fete de vârstă școlară
În anii 1880, la această adresă funcționa „Şcoala primară de baieţi nr. 5 de galben”, potrivit unui registru matricol aflat în arhiva şcolii generale nr. 24 din anii 1882-1886.
Imobilul existent datează cel puțin din 1936 și este format din două corpuri C1- cu subsol, parter, un etaj adăugat în 1956 și pod-și C2, corp anexă în care se află spălătoria, uscătoria, croitoria, magazia și o încăpere cu destinație de morgă.
Suprafața clădirii este de 1357mp.
Casa de copii destinată fetelor școlare a fost înființată potrivit arhivelor de presă în anii 70. Momentan nu am putut stabili anul exact al înființării și continuăm cercetarea. În anii 90, adăpostea peste 100 de fete. A fost închisă în anul 2005, o dată cu ieșirea ultimelor 42 de fete, prin finanțarea PHARE a programului „Children first”.
Articolul „Strada Cristinei”, publicat de Ștefan Mako pentru Casa Jurnalistului în 2013, prezintă povestea unei tinere a copilărit la centrul de plasament Lizuca în anii 90. „Am crescut la cămin și pe stradă”, notase Cristina într-un caiet dictando „și nu mai am încotro să mai pot să îmi fac viața așa de frumoasă cum o au toți”. „Am stat până la 18 ani în cămin și de la 18 ani pe mine m-au dat afară și am ajuns pe stradă până la vârsta de 30 ani”.
Extras din Strada Cristinei:
„De când a învățat să meargă a fost ba-n cămin, ba pe stradă. Trebuia să cerșească pentru colegele mai mari. O dată i-au bătut un cui în frunte. „La cămin era mai nasol ca pe stradă. Mă trimiteau la produs. Dacă nu făceam cât voiau ele, mi-o luam”. De ciudă că nu putea riposta – nimeni nu intervenea, Cristina se răzbuna pe propriul antebraț. Lua o lamă de ras și-și marca frustrările pe pielea de copil. Crestăturile și le-a acoperit cu tatuaje făcute prost de aurolaci, din plastic topit. În timp, alte tăieturi i-au sfârtecat și tatuajele. Aproape neinteligibil sunt scrise numele prietenelor ei din cămin: Jirca, Luiza și Mihaela, de care nu mai știe nimic”
Denumirea „Lizuca” a fost atribuită centrului de plasament pornind de la povestea personajului principal din „Dumbrava Minunată”, o fetiță de 6 ani, orfană. La nivel național au existat mai multe case de copii pentru fete care aveau această denumire. Colocvial fetelor din instituție li s-a spus „Lizuci”.
Dacă ați copilărit, ați lucrat sau ați voluntariat la Casa de Copii școlari nr. 4, cunoscută în zona sectorului 2 drept „Lizuca” și doriți să contribuiți la documentarea acestui centru prin mărturii sau imagini de arhivă, vă rugăm să completați acest formular.
Extrase din revista The One, octombrie 2012
„Când era mică, Georgeta îşi dorea să fie educatoare pentru că i se părea cea mai frumoasă meserie. Doamna Cati, de la Centrul de Plasament „Lizuca”, a fost ca o mamă pentru ea şi a învăţat-o, prin jocuri, despre viaţa „de afară”- cum să faci piaţa, cum ceri la magazin, cum găteşti, ce dări sunt de plătit. După ce venea de la şcoală, mânca şi îşi făcea lecţiile, Georgeta fugea acasă la „mama” şi stătea până seara. „Nici nu zici că eram în centru, deja eram a lor”.Georgiana avea un copac preferat în curtea căminului. Se cățăra mereu în tei și acolo și-a bătut în cuie o măsuţă la care să-și facă lecţiile.”
„Acolo vedeai mâncare, joacă, ştiai că pui capul pe pernă şi nu te durea de ziua de mâine”. Când se apropia de majorat, Georgeta se ruga la Dumnezeu să rămână repetentă ca să nu trebuiască să plece din centru. Pentru că a făcut şi şcoala postliceală, a putut să locuiască la „Lizuca” până la 22 de ani, când nu i-a mai fost frică de viaţa de afară.
Veneau foarte multe sponsorizări în centrul de plasament, mai ales înainte de sărbători când cele 200 de fete dansau şi spuneau poezii până târziu în noapte- reluând spectacolul pentru fiecare firmă invitată. Georgeta îşi ducea toate jucăriile primite acasă la doamna Cati şi o ruga să i le păstreze pentru când o să fie şi ea mămică. O dată s-au făcut nişte clătite şi, deşi a rugat-o, bucătăreasa n-a vrut să-i dea câteva şi pentru Doamna Cati. A chemat-o pe Maria, soria ei geamănă, mai băieţoasă şi cu spirit justiţiar şi i-a spus că pune pariu că dacă se uită în punga bucătăresei, clătitele sunt acolo. Când bucătăreasa a dat să plece, surorile i-au rupt punga şi au găsit peste 20 de clătite, neumplute.”
„La cămin era o vorbă- „mă duc unde-oi vedea cu ochii””
În 1999, 41 copii din fostul cămin-spital Balotului, cu vârste între 2 și 17 ani, au fost transferați temporar în Centrul de Plasament pentru fete „Lizuca” din sectorul 2.
Strada Cristinei, Casa Jurnalistului
The one, octombrie 2012
Cotidianul, 1999-06-02 / nr. 325