Casa de copii Hălăucești

Extras din Monitorul de Iași, 1998:

„12 fete din Casa de copii Hălăucești , vor beneficia de un cămin adevărat, chiar în interiorul instituției. Astăzi, Fundația “Body Shop-Eastern Europe Relief Drive” va inaugura prima unitate de trai familial din Casa de copiiPlălăucești, în acest proiect se pune mare accent pe educația copiilor, pe corectarea comportamentului social și pe diminuarea efectelor instituționalizării. Cele 12 beneficiare ale proiectului au fost astfel alese încît să formeze două familii mari. Unele dintre ele sînt mai bune la învățătură, cîteva sînt mai zvăpăiate, iar altele sînt mai afectate de instituționalizare. “Am avut în vedere formarea unor grupe de fete cu personalități diferite. Așa cum este într-o familie”, a precizat Adrian Iacob, reprezentantul Fundației. Fetele din cadrul proiectului vor avea un program flexibil, își vor găti singure mîncare și vor putea face baie oricînd. în afara faptului că nu vor fi constrînse de un orar fix, cele 12 fete vor beneficia și de asistenta a doi reprezentanți de la “Body Shop”.”

Casa de copii Hălăucești era prezentată la finele anilor 90 ca un exemplu grăitor pentru precaritatea și haosul sistemului de protecție de la acel moment.

Extras din Monitorul de Iași, 1999:

„Centrul de Plasament Hălăucești este cel mai elocvent exemplu pentru echilibrul precar în care se găsește întregul sistem. Timp de aproape patru luni, angajații centrului nu au mai primit nici un ban. Consiliul Local și-a epuizat fondurile, stîrnind un întreg scandal al banilor. Două săptămîni, cei 260 de copii de aici au primit mîncare pe sponci și educație după cum erau plătiți adulții care-i îngrijeau, adică cînd și cînd. In fervoarea protestelor au ieșit la iveală toate problemele tipice, acuze la adresa directorului (folosește mașina instituției în interes propriu), nemulțumiri referitoare la păstrarea în funcție a anumitor angajați (o educatoare care a bruscat o fetiță), contestații la adresa conducătorilor de la DGPDC (nu ascultă păsurile din teritoriu, nu rezolvă problemele)”.

Mărturiile unor tineri care au crescut la Hălăucești, culese de Ziarul de Iași în 2006, la adăpostul social al Primăriei, unde au ajuns după ieșirea din sistem:

„La orfelinat ne trezeam  dimineața pe  la 5-6. Ne încolonam  și mergeam mulți kilometri pe  jos  pînă  la școala din Luncașu în  pauze juca un  fel de fel de jocuri: «ciocolata» sau «frunza». Apoi ne  întorceam  la  orfelinat. Munceam  la grădină , priveam  legume . Nu  îmi aduc  aminte  să  fim în cat și noi din ele. Ne dădeau doar salată cu cartofi”,povestește Elena în timp ce își alăpta copilul. Cu toții își amintesc de zilele petrecute la Hălăucești, însă amintirile lor sînt sumbre. între zidurile orfelinatului, acești copii erau doar „umbre”, niște nume fără chip și importanță. Erau doar niște numere de inventar care trebuiau să răspundă prezent în fiecare dimineață.Și acum își prezintă prietenii și cunoștințele rostind atît numele, cît și prenumele, cum îi striga pedagogul. „Angajații centrului nu  își dădeau silința  să -i educe , să -i cunoască .Aveam  colegi care nu își vedeau deloc copiii în timpul programului de 12 ore ”,a afirmat Iulian Mocanu, director al Fundației „Children on the Edge”, care după ce a lucrat un an de zile ca educator la Hălăucești și-a dat demisia pentru că nu-i plăcea cum erau îngrijiți aici copiii. „Eram  bătuți în cap fără  milă de profesori și educatori și de cei mai mari ca noi. Am  învățat să trăim  cu frica  în viitorul nostrul apropiat”,scrie într-o scrisoare fără punct și virgulă, fără litere mari și cu multe greșeli gramaticale, Marius Nălbaru. „Cînd  eram  în școala  primară  am fost bătută la tălpi cu o bîtă pentru  că nu putem  reține o poezie. Eu nu am să-l bat niciodată pe  fiul meu ”,spune Elena, strîngîndu-și mai tare la piept copilul. 

Mărturie extrasă dintr-un interviu reporteris.ro:

„A fost groaznic la Hălăuceşti. Personalul de acolo era extrem de agresiv. Ne băteau pur şi simplu ca să ne vadă plângând. Copiii mai mari ne băteau şi ne chinuiau mereu. Cea mai mare distracţie a lor era să ne urce pe nişte dulapuri de lemn şi să ne arunce de acolo. De atunci am mari probleme la un genunchi.