Copii 6-18 ani.
Casa de copii a fost înființată în anul 1975, întrucât la acel moment în județul Cluj nu exista o instituție de protecție pentru băieți, ci doar casa de copii mixtă de la Gherla. Directorul instituției, Eugen Rus, explică într-un interviu că a fost aleasă localitatea Câmpia Turzii întrucât acolo exista un combinat metalurgic unde băieții ar fi putut să se angajeze la absolvire. În 1975, au fost transferați la Câmpia Turzii peste 80 de băieți de la Casa de copii Gherla, realizându-se astfel de-mixarea pe criterii de gen a celor două instituții. Astfel, până la sfârșitul anului 1976, au fost instituționalizați aici toți băieții din județul Cluj plus asistații care își continuau studiile. În al doilea an de funcționare erau peste 170 de copii instituționalizați plus numeroși asistați care studiau la liceu sau școli profesionale și veneau doar în vacanțe.
Eugen Rus, director începând cu 1975: „Momentele sosirii, aduși de familie în casa de copii erau tragice și pentru mine și pentru copil. Nu eram obișnuit cu o asemenea instituție, în facultate nu s-a vorbit despre instituțiile astea de ocrotire. Copilul era rupt din mediul lui, indiferent că avea un părinte, doi, că erau divorțați. Era un mediu străin. Ca să îndulcesc un pic situația, vorbisem cu secretara ca atunci când discut cu însoțitorul, după un sfert de ceas să vină să o ia pe acea persoană cu un anumit pretext și copilul rămânea numai cu mine. Femeia, cine era, pleca iar copilul rămânea cu mine. Îl plimbam prin instituție, îl îmbrăcam cu haine noi, îl duceam la sala de mese și apoi îl introduceam între ceilalți copii, instruiți să facă o primire cât de cât drăguță copilului care venea. Încet-încet accepta situația aceea. De multe ori îl găseai într-un colț sau altul plângând, fiind supărat. În anul acela primul nici nu am avut educatori calificați, fie eu fie alți colegi îl încurajam, îl sfătuiam. Erau niște momente grele și pentru el și pentru noi. Condițiile erau mai bune decât cele din care venea copilul, reușeam să-l adaptăm”.
„În primul an nu am avut personal didactic calificat. Erau trei educatori, trei supraveghetori de noapte, personal la bucătărie, la spălătorie, pază, administrație. Când s-a înființat această casă de copii eu nu am primit un nomenclator în care să se precizeze număr de posturi pe sectoare de activitate. De-abia în al doilea an am reușit să fac rost. La 25 de copii era un educator, la peste 150 de copii aveai dreptul la un al șaselea educator, de schimb, care înlocuia pe cine lucra duminica prin rotație.”
„Am reușit să găsesc o bucătăreasă calificată, crescută și ea în casa de copii din Prundu Bârgăului. Restul au fost femei pe care mi le trimiteau Forțele de Muncă la comanda organizației de partid din oraș, care la rândul ei ținea seama de listele privind persoanele care solicitau un loc de muncă. Au fost în general femei care aveau copii mulți, asta a fost un avantaj pentru instituție, că aveau suflet bun pentru activitatea cu copiii.”
Au fost transferați aici copii de la casele de copii din casele de copii Prundu Bârgăului și Gherla.