Casa de copii școlari nr. 6 București

Într-un număr al revistei pentru copii Arici Pogonici (1975), au fost publicate două povestiri scrise de eleve de la Casa de Copii Școlari nr. 6:

„Anul trecut, în luna mai, mi-am găsit o prietenă. De cum am zărit-o mi-a plăcut. O priveam cu plăcere cum se juca în curte, cum îngrijea florile și dădea de mîncare la iepuri. într-o zi am văzut-o necăjită și mi-am dat seama de ce se îmbolnăvise unul dintre iepurași. L-a îngrijit răbdătoare, i-a dat apă proaspătă și frunze de salată, și iepurașul s-a făcut bine. Cînd m-a zărit uitîndu-mă la ea, de după gard, nu s-a supărat. 

— Hai să-i vezi pe iepurași, mi-a spus Alina zîmbitoare, și… ne-am împrietenit. 

MIHĂILĂ  VASILICA Casa de copii școlari nr. 6 București”

„PADUREA.

În luna mai pădurea te cheamă spre ea cu dragoste. Ne-am luat coșulețele și ne-am dus să strîngem fragi și mure. 

– Ce ne facem dacă vine ursul? am întrebat. 

– Îl facem praf, s-au grozăvit băieții. 

Nu după mult timp s-a auzit un mormăit de după un copac scorburos. Vitejii, adică băieții, cu părul zbîrlit de frică, au rupt-o la fugă cei dintîi. 

– Haideți înapoi, copii, ne-a strigat din urmă un glas șugubăț, era nenea Ion, pădurarul. 

– Noi credeam că-i ursul, nene, a spus un băiat. 

– Și-am vrut să-l atragem în cursă… a completat altul, în hohotele noastre. 

VARVARA  CRISTINA Casa de copii școlari nr. 6 București”

Extras din revista Femeia (1984):

„Nicoleta Cervinschi, directoarea Casei de copii şcolari nr. 6, unde sînt fete: „Oricîte condiţii ar avea aici, tînjesc după dragostea mamei şi a tatălui. Ambianţa educativă a familiei nu poate fi asemuită cu nimic“.

Extras din Tineretul Liber (decembrie 1990):

„BAU BAU E IN SALA DE MESE ! 

– „Mina la spate ! Liniște eeeee“ ! 

Urletul se lovește, ca o pasăre oarbă, de pereții sălii de mese și iși află vremelnic adăpostul în timpanele fetițelor care au încremenit, cu lingurile inimi, in poziții nefirești. 

Tovarășa educatoare (o să aflați imediat de ce e „tovarășă“) a obosit să le lovească cu palma peste capete, așa incit acum folosește un băț. Avantajul este evident : efortul fizic se reduce la jumătate iar „productivitatea muncii“ se dublează ! 

Sesizînd că nu suntem de-ai casei — pentru că ne aflăm la Casa de copii școlari nr. 6 din capitală — o altă doamnă se apropie de noi, încercînd să ne intimideze. „Ce? aici e țara lui Papură Vodă? Cum de ne permitem să umblăm neinsotiți prin unitate? (trebuia să-l căutăm pe secretarul de partid ?!) 

– Conducerea știe să sînteți aici?

Pînă la urmă suntem „deturnați“ în biroul directorial. Spre deosebire de prima tentativă, cind am fost invitați să mai așteptăm, acum d-na directoare Natalia-Ștefania Bidină ne primește cu zîmbetul pe buze și, profesor de muzică fiind, ne încântă auzul cu următoarea „partitură“ : „SUNTEM PĂRINȚI ȘI LA SERVICIU” ! Apoi ni se confesează : 

— „Pentru a cunoaște munca noastră ar trebui să stați mai mult printre noi. Sîntem un Invățămînt special, marginalizat pină la Revoluție și mult persecutat după. Cred că cineva are interesul să ne arunce in prăpastie. Mulți ne critică dar puțini se oferă să ne ajute. In urma plecării gazetarilor, de obicei, noi rămînem pătați… Important este să rețineți că, dacă voiam să plecăm de aici, o puteam face astă vară, cind s-au făcut titularizări. Pentru că, spre deosebire de colegii noștri din învățămint aici lucrăm ln foc continuu și nu avem concediu de odihnă… Pentru a se asigura protecția celor mici, fiecărui membru al colectivului nostru i s-au încredințat cite două fetițe din clasele I-IV. Adică fiecare trebuie să fiu părinte și la serviciu. Eu sunt mîndră de întregul personal. Cine nu iubește copiii, nu are ce căuta aici…”

Din cele 170 de fetițe care trăiesc, învață și locuiesc la Casa de copii nr. 6, doar 10 sunt orfane de ambii părinți. In rest, aceștia există. Măcar unul. Dar majoritatea sunt cu familiile dezorganizate. Unii părinți sunt certați cu legea. Alții, dimpotrivă, sînt cetățeni onorabili, cu o situație materială bună. Dar copiii ii Încurcă. Nu-i lasă sa-si „trăiască viata“. Și atunci ii aduc aici. Câștigă, în schimb, mai mult timp liber… Poate că ar fi mai mult decit necesară înființarea unui scoli pentru reeducarea părinților.

