Copii cu vârste între 0 și 3 ani.
Leagănul de Copii din Sibiu este unul dintre cele mai vechi instituții de acest tip, prima fiind Leagănul de Copii Sfânta Ecaterina din București. Istoria Leagănului începe chiar la începutul secolului XX, înainte de Primul Război Mondial. În timpul documentării, au fost identificați doi ani de înființare posibili a așezământului: în 1903, respectiv 1909:
„În 1909 la 1 septembrie se deschide langa bastionul Soldisch un leagăn de copii (Evang. Schulkinderhort sau Kleinkinderwaisenheim) de către Asociația pentru ocrotirea copilului.Actuala clădire a fost ridicată în 1911 de arhitectul Josef Bedeus von Scharberg. Clădirile din incinta bastionului au fost ridicate în mai multe etape pe locul unde exista încă de la sfârșitul sec. XVIII o grădină de vară deschisă de baronul Michael von Brukenthal.”
În anul 1924, Leagănul se află sub patronajul societății „Principele Mircea”, filiala Sibiu. Conform unui articol apărut în ziarul Foaia Poporului (1924), Filiala din Sibiu ajutase în primele 6 luni ale anului 247 copii, dintre care 148 au beneficiat de tratament și grijă medicală.
La începutul anilor `50, la Casa Copilului Sibiu (denumire utilizată în presă post 1947) se amenajează o secție pentru copii nou-născuți prematuri. Pătuțurile și incubatoarele au fost realizate la Școala de Meserii. În primii ani, existau 10 astfel de paturi, urmând ca până în 1957 în secție să fie 20 de paturi pentru nou-născuții prematuri. Secția pentru prematuri deservea orașul Sibiu, zone învecinate orașului, dar și alte orașe din zona Transilvaniei. În 3 ani, numărul paturilor de pe secție se dublează, urmând ca în 1965 secția să aibă 60 de paturi, asigurând dezvoltarea a circa 200 de prematuri pe an.
Pe 1 Iunie 1959 se deschide un nou pavilion la Casa Copilului din Sibiu în care vor fi aduse încă douăzeci de incubatoare și în care a fost amenajată o secție cu capacitate de 45 de paturi pentru copii distrofici și rahitici.
Amenajarea și dezvoltarea secțiilor de îngrijire pentru nou-născuți prematuri a participat la scăderea mortalității infantile la nivel de județ.
„Condiţiile mereu mai bune, alimentaţia, tehnica de îngrijire au făcut ca de la o mortalitate de 31 la sută între anii 1964—1965 să ajungem în 1982 şi 1983 la un indice de mortalitate de sub 6 la sută, respectiv, între 3—6 la sută, ceea ce ne situează la indici obţinuţi pe plan mondial.” (Tribuna Sibiului, 1984)
Începând cu 1970, când legea reintroduce denumirea de “leagăn” pentru instituțiile care ocroteau copiii până în 3 ani, Casa Copilului redevine Leagănul de Copii Sibiu.
În 1973, în Leagăn existau 260 de paturi pentru copii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani. De asemenea, conform surselor din presă consultate, în 1978 la Leagănul din Sibiu erau internați 292 de copii.
În 1990, Leagănul din Sibiu, ca multe alte instituții de protecție a copilului, a beneficiat de ajutoare internaționale. În cazul de față, am aflat că organizații din Olanda au renovat instituția.
În presa din anii `90 am găsit următoarele date privind numărul beneficiarilor din cadrul instituției:
-în prima jumătate a anului 1996, au fost internați 70 de copii, dintre care 56 proveneau din familii cu situație socio-economică precară, neavând posibilitatea să îi crească. Pe lângă părinții aflați în imposibilitatea de a-și crește copilul acasă, cei/cele care ajungeau să își trăiască primii 3 ani din viață în Leagănul din Sibiu erau copii care fuseseră abandonați stradal sau a căror mame aveau infecții post-partum.
