Copii preșcolari și copii școlari
Instituția a fost amenajată în clădirile fostei Unități Militare 03425, pe o suprafață peste 20 ha, în cadrul căreia erau peste treizeci de clădiri cu diferite funcționalități. Personalul le numea „blocuri” pe cele etajate iar organizarea lor era în felul următor:
Încălzirea se făcea cu lemne de foc în sobe de teracotă, iar apa era doar rece, la spălătoare cu jgheaburi din beton sau tablă. Săptămânal era încălzită apa pentru o baie caldă.
Casa de Copii Şcolari Mixtă Prundu Bârgăului s-a înființat la data de 20 octombrie 1959, prin Decizia nr. 798 a Sfatului Popular al Regiunii Cluj, în clădirile fostei Unități Militare 03425, prin comasarea caselor de copii din Turda, Cluj, Sâncrai, Aiud, Bistrița, care aveau un număr mic de elevi. În acel prim an au fost 187 de copii de clasele I-IV și 165 de gimnaziu (352 în total).
În 1960 și-a deschis porțile în același spațiu și Casa de Copii Preșcolari, preluând copii de 3-6 ani din regiunea Clujului.
Potrivit lucrării „O oază de căldură și lumină, Casa de copii Prundu Bârgăului”, publicată în 2009, la 50 de ani de la înființarea instituției, primul director al Casei de Copii Şcolari Mixtă din Prundu Bârgăului a fost Martin Romulus, profesor de psihologie. Primul director al Şcolii Elementare din incinta Casei de Copii a fost Augustin Micle, profesor de limba română. Iar primul colectiv de educatori, în anul şcolar 1959-1960, a fost format din următorii: Elena Lupu, Viorica Voitecovici, George Gavriluțiu, Victor Reucov, Octavian Tudoran, Ioana Pop, Silvia Moşneag, Ioan Octavian Tudoran, Ioana Pop, Silvia Moşneag, Ioan Curta, Lucreția Dragotă, Valeria Stângă, Sabina Gavriluţiu, Valer Păcurari, Dumitru Şes, Maria Crişan.
Aceeași lucrare menționează un număr impresionant de elevi atins în cei 17 ani de existență a instituției: „Efectivul de copii ocrotiți a crescut, ajungându-se ca, în cadrul Şcolii elementare, la clasele I-IV, să fie cuprinşi, în medie, 330 elevi, iar la clasele V-VII (VIII din 1963), 460 elevi, adică cca. 790 de copii învățau aici, în fiecare an”. Acestora li se adăugau alți 380 de tineri care revenau în vacanțe la Prundu Bârgăului, de la liceele și școlile profesionale cu internat unde își continuau studiile. Circa 90 de salariați aveau în grijă sutele de elevi.
Aprovizionarea cu încălțăminte și îmbrăcăminte implica primirea loturilor refuzate de cooperative, așadar cantitatea, calitatea și diversitatea măsurilor aveau de suferit. Existau însă formații de mandoline, orchestre, grupuri vocale, spații de petrecere a timpului liber cu pese de ping-pong, sere, cinematograf, cercuri de carturi, acvaristică, păpuși.
Lucrarea coordonată de George Vasile Rațiu despre Casa de Copii relevă preocuparea educatorilor de a găsi familia de origine a copiilor abandonați de la naștere și de a restabili legăturile pentru a sprijini recuperarea traumelor constatate de colectivul didactic. De asemenea, din capitolul „Copiii Casei”, semnat de Pricope Bumbu, descoperi o atenție sporită acordată momentului sosirii copiilor noi prin sublinierea importanței prezenței educatorului de grupă care-i va prelua și a unui colectiv de copii „mai vechi” care să-i acomodeze. Avizele epidemiologice necesare preluării unui copil nou făceau necesară prezența echipei medicale, dar colectivul didactic încerca să rezolve pe cât posibil aceste formalități înainte de prima zi oficială în instituție, astfel încât impactul pentru copil să nu fie unul profund medicalizat. Autorul nu idealizează însă viața într-un mediu instituțional și precizează că la un efectiv atât de mare de copii era imposibil să fie cu toții priviți și tratați în funcție de individualitatea lor, ci mai degrabă ca „o gloată”, „ca o formație cazonă”. „Se deplasau în formație de doi (…) în aceeași uniformă, la școală și peste tot, până la culcare”.
Floarea Brișan semnează de asemenea un capitol despre viața ca parte din personalul Casei de Copii începând cu 1961. „Formulele devenite leitmotive: Nu-mi cunosc mama; părinții mei m-au părăsit; părinții meu s-au despărți și, mai rar „sunt orfan”, deveneau sfâșietoare pentru mine. Citeam dosarele lor dar erau superficial întocmite.”
