Din 1969 până în anii `70, beneficiarii căminului au fost bătrâni, apoi au fost minori deficienți nerecuperabili până în 1992, iar din 1997 la căminul din Corlate au trăit persoane peste 18 ani cu deficiențe și instituționalizate anterior.
Căminul-spital se afla pe o fostă moșie din comuna Izvoarele, care a aparținut boieroaicei Maria Balăcioiu-Lovinescu. În ziarul „Cuvântul Libertății” din Iunie 1997 este descris spațiul în care căminul-spital funcționa:
„Două corpuri de clădire acoperă o suprafață de 100 mp la nivelul parterului, 25 mp la nivelul etajului I și 40 mp la nivelul subsolului. Ambele clădiri de locuit posedă cîte patru dormitoare, băi, grupuri sociale. Anexe: o clădire de 40 mp, în care se află bucătăria complet echipată și o sală de mese, o clădire ce cuprinde garajul, atelierul de tîmplărie și lăcătușerie, o clădire din cărămidă în care se află centrala termică, ce a funcționat cu combustibil solid, dar care poate fi modificată pe combustibil lichid. Complexul beneficiază de un puț forat la o adîncime de 35 m, în interiorul căruia este montată o pompă submersibilă, iar pentru aprovizionarea cu combustibil lichid a injectorului de la bucătărie există trei rezervoare cu o capacitate de 10 tone. Întreaga suprafață de 10.000 mp este împrejmuită.”
În 1969, este înființat pe fosta moșie din comuna Izvoarele un cămin pentru bătrâni. După aproximativ zece ani de funcționare, întrebuințarea spațiului este modificată, aici fiind înființat Căminul-Spital pentru Minori Deficienți Nerecuperabili Corlate. Căminul-spital pentru minori funcționează în acest spațiu până în primăvara anului 1992, când beneficiarii sunt mutați în Căminul Spital Craiova pentru Minori Deficienți Nerecuperabili (str. Călimănești, Nr. 15), iar clădirile intră în conservare. Conform articolelor de presă consultate, se pare că mutarea beneficiarilor și a anumitor bunuri din Corlate la Craiova, a venit ca rezultat al presiunilor puse de către ONG-urile internaționale. Imagini cu starea precară în care trăiau minorii de la Cămin-Spital Corlate la începutul anilor `90 au ajuns în presa internațională. Organizații din Franța, iar mai apoi Belgia, Norvegia și Danemarca au trimis ajutoare la căminul-spital din Corlate.
În 1996, Consiliul Județean Dolj avizează redeschiderea căminului din Corlate, însă având o funcționalitate diferită. Astfel, în 1997 în comuna Izvoarele este înființat Cămin-Atelier Corlate. Conform informațiilor din presă, spațiul putea acomoda până la 100 de persoane, dar maximul agreat de beneficiari în cămin este de 50 de persoane.
„Căminul-atelier de la Corlate va fi o unitate de asistență socială unde vor fi internate persoane care se află în una dintre următoarele situații: au depășit vîrsta (18 ani) pînă la care era posibilă internarea într-un cămin sau școală speciale; nu pot fi calificate prin mijloace obișnuite și nici prin cele speciale sau nu pot exercita decît o activitate în grup, supravegheată; au fost plasate în muncă dar, datorită deficiențelor pe care le prezintă, nu pot da randamentul necesar pentru a-și cîștiga existența.
Pentru organizarea și finanțarea activității căminului atelier de la Corlate, a fost încheiat, pe 21 aprilie a.c. (n.e. 1997), un protocol între Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Handicapați Dolj, Consiliul Județean Dolj, Consiliul Local Izvoare și primarul comunei. Inspectoratul va asigura, pe lîngă baza materială, organizarea și desfășurarea activității, iar Consiliul Județean va asigura fondurile bănești, ambele instituții urmînd să coordoneze și să sprijine căminul, inclusiv prin programe derulate în colaborare cu parteneri străini. Consiliul Local Izvoare va aproba alocarea fondurilor și, prin intermediul primarului, ca ordonator de credite, va controla modul de utilizare a acestora.” (Ziarul „Cuvântul Libertății”, 03.06.1997)
În 1999, Căminul-Atelier din Corlate devine Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională până în 2006, când este închis.
În 1997 „între administrația locală a comunei Izvoare și ISTH există, se pare, un conflict de viziune asupra destinației căminului: prima optează pentru un cămin atelier productiv, gen fermă, în timp ce inspectoratul are în vedere integrarea socială a tinerilor de acolo, care trebuie să învețe o meserie ce le va oferi siguranță, în viitor.” (Cuvântul Libertății, 11 decembrie 1997, Nr. 2273)
În anul 2000, apar în presă probleme ce țin de domeniul din comuna Izvoarelor în care funcționează Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională. Conform unei investigații realizată de jurnalista Mioara Dragalina apărută în ziarul Gazeta de Sud, instituția nu și-a respectat înțelegerea contractuală de respectare și îngrijire a spațiului în care se afla căminul-atelier. Terenul cu fosta moșie a revenit în urma unui proces proprietarei. Pe 7 iulie 1998 proprietara și directorul instituției au încheiat o înțelegere contractuală prin care aceasta era de acord ca instituția să își desfășoare activitatea pe proprietatea sa, fără a plăti chirie, dar având obligativitatea de a realiza îmbunătățirile necesare pentru sediul administrativ, respectând organizarea spațială inițială a imobilului. Cu toate acestea, în anul 2000, în urma unor schimbări și modificări de personal, starea imobilelor era degradată, iar una dintre casele de pe teren fusese jefuită în repetate rânduri.
Pentru mai multe informații despre termenul „cămin-spital” și „cămin-atelier”consultă Dicționarul Abandonului.
„Dr. Dorel Vieru (n.e. Medic și director instituție) îmi confirmă că au în continuare, probleme cu angajarea personalului calificat. Este adevărat că aici lucrează, acum, 25 de infirmiere, dar numai o singură asistentă (în loc de 9). Nu există educatoare, psiholog, logoped. Speră că aceste greutăţi vor fi rezolvate prin mutarea căminului la Craiova. Domnia sa este convins că 80 la sută dintre copiii fără deficienţe motorii pot fi recuperaţi, avînd diagnosticul „carenţă de mediu“. Este suficient să fie scoşi din acest mediu si introduşi în cămine-atelier, pentru ca aceşti copii să devină utili societăţii. Din păcate, în ţară nu sínt decît două a-semenea cămine-atelier: Ia Dumbrăveni (Sibiu) şi Ia Odobești.” (Cuvântul Libertății, 5 ianuarie 1991)
În 1992, beneficiarii sunt transferați la Căminul-Spital pentru Minori Deficienți Nerecuperabili Craiova.
Centrul a fost închis, beneficiarii fiind transferați în noile facilități rezidențiale create prin Proiectul „Servicii Comunitare – O sanșă pentru fiecare”, finanțat de Consiliul Județean Dolj.
Ziarul Cuvântul Libertății, numerele din 05.01.1991, 18.09.1995, 11.12.1997, 30.06.1997.
Ziarul Gazeta de Sud, 25 iulie 2000