Loader

Leagănul de copii nr.2 Bacău

Leagăn de copii

DESPRE

Istoric

În curs de cercetare, momentan nu cunoaștem anul înființării și închiderii instituției.

Potrivit declarației directorului DGASPC Bacău, Sorin Brașoveanu, pentru publicația Desșteptarea, în 1996 Leagănul nr. 2 era cea mai mică unitate din județ, adăpostind 200 de copii dintr-un total de 4500 la nivel județean. 

În 1998, voluntarii britanici sosiți la Leagănul nr.2 cu un program de terapie prin muzică (Music as Therapy International) notau în jurnalul experienței că podelele erau extrem de reci. În secția pentru bebeluși, fiecare copil avea un pătuț și o jucărie, dar voluntarii notează că-și petreceau întreaga zi în pat, nesupravegheați. Din acest motiv, copiii învățau greu să se ridice, să meargă de-a bușilea sau să meargă.  

În anul 2000, Leagănul nr.2 a preluat 32 de copii de la căminul-spital Ungureni, cu vârste între 12 și 15 ani.

Începând cu 2011, la adresă a funcționat Centrul de servicii sociale Ghiocelul- Centrul de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități. 

 

Highlights

Extras din Oglinda Giurgiului (1998):

Leagănul de copii nr. 2 din Bacău este în carantină, pentru că 40 de copii sînt purtători de streptococ de anghină, informează conducerea Secției de boli contagioase a Spitalului Județean. Primul caz de anghină a fost depistat pe 11 august. Cei 87 de salariați și 138 de copii au fost supuși unor analize și s-au descoperit 8 bolnavi de anghină, unul de scarlatină și 40 de purtători de streptococ de anghină. La același leagăn au izbucnit anul trecut mai multe cazuri de dizenterie și conjunctivită. Medicii spun că principalele cauze ale acestor boli sînt condițiile insalubre din leagăn și alimentația neadecvată.”

Context

Dacă ați copilărit, ați lucrat sau ați voluntariat la Leagănul de copii nr.2 din Bacău și doriți să contribuiți la documentarea acestui centru prin mărturii sau imagini de arhivă, vă rugăm să completați acest formular.

Resurse consultate

Oglinda Giurgiului, 1998-08-19 / No. 936

PUZ Bacău

Deșteptarea

CSJ Bacău