Casa de copii școlari Agnita

Extras din Tribuna Sibiului (1992):

 „Vremea ajutoarelor din străinătate, firesc, a cam trecut… Este timpul ca să ne descurcăm singuri, prin forţe proprii“ , opinează prof. Marin Horciu, directorul unităţii. Aşa-i. Aici au adus, în mai multe rînduri, ajutoare o serie de organizaţii umanitare din Belgia, Germania, Franţa şi Olanda, de care au beneficiat cei aproape 130 copii interni (clasele I—VIII) şi asistaţi (aflaţi în şcoli profesionale).”

Scrisoarea elevilor de la Agnita, extrasă din publicația Radical (1991):

„Suntem elevi la Liceul Industrial Nr. 6 și mai avem un coleg la Liceul Industrial Nr. 2 și toți sîntem asistații Casei de copii școlari Agnita. Prin intermediul presei avem unica șansă pentru a ne exprima durerile, problemele și necazurile pe care le întâmpinăm în Casa de copi ide aproximativ un an de zile. 

La noi au sosit cîteva mașini cu pachete din străinătate pentru noi și s-au descărcat în cămin și s-au depozitat în cancelarie. Iar după cîte am văzut noi cînd am transportat pachetele în birou erau haine și încălțăminte destul de bune. După aproximativ o săptămînă de rugăminți s-au gîndit să ne dea și nouă resturile ce-au mai rămas după ce le-au sortat între ei. 

Au mai sosit cîteva mașini mari cu pachete din străinătate care le-au descărcat în curtea căminului pe care le-au depozitat în mai multe încăperi din incinta căminului. 

După ce ne-au trimis la școală la Sibiu au început să scoată hainele la licitație pe care le-au vîndut la salariații căminului. Cu ce drept au scos hainele la licitație, hainele au venit pentru noi și unde sunt banii pe care i-au încasat pentru ele?

În vacanța de iarnă am cerut să ne echipeze și pe noi cei mai mari și ni s-a spus să nu au dar magaziile erau pline cu haine, date de cîteva luni cu naftalină pentru a nu mucegăi și să nu le roadă șoarecii.

Cind l-am întrebat pe dl. director Herciu Marin ne-a răspuns în modul cel mai vulgar că noi le-am furat. Cînd i s-a spus conducerii căminului adevărul că fură și că își bate joc de copii i-a spus d-lui Văran Mircea pe post de mecanic care a crescut de mic la Casa copilului din Agnita să-și caute alt loc de muncă pentru că nu mai are nevoie de el. 

Cind mergem la cămin sîntem primiți și considerați ca oaspeți și nu ca elevi interni. Oare ce se va întimpla dacă va mai rămine tot aceeași conducere și noi nu vrem să spargem și să rupem, din Cămin căci după aceea ajungem la Poliție. 

Noi vrem altă conducere să ne învețe să ieșim oameni în viață. Noi am dori să se facă dacă se poate o anchetă pentru lipsurile financiare și materiale din Cămin și am dori să fie schimbată conducerea căminului nostru. Vă mulțumim anticipat din partea elevilor ce fac școala în Sibiu și am dori din suflet să se rezolve problemele noastre. 

Semnează un grup de copii de la Casa de copii școlari Agnita.”

Extras din Rondul (1993):

„”Problema-cheie cu care se confruntă copiii”, spunea dl. Dan Pentescu, psihologul Casei de Copii Școlari Agnita, “este stresul instituționalizării. Ei simt că nu trăiesc într-o familie, ci într-o casă de copii”. Copiii (numai băieți) sunt crescuți în acest cămin de la 7 pînă la 14 ani. Celor care își continuă studiile, li se acordă asistența necesară pînă la terminarea acestora. Fiecare copil primește lunar 160 lei bani de buzunar și trebuie să poarte o pereche de încălțăminte doi ani de zile, din lipsa unor fonduri substanțiale alocate casei de copii. “Un mare ajutor ne-au acordat asociațiile de caritate din Germania, Franța și Belgia; în lipsa lor, situația ar fi fost critică”, a precizat dl. Pentescu. Mulți dintre copii sunt talentați, desenează, scriu poezii sau cînta frumos, dar nu au materiale pentru a desfășura activități artistice. “Tăticul meu, ce ești departe/ Eu îți trimit astăzi o carte/ Și mult mă rog lui Dumnezeu/ Ca să te apere de rău”. Versurile, cu titlul “Scrisoare de la copil”, sunt scrise de Ciprian Crișan, de 14 ani. Cei care au trecut prin experiența vieții într-o casă de copii confirmă declarația d-lui Pentescu privitoare la problema majoră a unei astfel de instituții. “Copiii nu se bucură de suficientă căldură sufletească. Ei trebuie să simtă că noi sîntem familia lor”, ne-a declarat mecanicul de întreținere, dl. Mircea Virtan, care a crescut în acest cămin.”