-în 1997, la Leagăn se aflau 212 de copii. Se pare că familii din Malta și Grecia au adoptat copii după 1989 din Leagănul din Sibiu.
-1998: peste 100 de copii au fost aduși de-a lungul anului la Leagăn.
După 1997, Leagănul de Copii din Sibiu a fost transformat în Centrul de Plasament Nr. 1, în urma ultimelor reglementări ale sistemului de protecție a copilului. Acesta a funcționat până în 2003, când în spațiul în care se afla centrul de plasament a fost mutat Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități de la Mediaș. În centrul de la Sibiu se aflau serviciile medicale și de recuperare necesare celor instituționalizați la Mediaș.
Spațiul în care Leagănul de Copii de la Sibiu a funcționat timp de zeci de ani este în continuare folosit în beneficiul copiilor aflați în sistem, precum se prezintă într-un articol din Ziarul Lumina, din 2011:
„În 2003 (n.e.) în cadrul complexului a fost adus şi Centrul de Minori, actualul Centru de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Neglijat, Abuzat, Exploatat. Din aceste două centre s-a format Complexul “Prichindelul”, care a mai câştigat două centre din 2004: Centrul Maternal şi Centrul de Consiliere pentru Părinţi şi Copii. În iunie 2010, ultimul centru s-a desfiinţat. “Acum avem trei centre. Dintre acestea, Centrul de Plasament pentru Copilul de Dizabilităţi are o capacitate de 50 de locuri. Avem acum 42 de copii, cu vârste cuprinse între câteva luni şi 16 ani. Grupa este de 0-18 ani. Echipa este una complexă, alcătuită din medici, psihologi, asistenţi sociali, asistenţi medicali, educatori, infirmiere. Raportul trebuie să fie 1 la 1. Aceşti copii stau 24 ore, personalul stă doar 8 ore, de aceea dacă scoatem stafful medical şi administrativ se ajunge ca un educator sau o infirmieră să îngrijească 6-8 copii. Beneficiarii sunt împărţiţi în şase modele pe grupe de vârstă, sex şi dizabilităţi”, ne-a explicat Onorius Moldovan. Au existat aici şi cabinete de logopedie şi kinetoterapie, iar acum există un grup de educatori care se ocupă de educaţia formală şi nonformală.”
Leagănul de Copii Sibiu a avut în perioada comunistă un serviciu de colectare și asigurare a laptelui matern pentru nou-născuții prematuri internați în cadrul instituției:
„Sigur că nu putem omite, pentru că e vorba de viaţa acestor fiinţe venite pe lume înainte de vreme, una din problemele vitale — asigurarea laptelui, a celui de mamă, în primul rînd, şi a celui praf. În privinţa celui dintîi, am aflat o informaţie pe care o punem la dispoziţia mamelor care alăptează şi care, cu siguranţă, nu au ştiut-o, leagănul de copii recoltează laptele de mamă, în condiţii deosebite de sterilitate, în unitate sau la domiciliu, fiind achitată suma de 62 lei pentru un litru lapte de mamă. Sunt multe mame care ar putea face acest lucru. Este, în fond, tot atît de uman ca şi fapta donatorilor de singe. Să mai adăugăm, în finalul acestor rînduri, că hrana în general a celor de la Leagăn este permanent în atenţia conducerii, meniul fiind diversificat pe grupe de vîrstă. Spre a vă face o singură idee, în ziua vizitei noastre, 22 martie a.c. — prînzul a cuprins: supă cu fidea, piure de cartofi cu ruladă de carne şi salată de sfeclă roşie şi compot de mere. Desigur cei mai mici au primit mîncarea paserată.” (Tribuna Sibiului, Aprilie, 1984)