Pe fondul intrării trupelor în Cehoslovacia și a discuțiilor despre apărarea țării, zvonurile reînființării unității militare de la Prundu Bârgăului amenințau existența casei de copii.
Planurile pentru reînființarea unității militare au început cu transferul treptat al elevilor. În 1969, 120 de fete de la Prundu Bârgăului au fost transferate la unitatea nou înființată de la Năsăud. În 1963, 130 de copii au fost transferați la Casa de Copii Bistrița. La Prund a continuat să funcționeze Casa de Copii Preşcolari, condusă de educatoarea Victoria Satmari, până în 1981, când şi această instituție s-a transferat la Beclean.
În prezent la adresă se află Batalionul 817 infanterie „Petru Rareș”.
Extras din „Succese și insuccese în casele de copii școlari”, Ioana Ionescu (1969):
„Astfel, în anii trecuți, la Casa cu 750 elevi Prundu Bârgăului, baza materială era în necontenită creştere: laboratoare, un cabinet de ştiințe naturale cu peste 200 de animale împăiate, executate de copii la cercul de ştiințe naturale; cameră pentru orchestră, instrumente muzicale; cameră de basme; camere pentru cercurile de pictură, sculptură, împăierea animalelor, de broderie, foto, legătorie, lăcătuşerie. Cele şapte cercuri – cuprinzând 483 de elevi stabili care le frecventau regulat – aveau asigurate cadre calificate. Majoritatea copiilor erau înscrişi la două cercuri, numărul de participanți fiind în realitate şi mai mare (1014).”
Extras din „O oază de căldură și lumină”, George Vasile Rațiu (2009):
„Încă din perioada de pregătire a deschiderii noii instituții de ocrotire de la Prund, organizatorii acesteia au optat, pe cât a fost posibil, pentru încadrarea familiilor tinere – soț-soție – cărora li s-au asigurat, în incinta Casei, locuință și posibilitatea servirii mesei la cantină, contra cost.
Tot în perioada de început, primii ani 1959-1963, o parte dintre cadrele didactice tinere – băieți şi fete – şi-au întemeiat aici familii, şi au crescut copiii lor alături de copiii Casei, împreună, în intimitatea căminului lor. Odraslele cadrelor didactice au învățat în grădiniță, în
clasele I-IV, în şcoala elementară din incinta Casei, devenind frați şi surori, legându-se prietenii cu adevărat familiale pentru toată viața. Trainice şi extraordinar de înălțătoare fapte de viață, nemaiîntâlnite, nemaiauzite în sau despre o altă Casă de Copіi!”
Casei de copii preșcolari i se spunea „Casa mică”, iar celei de școlari „Casa mare”.
Răsunetul (2009) a relatat despre reuniunea elevilor și personalului Casei de Copii Prundu Bârgăului la 50 de ani de la înființarea instituției:
„Mult mai îmbărbătaţi după slujba de la Biserică, participanţii la aniversare s-au îndreptat spre casa lor de altădată, aflată în incinta actualei unităţi militare. Formând un lung convoi, înşirat pe toată lungimea drumului. Doi câte doi, se îndreptau, pe marginea cu acelaşi gard înalt de odinioară, al şoselei copilăriei şi tinereţii, într-o linişte desăvârşită care trăda o altă mare emoţie, întoarcerea, din nou, în fosta lor casă.
Primiţi cu deosebită atenţie de către militari, actualele gazde ale fostei lor case, toţi cei sosiţi au început să retrăiască, cu intensă emoţie, amintirile lor din trecut, legate de aceste locuri şi clădiri, în care au trăit, dar care nu s-au schimbat prea mult, doar destinaţia lor. Au făcut un tur al unităţii, fiindu-le expusă tehnica de luptă şi au vizitat bogatul muzeu al unităţii militare.”
Extras din Flacăra (1974):
„La Prundu Bîrgăului,în județul Bistrița-Năsăud, se află o Casă de copii mixtă, cu multe, multe sute de elevi și un director adjunct (în același timp și profesor de psihologie) pe nume Marc Ciprian, care a avut într-o bună zi o idee pe cît de simplă, pe atît de fertilă: să dea tuturor copiilor din internat un extemporal cu o temă-întrebare care nu figurează în nici una din programele analitice – «CE AȚI FACE DACĂ PESTE NOAPTE AȚI DEVENI VRĂJITOR ?»