Extras din Tribuna (1997):

„În zilele fierbinţi ale Revoluţiei mai mulţi germani din Pittlingen s-au gândit să facă o colectă pentru populaţia nevoiaşă din România. Au strâns tot felul de obiecte şi au plecat la drum, înainte de intrarea în ţara noastră au hotărât să meargă în centrul României. Au consultat harta şi au silabisit: Agnita. N-au știut că este un oraș înfiinţat de saşi şi că în zonă există populaţie de etnie germană. Primele ajutoare au vizat Spitalul, Casa de copii și Grădinița. A mers mai greu la început din cauza formalităţilor, apoi s-a înființat o adevărată asociaţie care se numeşte Rumanien Direkt. Pentru că relaţiile și formalitățile sunt încă destul de complicate a fost înființată, la Sibiu, şi apoi transferată, în acest an, la Agnita, fundaţia “Prometeu” care asigură din partea română corespondentul părții germane.”

Extras din Cutezătorii (1970):

„Nu ştiu cu cine să încep. Poate cu Mătiaş Vilmoşcare fără nici o ezitare mi-a spus că-i cel mai bun jucător de şah şi că singurul care-i mai dă de furcă,este Stoian. In rest… M-a simţit neîncrezător şi m-a invitat la club. Acolo l-am văzut jucînd şi pe cuvint dacă i-a trebuit mai mult de un sfert de oră ca să şi dea două maturi. Ce fac însă cu Pralea Ion, chitaristul? Şi, mă rog, cu el m-aş descurca poate eu, dar cum mai dau obrazul cu sextetul lui vocal:— N-aţi spus chiar dv. că sîntem mai grozavi ca Gianni Morandi? Şi acum să ne-o ia «şahistul»înainte… Au dreptate; aşa am spus. Cel mai bine ar fi să încep cu Portogan Ion.O centru înaintaş — dreaptain echipa de fotbal, e golgeterul echipei, nu arenici o îndoială că Dobrin râmine jucătorul nostru nr. 1 şi poate ţine prinsoare cu oricine că Rapidul cîştigă campionatul… Pared Maiereanu Ion nu-i grozav? Nu era el cel mai mic dintre toţi copiii care au fâcut excursia de-o sâptâminâ prin ţară, și nu se întreceau toţi în a fi cit mai grijulii cu el, și n-au vrut fetele din Rîmnicu Vîlcea să-l… fure și să-l oprească acolo, de simpatic ce era?… Şi dacă încep cu Neamţu Marin,«regizorul de film», nu-l nedreptăţesc pe Bebeţelea Constantin, «profesorul de română și franceză»?Sau pe Paul Vasile, «matematicianul» şcolii? Sau pe Borzea Ion, primul pe clasă șii, în acelaşi timp, cel mai înfocat admirator al lui Jean Marais şi Piere Brice? Sau pe… Nu! M-am hotărit: am să vă vorbesc în acelaşi timp de toţi cei 125 de «fraţi» de la casa de copii din Agnita. Pentru că așa cum i-am cunoscut nedespărţiţi la învăţătură, la sport, la joacă, la bucurie —tot așa trebuie să-i cunoaşteţi și voi. Şi dacă pe agenda voastră de corespondenţă mai aveţi un loc liber, notaţi-i imediat: veţi descoperi, cu siguranţă,nişte prieteni de nădejde.”