Grup Școlar Special nr.4 Bacău

Scânteia Tineretului prezenta în 1989 „cazul Iulianei”:

„luliana este evident o adolescentă cu o personalitate puternică şi o imaginaţie debordantă, manifestate încă din copilărie. Cu ani în urmă a constituit „cea ce se cheamă „un caz“. Părinţii Iulianei s-au despărţit în 1972, adică exact la un an după naşterea celor doi gemeni: luliana şi Claudiu. luliana a fost încredinţată spre creştere mamei. Claudiu şi-a urmat tatăl, la Brăila. Despre el am aflat numai că a fost crescut, de fapt, de părinţii tatălui prezentind, cu timpul, aceleaşi tulburări de comportament ca şi Iuliana.(…)

Din ancheta socială realizată la domiciliul mamei reies, la scurt timp după despărţirea celor doi soţi, condiţiile mediocre care ii sunt oferite, pentru creştere si educare, Iulianei, precum şi lipsa de autoritate și de interes a mamei față de evolutia fetitei. Prin urmare, Iuliana isi mută domiciliul la Casa de copii nr. 5 din Bucureşti. „Cazul Iuliana“ începe să se contureze: mama nu ţine în nici un fel legătura cu Casa de copii nr. 5 şi nici cu şcoala 156 la care fetita este elevă. Iuliana fuge deseori din cămin. Vagabondează, cerşeşte, işi compune biografii şi le oferă cetăţenilor care se interesează de soarta ei povestind că este orfană, bătută rău acasă de părinţi vitregi. Cât teatru poate juca un copil de nouă ani, ce a apucat el să înveţe, în lipsa unei atente supravegheri si a căldurii familiei, despre adevăr si minciună? Iuliana a primit „educaţia străzii“. In plus, cu o mare capacitate de intuiţie si, mai ales, sensibilitate, pe care i-o descopăr si astăzi, după câțiva ani de la aceste evenimente, „bubuie” coarda sensibilă a fiecărui trecător, declanşînd, cu privirea candidă şi darul fabulaţiei, exact reacţiile dorite. De pildă, organizaţia sindicală de la magazinul „Cocor“, sesizată de vinzătoarea unei tonete, adună, prin chetă, banii necesari achiziţionării unor haine care să-i asigure o ținută decentă, fetiţei. luliana le aruncă sau le vinde, revenind in magazin şi beneficiind, de fiecare dată, de acelaşi tratament omenos. Dar luliana nu înţelege, la cei nouă ani pe care îi are, semnificaţia unui asemenea gest. (…)

În urma acestei situaţii, autoritatea tutelară decide încredinţarea sa Centrului şcolar nr. 4, din Bacău. Iuliana are acum aproape optsprezece ani. Nu şi-a văzut mama de ani de zile. A aflat doar că s-a recăsătorit. Profesoara Aneta Fuioagă, directoarea centrului îmi povesteşte, in vreme ce aşteptăm terminarea orei de curs, că Iuliana citeşte enorm şi scrie poezii, povestiri, chiar un roman. Are aceeaşi inventivitate ca şi in copilărie, numai că orientată spre un alt făgaş, inventează biografii și intimplări în continuare, dar le păstrează pentru eroii ei. (…)

Centrul şcolar nr. 4 din Bacău de sub jurisdicţia Ministerului Muncii este, din punct de vedere al dotării şi organizării activităţii şcolare, o Unitate şcolară model. Cabinetele şi laboratoarele, cantina şi căminul, sala de sport, curtea strălucesc de curăţenie. Cabinetele de limbă română, matematică, psihologie au chiar o personalitate demnă de invidiat. Au fost gindite si realizate de nişte foarte buni pedagogi care au un suflet şi o fibră secretă . …scenografia. Orele încep, firesc, la opt dimineaţa. Dar fie că este ora șapte dimineaţa sau zece seara, in şcoală îi poţi găsi pe Aneta Fuioagă, Gabriela Axinte, Georgetă Todiriţă, Ion Ghidu — oameni pentru care creşterea şi educarea unui copil reprezintă un proces continuu, o responsabilitate asumată. Au venit aici, în şcoală, cu ani în urmă, la solicitarea lor expresă de a lucra cu această categorie de copii problemă. Şi opţiunea lor de pedagogi prin vocaţie s-a demonstrat a fi corecta. „Orice tânăr căruia reuşim sâ-i remodelăm cursul vieţii către adevăratele valori morale si sociale reprezintă pentru noi o reuşită pe care o simţim cu aceeaşi intensitate cu care simţim reuşitele in viaţă ale propriilor noştri copii“.