Copiilor li s-a atras atenția că lucrarea va avea un caracter confidențial, că nimeni nu trebuia deci să o semneze și că, în general, puteau scrie absolut tot ce le trecea prin minte. Firește, nu urma să se dea nici un fel de note … Pe aceeași foaie nesemnată copiii erau rugați să mai răspundă telegrafic și la următoarele întrebări: Cine este prietenul vostru? Unde ați vrea să trăiți toată viața? Pe cine iubiți mai mult în Casa de copii și de ce? Care este idealul vostru în viață ? lată cum s-a conturat acest cuprinzător sondaj în rîndul unei mari colectivități de copii, sondaj care, prin caracterul insolit al cel puțin uneia dintre întrebări, depășea cadrul pur didactic pentru a asuma caracterul unei discuții de la om la om, nu de la profesor la elev. Interesul acestei investigații era sporit și de faptul că în instituția de la Prundu Bîrgăului sînt adăpostiți mulți copii provenind din familii dezorganizate, copii orfani, abandonați, cu dificultăți la învățătură etc. – pe scurt cazuri dificile, complicate. Ar fi fost poate de așteptat ca reacția acestor copii în fața vieții să fie mai curînd negativă decît pozitivă. Dar, pe măsură ce Marc Ciprian parcurgea sutele de extemporale, așternute cu scriiturile cele mai diferite – de la trăsătura incertă a condeiului puștilor din clasele mici la volutele fetelor din a X-a – o lume fascinantă i se dezvăluia.
(…)
Să dăm cuvîntul acelora care au avut prilejul să se simtă, măcar o dată în viață, învestiți cu atribute supranaturale. Așadar, Ce-ați face dacă peste noapte ați deveni vrăjitor?
«Aş ajuta poporul».
«Aș pleca la București».
«Mi-aș construi un robot».
«Aş zbura pe planeta Jupiter».
«Aș fi bucuroasă și aș zbura în Lună».
«A doua zi aș fugi din Casa de copii la București și m-aș înscrie la clubul Steaua, la ridicarea halterelor, la aruncarea discului, a greutății sau a suliței».
«Aş merge să vizitez Asia».
Firește, dat fiind specificul Casei de copii, obsesia părinților este puternică.
Dacă peste noapte aș deveni vrăjitor …
« … Aş face un palat trumos și mi-aș aduce părinții în el».
«M-aș duce la Cluj să fac o vizită părinților mei».
«Aş face orice numai ca părinții mei care m-au crescut să țină tot atît de mult la mine cum țin eu la ei, în special la Ticu și ca ei să trăiască alături de mine».
«Aș învia morții, în special părinții mei, ca să-i cunosc mai bine și să-i văd aproape; aș ajuta pe toți oamenii săraci să o ducă mai bine, nu numai eu».
«Aş readuce la viață părinții copiilor din Casa de copii,le-aș da posibilități pentru a putea trăi, motiv pentru care aș desființa Casa de copii».
lată și acest răspuns care într-un rînd ascunde o dramă: «Aș dori ca tatăl meu să reînvie și mama să trăiască, dar mai bună».
(…)
Nu lipsesc nici asemenea răspunsuri: «M-aș face hornar ca să mănînc cîrnați din pod de la oameni». (Cîtă foame o fi îndurat acasă acest copil !)”
Extras din Cutezătorii (1971):
„De multă vreme în judeţul Bistriţa-Năsăud se ştie că cele mai frumoase flori se pot găsi în serele amenajate de elevii Casei de copii şcolari. Pînă tîrziu, petuniile, garoafele, muşcatele sau gladiolele sînt în floare, datorită atenţiei cu care sînt îngrijite de pasionaţii florali. Iar fondurile adunate din vînzarea lor îmbogăţesc baza materială a şcolii şi a unităţii de pionieri.”
Extras din Luceafărul (2009):
„La Casa de Copii din Prundu Bîrgăului,în fiecare dormitor erau tablouri imense cu picturi din perioada realismului. Nu știu cum fuseseră aduse acolo. Era ca un muzeu. Mă fascinau o sumedenie de lucrări. Cred că erau vreo sută. Nu știu de cine erau semnate, însă păreau capturi de război. Erau lucrări cu teme istorice. Astăzi, o temă aproape uitată” – pictorul Vasile Murivale
Pentru mai multe informații despre termenul „casă de copii” consultă Dicționarul Abandonului.
Dacă ați copilărit, ați lucrat sau ați voluntariat la Casa de Copii Prundu Bârgăului și doriți să contribuiți la documentarea acestui centru prin mărturii sau imagini de arhivă, vă rugăm să completați acest formular.
George Vasile Rațiu (coord.): O oază de căldură și lumină, 2009
Din viața marilor familii ale caselor de copii, 1976
Luceafărul, 2009-04-08 / No. 9
Flacăra, 1974-01-01 / No. 1-2
Cutezătorii, 1971-08-26 / nr. 34