În perioada în care la Cezieni a funcționat Căminul-Spital pentru Minori cu Handicap Sever, în conformitate cu tipul instituției, erau copii cu dizabilități, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani.
La 30.09.2018 se aflau în centru 59 de beneficiari cu vârste cuprinse între 25-64 ani (35 pers. sex feminin, 25 pers. sex masculin)
„Clădirea a aparţinut principesei Elisabeta Brâncoveanu şi a fost construită în anul 1920 din cărămida, acoperită cu şindrilă, compusă din: demisol, mezanin şi etaj.
În anul 1950 clădirea a fost în patrimoniul Ministerului Sănătăţii fiind spital de TBC până în anul 1960, 1 decembrie, când a fost preluată de Ministerul Muncii şi transformată în Cămin de Bătrâni, apoi Cămin Spital pentru Minori cu Handicap Sever până în anul 2004 când, prin Hotărârea nr.20865/30.12.2004, acesta devine Centru de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Cezieni. Prin hotărârea nr.88/26.05.2016 CRRPH Cezieni își schimbă denumirea în Centru de Recuperare și Reabilitare Cezieni.
Clădirea aparține Consiliului județean OLT, conform Hotărârii nr.86/16.11.2000, iar prin Hotărârea CJ Olt nr.179/17.12.2015 a fost reiterată trecerea din administrarea CJ Olt în administrarea DGASPC Olt, cu mențiunea că titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta.”
Conacul Colet Brâncoveanu este monument de arhitectură, OT-II-m-B-08816.02. Instituția aveam următoarea partajare spațială:
Număr camere/ dormitoare: 17
Număr paturi în cameră/ dormitor: 3-4 paturi/ cameră
Număr grupuri sanitare 21, din care: – Număr grupuri sanitare beneficiari:14 (femei 8 ; bărbați 6)
Număr grupuri sanitare personal: 7.
Informații găsite în documentul „REFERAT DE APROBARE la Proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Planurilor de restructurare a centrelor rezidențiale pentru persoanele adulte cu dizabilități cu o capacitate mai mare de 50 de locuri din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt”
Presa anilor 90 îl descrie drept un loc al groazei, reflectând în același timp condescendența și prejudecățile la adresa persoanelor cu dizabilități.
„ Un loc al groazei, generator de compasiuni Din nefericire, natura își are rebuturile sale umane. 85 dintre acestea se află la Căminul special din comuna Cezieni, județul Olt. Expresia eufemistică de „deficienți minori cu handicap sever, înseamnă nu numai defecțiuni fizice, dar și mintale, comportamentale, psihomotorii. Cu toată strădania îngrijitoarelor și supraveghetoarelor de aici, după cum relata educatoarea Carmen Șerban, în ultimii ani, doar 4 copii au intrat în rândul recuperabililor. La ora actuală, din cîți se află la acest cămin, doar cu trei sau patru se poate comunica normal. Și totuși, important este că pentru asemenea ființe se face cîte ceva,grație mai ales sprijinului umanitar provenit de la o firmă olandeză. De asemenea, cu ajutor străin, la Caracal se află în curs de amenajare un cămin modern, conceput la standardele internaționale.” (Gazeta de Sud, 1995)
În anul 2000, o tânără de 17 ani și-a pierdut viața în cămin după ce a fost opărită de o colegă. A fost înmormântată în cimitirul instituției. Gazeta de Sud (2000) relatează tragedia.
Tot Gazeta de Sud (2001) menționează alte trei decese survenite în aceeași instituție, inclusive cel al unei fetițe de șase ani care suferea de distrofie.
Pentru mai multe informații despre termenul „cămin-spital” consultă Dicționarul Abandonului.
O voluntară din Marea Britanie, povestește pe blogul său despre cum la vârsta de 6 ani a aflat despre starea deplorabilă în care se aflau minorii instituționalizați la căminul din Siret. Ajunsă la maturitate, se înscrie într-o organizație britanică și în 2010, alături de alți voluntari vine în România ca voluntară. Aceasta ajunge la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Cezieni. Relatează condițiile precare de trai, coerciția și lipsa grijii din cadrul centrului. Printre altele menționează că printre beneficiari se află, cel mai probabil, și persoane care trăiesc în genul acesta de instituție încă din copilărie. Întregul articol poate fi citit aici.
Gazeta de Sud, 7 octombrie 1995, Nr. 175
Gazeta de Sud 18 februarie 2000, Nr. 1509
Gazeta de Sud 27 februarie 2001, Nr. 1822
