea

Direcției Sanitare Județene. Personalul medico-sanitar era asigurat de către Direcția Sanitară a

Județului Maramureș.

Fiecare secție din fostul Cămin-Spital Sighetu Marmației era marcată printr-un mic semnalizator, montat deasupra ușilor de intrare. Acestea erau organizate în funcție de vârsta copiilor și denumite printr-o cifră romană indicând etajul (de la I la III) și o literă (A și B). La fiecare etaj se aflau câte două secții, de o parte și de alta a holului principal. La rândul ei, fiecare secție era alcătuită din mai multe saloane, poziționate în stil panopticon în jurul unul hol central, permițând astfel personalului de îngrijire supravegherea constantă a copiilor. 

Ca o formă de îmbunătățire a atmosferei generale din centru, după 1990 denumirile secțiilor au fost personalizate, primind nume de flori („IRIS”, „NUFĂRU”) sau de sentimente („SPERANȚA”).

În 2003, instituția a fost închisă prin intervenția Organizației Hope and Homes for Children. 

Clădirea a rămas așa cum a fost părăsită, cu jucării înfipte în cuie pe pereți, la înălțimi de neatins de un copil, cu caietul și procesele verbale ale angajaților, haine noi primite prin convoaie umanitare din străinătate, cămăși de forță pentru copii, ghirlande din hârtie, picturi pe pereți.

Highlights

Mărturii

Așa cum este descris de Izidor Ruckel (supraviețuitor al Căminului-Spital Sighetu Marmației, în cartea sa „Abandonat pe viață”), meniul nu a variat niciodată în cei 9 ani petrecuți la căminul-spital.  

 

Micul dejun adus în căldări – pâine înmuiată în lapte sau ceai 

La prânz – supă cu tăiței și fasole sau terci.

Seara – macaroane sau orez cu lapte.

 

Din surse multiple de documentare aflăm că mâncarea copiilor sau ceaiul erau aduse în găleți, pe care infirmierele le cărau pe scări, de la bucătăria aflată la parter până la secție de destinație.

 

ABANDONED FOR LIFE. THE INCREDIBLE STORY OF ONE ROMANIAN ORPHAN HIDDEN FORM THE WORLD, de Izidor Ruckel

[…] La 5 dimineața eram treziți. Cei care făcuseră pe ei în timpul nopții, dar și cei care nu făcuseră, eram trimiși goi, la baie. Nu conta dacă era iarnă și frig. Tremuram, goi, așteptând pentru ceea ce părea o eternitate, în picioare sau pe jos, pe cimentul plin de urină, cât timp infirmierele schimbau așternuturile și curățau pardoseala din dormitor. Dar oricât ar fi curățat, locul mirosea doar a dejecții. 

[…] Aproape toți copiii, indiferent de vârstă, făceau pipi pe ei noaptea, chiar dacă nu făceai tu, te trezeai în urina colegului de pat, pentru că nu erau suficiente paturi disponibile, așa că dormeam mai mulți. Uneori dormeam împreună de frig. (…)

[…] Lenjeriile murdare erau duse la spălătorie, în spatele clădirii, la parter, unde era doar o mașină de spălat și un uscător, două chestii zgomotoase de dimensiuni industriale, care abia mai mergeau și care erau folosite pentru a spăla hainele a sute de copii, zilnic.

Thomas Szalay, fotograf

Mirosul era greu, mirosea a urină și era frig. Era pe la sfârșitul lunii septembrie, era foarte frig și am fost șocat să văd acești copii, în pătuțuri, între 12 și 15 într-o cameră. Cel mai mare șoc cred că a fost când am văzut cum erau hrăniți la micul dejun și cât de frig era în camera aceea. Iar eu și John și echipa de știri, eram cu toții îmbrăcați cu jachete, călduroase, iar copiii erau în zdrențe, doar niște cârpe. Iar fereastra avea un singur geam, așa că aerul rece pătrundea prin pereți și prin ferestre și era cu adevărat foarte frig. 

[Puteți asculta mai multe mărturii despre fostul Cămin-Spital Sighetu Marmației, în expoziția imersivă Sighet. Cămin-Spital, unde puteți explora digital fosta clădire a instituției, scanată 3D și care adună la un loc mărturii, obiecte, povești ale supraviețuitorilor și nu numai.] 

Relația cu alte instituții

Începând cu anul 1990, copiii de la Sighet au părăsit căminul fie prin adopții internaționale, fie mai târziu prin mutarea în case de tip familial sau în asistență maternală.