La înfiinţare în cămin se aflau următoarele categorii de asistaţi: 34 preşcolari, 10 sugari, 6 adulţi, 80 copii şi tineri între 6 şi 18 ani. În 1968, în cămin se aflau 140 de beneficiari, dar căminul trecea printr-o criză de personal, fiind prea puțini angajați comparativ cu numărul asistaților.
La data de 20 martie 1970 in unitate existau un număr de 148 de asistați grupați astfel: a. Între 0-7 ani 26 copii din care 15 baieți și 11 fete, b. Între 8-10 ani 33 copii din care 17 baieți și 16 fete, c. Între 11-16 ani 61 copii din care 34 baieți și 27 fete, d. Între 16-18 ani 28 copii din care 19 băieți și 9 fete.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a raportat public în 2017 că la Cămin Spital Păstrăveni, în perioada 1 octombrie 1966- 30 aprilie 1990, au avut loc 394 de decese confirmate. Principalele cauze consemnate în actele de deces sunt encefalopatie cronică infantilă, bronhopneumonie, epilepsie, malnutriție proteo-calorică, oligofrenie.
Conform ultimelor date de pe site-ul centrului, beneficiază de îngrijire şi asistenţă 201 de persoane cu dizabilități, din care 111 de fete şi 90 de băieţi. Beneficiarii sunt cazați în 6 case, organizarea acestora pe case făcându-se în funcţie de gradul de handicap şi de sex. Este singurul centru din zonă în care trăiesc persoane infectate cu virusul HIV, primind tratamentul necesar.
În 2017, în articolul jurnalistic de pe platforma Mesagerul Neamț, se menționează ca fiind 202 de beneficiari adulți, cu vârste între 20 și 38 de ani. Dintre cei 202 de beneficiari, 47 sunt rezidenți ai centrului din perioada comunistă.
La data de 1 octombrie 1966 s-a înfiinţat Căminul-Spital de Copii Deficienţi Nerecuperabili – Păstrăveni. Aici au fost transferați persoanele care au locuit în Căminul-Spital din comuna Bîra, judeţul Neamţ. Capacitatea unităţii la data înfiinţării a fost de 130 de locuri. Unitatea din Păstrăveni cuprindea un teren de 7 ha, din care din care 2 ha reprezentau construcţiile şi livada, iar 5 ha erau teren arabil. Terenul făcea parte din moşia colonelului Sergiu Candianu care o cumpărase de la Banca Iaşilor, proprietate a lui Grigore Sturza. Acest colonel a donat 117 ha „Casei Şcoalelor”- Şcoala Tehnică Agricolă (1922-1966).
La înfiinţare în cămin se aflau următoarele categorii de asistaţi: 34 preşcolari, 10 sugari, 6 adulţi, 80 copii şi tineri între 6 şi 18 ani. În 1968, în cămin se aflau 140 de beneficiari, dar căminul trecea printr-o criză de personal, fiind prea puțini angajați comparativ cu numărul asistaților.
La finalul anilor `60, condițiile de trai erau scăzute, aprovizionarea cu apă, lemne și curent electric era deficitară. Situația s-a îmbunătățit în următorii 5 ani, fiind montată o pompă de apă și realizându-se canalizare pe fosă septică. Căminul avea propria farmacie în subordinea sorei șefă, aprovizionată de Direcţia Sanitară şi Farmacia de la nivelul Dispensarului Medical Comunal. În ziarul „Satul Socialist” din 14 martie 1971, Căminul Spital de la Păstrăveni a făcut parte din instituțiile care au primit fonduri în ocrotirea sănătății parte din programul cincinal statal.
Cu toate acestea, îmbunătățirea traiului celor din Căminul de la Păstrăveni a avut loc după 1990, când au sosit ajutoarele internaționale.
Începând cu 1991, Crucea Roșie Olandeză a sprijinit primul program educativ pentru infirmiere în cadrul căminului. Unitatea este renovată, se pun calorifere în camerele unde dorm beneficiarii. Cu ajutorul finanțărilor din Germania, se construiesc ateliere de terapie ocupațională și sunt date în funcțiune în 1997 trei case noi (Barbara, Augustinum, Orele Astrale). După anul 2000, se dezvoltă activitățile agro-zootehnice în cadrul unității, produsele cultivate și crescute deservind beneficiarii centrului. De asemenea, se renovează și se construiesc noi zone de locuire și acomodare, se inaugurează un pavilion central, personalul este pregătit și instruit în terapie ocupațională, se deschide un atelier de tâmplărie în cadrul centrului.
Pentru mai multe informații despre termenul „cămin-spital” consultă Dicționarul Abandonului.
”Eu am intrat director în 1993, în februarie, și, la început, m-au depășit problemele. Condițiile erau cumplite, mult sub standardele normale. Între 1954 și 1965, când am terminat liceul, eu însumi am crescut la casa de copii și știam foarte bine cum trebuie să arate și să funcționeze o instituție de asistență socială. La centrul de la Păstrăveni era un singur pavilion, cu 5 saloane, în care erau 140 de copii la vremea aceea. Toți erau aduși din leagăne și din case de copii, erau abandonați și aveau multiple afecțiuni neuropsihice. În toamna anului 1993, am modernizat clădirea unui fost grajd și am amenajat acolo 5 salonașe. Pentru prima oară în viață, fiecare copil avea patul lui. În 1994, cu sprijinul Inspectoratului Școlar, am înființat 3 grupe de grădiniță specială, cu 6 educatori. Din 1996, după ce-am solicitat părții germane să construiască ateliere de terapii ocupaționale, o parte din copiii care frecventau grădinița au început să meargă și la cusut, confecționat preșuri și mochete mici sau la împletituri. Partea cea mai mulțumitoare a fost că am înființat o clasă I, unde copiii au învățat să scrie, să citească, să spună o poezie, iar în timpul în care am fost eu director, am avut un băiețel care a plecat la învățământul de masă. Dezvoltarea centrului, care a ajuns acum unul etalon din România, s-a datorat în mare parte părții germane și doamnei Barbara Stamm. S-au făcut foarte multe investiții, de milioane de euro, personalul a fost trimis la specializare, iar scenele când copiii erau legați cu mâinile la spate, cu mânecile propriilor haine, ca într-un fel de cămașă de forță improvizată, au dispărut.” Fragment din mărturia fostului director Dumitru Filip din articolul de pe platforma Mesagerul Neamț.
Imagine din arhiva Arhiva CRRPH Păstrăveni postată în articolul Mesagerul Neamț.
Site Centru De Recuperare Păstrăveni
