Copii 3-18 ani.
În perioada comunistă instituția era destinată copiilor cu dizabilități severe sau accentuate, în prezent fiind pentru adulți. Conform surselor consultate în timpul documentării, în centrul pentru adulți au continuat să trăiască persoane instituționalizate din timpul copilăriei, înainte de 1989.
Pe site-ul Direcției Generale pentru Protecția Copilului, județul Prahova se menționează că Centrul de Abilitare și Reabiltare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Tătărăi are o capacitate de 66 de locuri. De asemenea, la categoria beneficiari este scris: „persoane adulte cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, pentru care Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a emis decizia de internare în centru.”
Clădirea Căminului-Spital din Tătărăi a funcționat ca spital TBC între 1945 și 1965.
Din 1965 și până în anul 2001, a funcționat ca și cămin pentru copii cu deficiențe nerecuperabile.
În anul 2001, corpul de clădire C11 (în care funcționase unitatea de-a lungul timpului) a fost închis și păstrat în conservare, deoarece starea de degradare a acestuia era un pericol real pentru securitatea beneficiarilor. În anul 2001, copiii au fost transferați într-o unitate de specialitate din Ploiești, la Tătărai activitatea continuând pentru încă un an ca subunitate a Centrului Casa Rozei Urlați.
Din 2002 funcționează ca și centru specializat pentru integrarea prin terapie ocupațională a persoanelor adulte cu handicap.
În septembrie 1991, un convoi de ajutoare din partea Hasley Group of Schools, Yorkshire, Marea Britanie a ajuns în Tătărăi. Fondurile strânse au fost folosite pentru amenajarea unei spălătorii, o zonă socială și pentru construirea unei noi clădiri în care s-au amenajat mai multe dormitoare. Pe lângă ajutoarele materiale, din partea instituției, au venit în România voluntari specializați în grija copiilor afectați și traumatizați din punct de vedere emoțional.
La aproximativ, 10-15 ani de la prima vizită a acestora, a fost realizat un material video în care se prezintă schimbările prin care a trecut atât instituția, cât și locuitorii ei. Precum menționează și moderatorul emisiunii, mulți dintre aceștia au locuit toată viața lor în căminul-spital din Tătărăi. Diferențele majore pe care materialul video le subliniază țin de diversificarea activităților pe care aceștia le realizează, față de cele de la începutul anilor `90. Beneficiarii participă la activități gospodărești precum grădinărit, cultivat legume, grijă de animale (porci,vaci), în funcție de nevoile și posibilitățile lor. O mică fermă a fost creată din fondurile pe care organizația din Marea Britanie le-a donat centrului. De asemenea, a fost creat un atelier de croitorie, iar o parte din beneficiari ajută la pregătirea meselor la bucătărie, pentru a-și putea lua atestat și activa profesional în industria HORECA. La momentul realizării documentarului video, la fostul cămin-spital din Tătărăi se punea accent pe dezvoltarea unor abilități individuale profesionale și personale, cu scopul de a-i sprijini către o viață independentă.
Tătărăi este în amintirile multor voluntari britanici care i-au dedicat zeci de ani de fundrasising, precum arată și necrologul scris în memoria Andrea Pickup, voluntară britanică care a fost prezentă la prima vizită la Tătărăi a echipei de la Hasley Group of Schools. Șocată de condițiile în care trăiau copiii din căminul-spital din Tătărăi, a continuat timp de 30 de ani să viziteze și să ajute la îmbunătățirea traiului celor instituționalizați aici. Conform articolului britanic, aceasta a înființat un magazin caritabil în Doncaster și s-a luptat cu autoritățile române, apărând interesele celor de la Tătărăi. A contribuit la utilitarea centrului cu mașini de cusut, echipament de bucătărie, console muzicale, televizor, cu scopul de a-i conecta cu lumea din exterior și a luptat pentru ca aceștia să aibă acces la terapie și educație elementară.
