Loader

Spitalul de neuropsihiatrie infantilă Păclișa

Secție de Neuropsihiatrie Infantilă

DESPRE

Istoric

Domeniul de la Păclișa a fost rezidența familiei Pogany care a construit aici în secolul XIX un mic castel în stil baroc. Pe moşia de 18 hectare, aflată la 15 kilometri de Haţeg, a copilărit Margit Pogany (1879-1964), iubita şi muza sculptorului Constantin Brâncuşi.

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, domeniul Pogany a fost ocupat de armata rusă, care l-a transformat în cazarmă. Naționalizat de Gheorghiu Dej în 1948, domeniul a fost transformat într-un cămin de vară pentru copiii muncitorilor din Valea Jiului și mai apoi „preventoriu” pentru copii.

Redăm un extras dintr-un articol din revista Femeia, publicat în 1951, care ilustrează în tușe generoase atmosfera din vechiul castel devenit preventoriu:

„Pe alee înaintează doi ţânci : Romeo şi Sandina, pe care directorul preventoriului, din Păclişa-Hunedoara, îi numeşte glumind: Romeo şi Julieta, pentru grija ce şi-o poartă unul celuilalt. Julieta cea de 3 ani are braţele încărcate de flori, din care îi dărueşte „tovarăşului Doctor“. In preventoriul acesta copiii îşi găsesc nu numai îngrijirea medicală, care constă în supralimentaţie, odihnă, aer şi vitamino-terapie, ci şi în dragostea părintească cu care-i înconjoară directorul şi întreg colectivul de surori şi educatori. Bătrâna casă a fostului grof a fost transformată într-o instituţie model, care, dacă nu în tot ce priveşte utilajul este modernă, ca sistem de organizare şi atmosferă sănătoasă pentru copii, poate fi dată ca model. In afară de fondurile trimise de Crucea Roşie preventoriului, a fost întemeiată aci o întreagă gospodărie auxiliară, cu seră de flori, grădină de zarzavaturi şi legume, cu uscătorie de fructe, cu stupărie şi crescătorie de păsări, de porci şi vaci, toate proprietatea preventoriului. Tot aci, ca şi în alte instituţii de sănătate, bine organizate, funcţionează un curs de perfecţionare pentru calificarea personalului sanitar auxiliar, care se strădueşte să redea societăţii copii cărora mizeria trecutului le-a măcinat sănătatea părinţilor şi, prin aceasta, şi a lor. ”

Și un alt extras din Steagul Roșu, 1950- despre perioada când domeniul Pogany funțciona drept preventoriu TBC:

„La Pîclişa, într’un castel unde altă dată se lăfăiau desfrâul, beţia şi viaţa trândavia foştilor moşieri şi a lacheilor lor, în jurul cărora o armată de robi, trudeau pentru a hrăni aceşti paraziţi, astăzi se află un sanatoriu T.B.C.pentru copii. Copiii debilitaţi, fiii muncitorilor au o bună întreţinere şi îngrijire medicală, înţelegăndu-şi misiunea ce îi revine în această direcţie,personalul sanitar al sanatoriului T.B.C. pentru copii, a hotărît deschiderea unei campanii în satele înconjurătoare. Casă cu casă, om cu om,au fost cercetaţi, dându-se consultaţii şi ajutorul medical acolo unde a fost nevoie.”

În anii 50, domeniul Pogany a găzduit copii greci refugiați din zona Tessaliei în timpul războiului civil care se desfășura acolo.

Denumit pe atunci „Pîclișa”, după repatrierea copiilor greci, domeniul a devenit colonie pentru copiii coreeni orfani de război din 1959 până în 1960 când și aceștia au fost repatriați. În acel an, domeniul de la Păclișa s-a numit Colonia de copii „Kim Ir Sen”.

Redăm mai jos un extras din memoriile unui medic psihiatru de la Păclișa:

„Crucea Roşie internaţională a început construirea a trei pavilioane în parcul din Păclişa pentru aceşti copii. Două clădiri mari cu trei nivele în stilul construcţiilor sovietice, o clădire cu două nivele, în stil elveţian. Un grup alimentar mare şi modern, cu sală de mese şi sală festivă impresionantă şi clădirile gospodăriei anexe. Dotarea cu mobilier, cazarmament, şi tot ce era necesar pentru condiţii occidentale a fost asigurat de acest generos organism internaţional. Pentru personal au fost construite aşa-zisele barăci, de fapt din cărămidă.

În 1960, Păclișa a devenit spital psihiatric pentru copii, iar în 1968, potrivit Almanahului Sănătății, spitalul avea prevăzute 350 de locuri.

Medicul psihiatru Stefan Kecskemeti povestește în volumul „Povestea unei vieți”:

„Pentru Păclişa, bătălia s-a dat între reţeaua TBC care dorea să deschidă un spital minier pentru silicoză-antracoză într-o zonă cu zeci de mine şi reţeaua de psihiatrie adulţi care voia să găsească un debuşeu pentru cronicii care colmataseră unităţile sale. Spital de neurologie şi psihiatrie a copilului nu exista. Secţii erau la Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Iaşi. Cămine Spital la Siret în locul coloniei de coreeni, la Râul Vadului între Transilvania şi Oltenia. Deci era nevoie de unităţi de copii. Astfel s-au născut spitalul nostru şi Spitalul Lugoj în Banat. Pentru a face ireversibilă hotărârea luată, în mare grabă trebuiau aduşi bolnavi. Aşa că din toată ţara au sosit cele mai grave şi groaznice cazuri, pacienţi pe care i-am găsit la venirea noastră acolo”.

