Copii de vârstă preșcolară
Casa de copii preșcolari Comănești a fost înființată în anul 1970.
Potrivit arhivelor de presă din perioada înființării, 90 de copii cu vârste între 3 și 6 ani erau rezidenți la Comănești.
În 2002, casa de copii a fost redenumită și recompartimentată sub numele Centrul de Plasament nr.5.
În 2003, centrul de plasament, care acomoda la acel moment 85 de copii, a fost desființat printr-un proiect Phare și transformat într-un complex de servicii sociale cu centru de zi și apartamente de tip familial plasate în oraș.
Extras din ziarul Steagul Roșu, 1973:
„Am intrat în dormitoarele lor, am intrat în bucătărie, în sălile pentru joacă și pentru „studiu”. Am văzut paturi de toate mărimile, lenjerie și îmbrăcăminte de toate felurile, mii de jucării clădite pe rafturi, televizor,spațiu special amenajat pentru spectacole de păpuși. E uimitor cît de strînsă trebuie să fie aici legătura sufletească între adult și copil. Instituția are douăsprezece educatoare, dar de fapt numărul lor e mult mai mare, căci fiecare salariată, chiar dacă în schemă figurează ca îngrijitoare, supraveghetoare, spălătoreasă, sau bucătăreasă, reprezintă înainte de orice, o persoană în care copilul găsește un reazim. Prea puțin îl interesează pe țînc cine-l ține de mină ; el caută căldura sufletească, umană, părintească. Am văzut educatoare îmbrăcînd copiii și nu m-am mirat ; le-am văzut ocupîndu-se cu altele, care-s departe de atribuițiile ce le revin prin regulament, și iarăși nu m-am mirat, într-o asemenea lume, ori te consacri cu totul măriei — sale copilul, ori abandonezi”
Extrase interviu cu Vișinel Bălan pentru The Guardian:
„Dimineața ne trezeam la un 7.00 – 7.30. Dacă eram pătați sau aveam nevoile făcute în pat, ne luam porția de bătaie. În general, primeam la talpă”.
„Sigur, ne zbenguiam într-o curte, pot să zic mare. Era o curte foarte mare și foarte frumoasă pentru că era verde. Primăvara era vremea noastră, în sensul că mâncam frunze de păpădie, cozi de păpădie. Erau tot felul de flori pe care le mâncam în întregime. Nu știu cum se numesc, dar știu că mâncam tot ce era iarbă”.
„Un minor din penitenciar mănâncă și doarme. Cam asta este ceea ce am trăit și eu în perioada aia”
„Dacă marea parte a copiilor nu aveau voie sa iasă afara, eu am fost privilegiat, pentru că mergeam la educatoare acasă, la asistentele medicale, la femeile de serviciu. Într-adevăr, pentru mulți colegi de-ai mei nu a fost bine. Dar pentru mine, chiar foarte bine. Adică eu am beneficiat de un regim mult, mult mai special decat mulți alți copii care au trăit alături de mine”
Pentru mai multe informații despre termenul „casă de copii”, consultați Dicționarul Abandonului.
Dacă ați copilărit, ați lucrat sau ați voluntariat la Comănești și doriți să contribuiți la documentarea acestui centru prin mărturii sau imagini de arhivă, vă rugăm să completați acest formular.