

Copii școlari tipici și copii cu dizabilități, care erau școlarizați într-o școală specială care funcționa în instituție
În ianuarie 1993, în casa de copii erau 440 de rezidenți, cu vârste între 6 și 24 ani (cei peste 18 ani nu fuseseră încă mutați din sistemul de protecție a copilului). La același moment, școlarizarea copiilor se petrecea în instituție, cu o separare între copiii tipici și cei cu dizabilități.
Potrivit unui raport al Fundației SERA, în 1998 erau 306 rezidenți în Casa de copii școlari din Tg. Jiu, dintre care 30 de adulți, îngrijiți de 50 de angajați. După reforma din 1997, denumirea instituției a fost schimbată în „centru de plasament” cu locuire temporară de maxim 6 luni.
Prezența adulților în casa de copii pe parcursul anilor 90 este confirmată și de presa vremii. De exemplu, Gazeta de Sud notează în iunie 1995: „La Casa de copii școlari din Tîrgu Jiu cei care au împlinit vîrsta de 18 ani, atît băieții, cît și fetele, refuză să se încadreze în muncă. Ei se mulțumesc să mănînce din porția celorlalți. Recent, 11 fete, absolvente ale unor școli speciale, au revenit la Casa de copii școlari din Tîrgu Jiu, îngroșînd astfel rîndurile celor care stau și mănîncă. Directorul instituției a cerut sprijin autorităților locale. într-adevăr, ceva trebuie făcut!”
În 1997, mai mulți copii de la Casa de copii școlari Târgu Jiu s-au plâns Gazetei de Sud că sunt maltratați, că ajutoarele primite din străinătate sunt sustrase de către angajați, că primesc haine cu mărimi nepotrivite, că porțiile de hrană le sunt înjumătățite și că nu primesc tratament medical adecvat, în ciuda rețetelor emise de medici. Directorii centrului au negat acuzațiile. „Elevii Casei de Copii Școlari Târgu Jiu se simt tratați ca niște animale inferioare” a titrat Gazeta de Sud.
În anul 2004, câteva zeci de copii de la centrul de plasament Târgu Jiu au fost incluși într-un program cu titlul „Ia-mă acasă de Paște”.
Gazeta de Sud notează: „Acțiunea „Ia-mă acasă de Paște“ a făcut ca 20 de copii din Centrul de Plasament din Tîrgu Jiu să-și poată petrece Sărbătorile într-o familie adevărată. Conducerea instituției a spus că numărul solicitărilor a fost mult mai mare decit în anii precedenți, însă nu toate familiile care au vrut să ia acasă de Paști un copil orfan au primit aprobarea necesară. Condițiile impuse au fost ca părinții să nu aibă cazier și să îndeplinească toate criteriile morale și materiale necesare. Familiile care au „înfiat“ de Sărbători un copil au dat o declarație pe propria răspundere că vor avea grijă de el și îl vor aduce înapoi după o săptămînă. Au fost preferați în general copiii cu vîrste cuprinse între patru și șapte ani. Pe lîngă cei 20 de copii plecați în familii străine, alți 40 de micuți își vor petrece Paștele în propriile familii, urmînd să se întoarcă la centru după Sărbători.”
Pentru mai multe informații despre termenul „casă de copii” consultă Dicționarul Abandonului.
Gazeta de Sud 1995-06-23 / nr. 84
Gazeta de Sud 1997-04-12 / nr. 636
Gazeta de Sud 2004-04-10 / nr. 2773