Zilnic, în perimetrul Casei de copii se întimplă mari drame. In sufletele copiilor sau în sufletele mămicilor lor. Am făcut o clară diferențiere între mame și mămici. Veți vedea de ce : mămica Danielei Bunduc lucrează la „Danubiana“ și locuiește intr-o cămăruță inimaginabil de strâmtă, la un cămin de nefamiliști. Deși e bolnavă și amărîtă, mămica Danielei e un om de o rară noblețe sufletească. Nu și-ar lăsa ambii copii in grija statului dacă i-ar putea întreține. Dar asta n-o împiedică să-i ia acasă, săptăminal, și să le acorde o afecțiune deosebită. Visul său este să-i readucă acasă atunci cînd va putea să și-i crească singură. 

O altă mămică și-a adus aici  toate cele trei fetițe. Pe care le iubește ca pe ochii din cap. Dar soțul său este o fiară cu chip de om. O bate, o chinuiește și o înjură. E plină de semne și cicatrici. Bine că rănile sufletești nu se văd, fiindcă ar arăta total desfigurată. Nu ara unde să locuiască. Nu are ce mînca. Nu are serviciu. Dar este o mamă bună și iubitoare, care caută pe cit poate să-și apropie și să-și ocrotească puișorii. Și nu e puțin lucru, față de altfel de mame, cum ar fi cea a Georgianei Luțescu, cea care nu a binevoit nici măcar să-și aducă personal fetița la Casa de copii. Așa că a trimis-o cu un străin.

Georgiana este o dulceață de fetiță. Isteață și jucăușă. Doar ochii ei negri nu rîd niciodată. Glasul îi tremură cind ne spune că adoarme și se trezește in fiecare zi cu gîndul că o să vină mama și o s-o ia de aici. Dar ea nu se mai arată și nici n-a acceptat ca fetița să fie înfiată de niște italieni care i-ar fi oferit condiții decente de viață… 

Margareta Iordache are opt ani. Este elevă în clasa I și pare venită din povestea Albei ca Zăpada. Mărguța este pitică ! Pe cit de mică, pe atît de hârnicuță. Și celelalte două surori ale sale, Elena și Aura, au fost la Casa de copii. Pe ele mama le-a luat înapoi acasă, în familie. Pentru că sunt normale. Pentru că sunt frumoase. Dar ce să facă mama Mărguței cu un asemenea „rebut“ ? Și, la urma urmei, poate că piticii nici nu au suflet. 

Surorile Lăcătuș lipsesc nemotivat de vreo două săptămîni. Au plecat la mama lor și nu s-au mai întors. Pentru că ea le-a pus la treabă. Adică la cerșit. Și astfel, din fragedă copilărie, Tina și Cristina, în loc să Învețe, trebuie să „rotunjească“, cerșind la poduri de străzi, bugetul familiei… Există și părinți care — atunci cînd au posibilitatea — își iau copiii definitiv inapoi. Și sudura sufletească a familiei se reface. Alții nici nu vor să mai audă de ei. Ce fel de inimă o fi avut mama Suzanei Olaru, care nu-și văzuse fetița de 15 ani ? Și nici nu părea să fi suferit prea mult din pricina asta…

Extras din Ziua de Constanța (2003):

„Mai mulți orfani pot beneficia de o vacanță la mare, datorită ajutorului acordat de polițiștii de frontieră. Centrul de plasament Sfânta Ana din București se află, de mai mulți ani, sub ocrotirea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Pentru a veni și de această dată în sprijinul copiilor instituționalizați din acest loc, polițiștii de frontieră au organizat, în perioada 11-17 august, o tabără de vară la mare. Astfel, pe parcursul a șapte zile, 40 de copii sunt găzduiți la sediul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, care a luat măsurile necesare pentru ca micuții musafiri să se simtă în vacanță. Conform declarației date de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, comisarul șef Petru Mențel, pe lângă asigurarea spațiului de cazare, cei mici vor beneficia de plaja tradițională și de excursii la monumentele istorice din Dobrogea, transportul fiind asigurat cu un mijloc din dotarea IJPF Constanța.”