Aceasta a înțeles cât de importante sunt pentru acești copii micile gesturi de atenție și afecțiune, astfel de ziua lor le oferea felicitări, iar Crăciunul a început să fie sărbătorit, fiecare primind cadouri.
Pentru mai multe informații despre termenul „cămin-spital” consultă Dicționarul Abandonului.
În mai 1990 Helsinki Watch au făcut o vizită neanunțată la Tătărăi și-au găsit 94 de rezidenți minori cu handicap mental catalogat „irecuperabil”.
În ziua vizitei delegației, pe gardul de pe aleea de trei sute de metri erau expuse cămășile și puloverele sosite cu camioanele din Europa de Vest și din SUA. În spatele casei era o curte îngrădită, unde majoritatea rezidenților, în lenjerie de corp și prosoape zdrențuite, stăteau degeaba pe bănci de lemn sau întinși în grupuri de câte zece-cincisprezece, pe saltele. Picioarele și brațele lor erau atât de încâlcite, încât delegației i-a luat un minut pentru a repera cele câteva zeci de copii care erau legați, doi câte doi, cu fâșii de pânză în jurul încheieturilor. Când a fost întrebat de ce erau legați copiii împreună, directorul a declarat pentru Helsinki Watch că acest lucru era pentru a-i împiedica să fugă.
Câțiva dintre copii au vorbit cu delegații, iar personalul a explicat că acești copii erau internați la Tătărăi dintr-o eroare și nu ar fi trebuit să fie încadrați ca persoane cu handicap. Cu toate acestea, majoritatea copiilor se uitau în gol și se legănau înainte și înapoi.
Ani Brezeanu beneficiară adultă intervievată în decembrie 2009 : „Acum 20 de ani nu aveam linguri, farfurii, nu prea aveam nici mâncare. După 20 de ani suntem încă aici dar în condiții mai bune”
Într-o casetă video din arhiva Fundației Romanian Angel Appeal cu titlul „Return to Tătărăi”, voluntarii din Yorkshire, UK sunt filmați povestind că au ajuns la Tătărăi cu un an în urmă, într-o echipă de 20 și au trăit într-un șoc. „Animalele sunt mult mai bine tratate în Marea Britanie decât erau acești copii”. „Nu mâncau singuri când am ajuns. Acum nu mai miroase, sunt curați și primesc atenție. Mâncarea e mai nutritivă și au învățat să mănânce singuri. 20 din cei 100 merg la școala specială. Anul acesta nu a mai murit nimeni. Anul trecut au murit 24. Dar încă sunt paturi insuficiente”.
În imagini apare o grădină cu legume în care lucrează copiii și tinerii cu dizabilități.
Eliza Sîrbu, Secretariatul de Stat pentru copii cu handicap, spune: „Avem bani pentru haine și mâncare, dar nu avem instruire pentru personal. Sunt oameni noi și trebuie să învețe să-i îngrijească cu afectivitate”.
Imaginile arată că mulți dintre rezidenții căminului sunt adulți care și-au petrecut toată viața în această instituție și au învățat la peste 20 de ani să meargă, să se îmbrace sau să îngrijească singuri. Înainte de revoluție își petreceau timpul paralizați, fără să fie mobilizați și fără educație.
Copiii au fost transferați în alte servicii rezidențiale, cei care aveau vârsta majoratului la momentul închiderii instituției și-au continuat viața în centrul pentru adulți care a înlocuit vechiul cămin spital.
Pentru realizarea fișei de instituție au fost consultate următoarele surse: Ziarul Prahova, Jurnalul Prahova, Legea5.ro, Aparchive.com, Alamy.com, Yorkshire Post, YouTube (Projet ORA Orienter Autrement, Tatarai Trust, Romania), Raport Helsinki Watch: Romanias Orphans (1990), datanyze.ro, DGASPC Prahova.