Condițiile pentru secția de neuropsihiatrie infantilă erau deosebit de precare la sosirea medicului psihiatru Stefan Kecskemeti

„Peste tot, saltele zdrenţăroase, în saloane cu pereţi murdari, lenjerie ruptă în fâşii, mâncarea servită în vase din tablă, de pe care emailul sărise demult. Directorul nostru simpatic, în veşnic conflict cu adjunctul său pentru graţiile unei infirmiere mai răsărite, era mai mult lipsă. Colegii repartizaţi şi ei din diverse centre universitare pe locurile rămase neocupate stăteau cu ochii la mersul trenurilor, aşteptând minunea unei posibilităţi de transfer.”

„La sosirea noastră la Păclișa situația nu a stat de loc pe roze. Cu excepția pavilionului nr.1. Secția de neurologie, azi ar fi numită pediatrică, condusă de directorul nostru, în celelalte două pavilioane cu trei nivele din multe, la sosirea noastră, deși iarna bătea la ușă, lipsea sticla din ferestre, multe paturi nu aveau saltele, cu cazarmament și echipamentul bolnavilor cronici, marea majoritate adulți murdari, neîngrijiți, zdrențuiți, în stare jalnică. Vesela din tablă turtită, linguri strâmbate, alimentație cantitativ poate suficientă dar de calitate execrabilă. Asta a fost motivul principal pentru care trioul Alexandrina și Stefan Kecskemeti și Mircea Lăzărescu, pe atunci doar medici stagiari de specialitate (titlul de doctor medic – aplicat cu o ștampilă pe diplomă doar mult mai târziu) a dus un război permanent cu administrația și sectorul tehnic în nici un fel interesați să risipească bunurile nou nouțe din bogatele magazii moștenite de la Crucea Roșie Internațională, ori ale dotărilor tehnice din atelierele spitalului.”

În 1990, spitalul de la Păclișa devenise supraaglomerat, având în grijă peste 400 de copii şi tineri, aduşi din mai multe zone ale ţării şi ţinuţi în condiţii precare. 

În anul 2000, trăiau în vechiul castel 210 rezidenți, dintre care 160 erau copii

Potrivit unui raport al fundației SERA realizat în anul 2000, instituția avea 54 de profesori salariați, deși 60 dintre copii nu erau școlarizați. În toate cele patru pavilioane vizitate de echipa SERA copiii erau izolați în spatele gratiilor și nu ieșeau în curte din cauza ierbii „umede”, potrivit explicațiilor angajaților. Aceiași angajați, întrebați de ce probleme psihiatrice suferă copiii nu au putut oferi o explicație dincolo de probleme de „conduită”.

La mijlocul anului 2000, a început dezinstituționalizarea copiilor de la Păclișa, prin mutarea în locuințe de tip familial. sDomeniul a fost revendicat de către un urmaș al familiei Pogany, care l-a propus spre vânzare statului român. 

Highlights

Extrase din Gazeta Învățământului, 1960:

„Mii de copii coreeni orfani au găsit în țările prietene un nou cămin, în care, înconjurați cu toată dragostea, au fost ajutați să-și însușească tainele culturii și științei, să devină oameni adevărați. In căldura cu care a înconjurat poporul nostru sutele de copii coreeni crescuți și educați la noi în țară s-au contopit sentimentele de dragoste, internaționaliste care ne leagă de poporul coreean. Țara noastră este mîiniră că poate înapoia poporului coreean copiii pe care i a primit în anii urgiei războiului, astăzi tineri harnici, multilateral dezvoltați. Reîntorși în țara lor natală, acești tineri nu vor uita niciodată „cea de a doua patrie a lor, Republica Populară Romina”, nu vor visa oamenii, poporul care i-a înconjurat cu nețărmurită dragoste. Aceasta este adînca semnificație a festivităților care s-au desfășurat de curind la colonia de copii coreeni din Pîclișa, raionul Iațcg, cu prilejul reîntoarcerii in patrie a copiilor din această colonie.”

„O mărturie de preț a aprecierii date strădaniilor depuse de pedagogii care s-au ocupat de îndrumarea tinerilor coreeni a fost emoționantul miting care s-a desfășurat în colonie cu ocazia vizitei delegației poporului coreean venită să mulțumească poporului nostru pentru grija părintească pe care a purtat-o celor 1700 de copii coreeni orfani, care au trăit și au învățat la noi în țară.”

Extras din Transilvania Jurnal, 2000:

„Spitalul de Neuropsihiatrie din Păclișa funcționează, de peste 40 de ani, în incinta unui castel istoric și a tratat, în această perioadă, peste 50.000 de copii cu probleme neuro-psihice”

Context

Dacă ați copilărit, ați lucrat sau ați voluntariat la Păclișa și doriți să contribuiți la documentarea acestui centru prin mărturii sau imagini de arhivă, vă rugăm să completați acest formular.

Resurse consultate

Fundația SERA

Cotidianul, 2001-02-02 / nr. 26

Transilvania Jurnal, 2000-07-25 / nr. 691

Transilvania Jurnal, 2000-08-24 / nr. 717

Transylvania Nostra, 2016 / nr. 1

Almanahul Sănătății, 1968

Gazeta Învățământului, 1960-07-22 / nr. 573

Povestea unei vieți, Ștefan Kecskemeti 

ebihoreanul.ro interviu cu mediul Kecskemeti

Femeia, 1951-05-01 / nr. 5

Adevărul

Steagul Roșu, 1950-01-25 / nr. 222