Mărturii ale persoanelor instituționalizate în Leagănul de Copii Sibiu nu au fost găsite, cu toate acestea în ziarul Tribuna Sibiului apare mărturia unei eleve la liceul pedagogic, care a vizitat instituția în cadrul practicii sale pedagogice în iunie 1989:
„Imaginaţi-vă un copil alergînd după dumneavoastră cu braţele întinse, cu zâmbetul pe buze, cu ochii umed ca de căprioară, imaginaţi-vă un copil punîndu-vă mînuţa lui mică şi caldă în palma dumneavoastră, închipuiţi-vă un copil privindu-vă cu tandreţe în ochi, închipuiţi-vă un copil rostindu vă numele ! Intr-una din zile, în cadrul practicii pedagogice, împreună cu profesoara noastră, Elena Macavei, i-am vizitat pe micuţiii de la Leagănul de copii. I-am găsit jucîndu-se sub supravegherea atentă a educatoarelor. Aşezaţi în şiruri, în camera de joc, îți dădeau impresia că te afli într-o expoziţie de păpuşi vii. Fiecare dintre noi, cei 38 elevi ai clasei, ne-am apropiat cu emoţie de copii, oferindu-le bomboane şi jucării. Ne priveau cu uimire, dar curând au devenit prietenoşi şi dornici de joacă. Ne-am jucat cu cei mai tandri copii din lume! Ochii lor surîdeau asemeni soarelui ce răsare în zori, mînuţele calde se îndreptau spre noi ca o chemare, ca un strigăt de bucurie, ca o speranţă, parcă voiau să depene o întreagă lume de basme, neînţeleasă însă de noi. Ne cereau un strop. Un singur strop de dragoste din uriaşul fluviu de iubire al acestei lumi. Un singur strop de dragoste maternă pentru un nesecat izvor de dragoste pură de copil. E prea mult? E prea puţin? Stropul acesta de dragoste i-ar face cei mai fericiţi copii din lume! Ne-am despărţit cu greu de ei pentru că ne-au impresionat şi ne-au cucerit cu farmecul vîrstei lor. Am plecat îngînduraţi, ataşaţi de o nouă experienţă de viaţă ce ne va fi, fără îndoială, utilă în profesiunea noastră de dascăli. Ne-am gîndit şi ne gîndîm şi acum la ei, cu promisiunea că vom reveni în mijlocul lor. Anca, clasa a XI-a B, Liceul Pedagogic Sibiu” (Tribuna Sibiului, 25.06.1989)
Copiii care erau aduși la Leagănul din Sibiu de către familie, trebuiau să aibă domiciliul în Sibiu, altfel parcursul instituțional al copiilor era decis de către Comisia de Ocrotire a Minorilor, conform informațiilor prezentate în Tribuna Sibiului din 1997. În momentul în care copii instituționalizați la Leagăn împlineau vârsta de 3 ani și nu puteau fi reintroduși în familia de proveniență, aceștia ajungeau la Casa de Copii Preșcolari din Sibiu sau în Casele de Copii Preșcolari din Cisnădie și Boarta. După împlinirea vârstei de 7 ani, băieții erau trimiși la Casele de Copii din Agnita, Boița sau Agârbiciu, iar fetele la Orlat. Dacă copiii prezentau „retard psihic” (n.e. Sintagmă folosită în articolul original din Tribuna Sibiului, 1997) erau trimiși în funcție de gen la Turnu Roșu (fetele) și Mediaș (băieții).
Pe 17 decembrie 1999, la adresa Leagănului de Copii Sibiu a fost inaugurat Centrul de Primire în Regim de Urgență Sibiu. (Tribuna, 2000)
Foaia Poporului, 1924
Tribuna Sibiului, 1978
Tribuna Sibiului, 03 aprilie 1984, Nr. 8299
Tribuna Sibiului, 25 iunie 1989, Nr. 9919
Tribuna Sibiului, 13 august 1996, Nr. 1727
Tribuna Sibiului, 1 august 1997, Nr. 1973
Evenimentul Sibian, 4 decembrie 1997
Monitorul de Sibiu, 7 decembrie 1998, Nr.19
Tribuna, 2000