E povestea unei fetițe care a stat cu noi, în anii 90, înainte de a pleca spre America. Adopția nu a mai avut loc, dar nouă ne-au marcat viețile lunile petrecute cu Georgi. Venea de la orfelinat, ea. La început sălbatică, de o sălbăticie pe
Cine a avut norocul unui profesor care să inspire prin firea sa și prin raportarea la cei din jur, știe că felul în care Gheorghiță Dragoș Jigău alege să trăiască această perioadă a războiului din Ucraina, e unul ale cărui scântei vor influența mulți elevi.
24 februarie a împărțit viața noastră în înainte și după. Pentru totdeauna. Nu voi uita niciodată acea dimineață. M-am trezit la 5:00 a.m. în sunetul avioanelor. Am ieșit la balcon, am auzit explozii în afara orașului. Au bombardat aeroporturile. Am ridicat telefonul și am citit
Până pe 24 februarie, am fost un ucrainean fericit, am trăit în orașul meu natal și iubit, am muncit, am iubit, am făcut planuri de viitor. Mergeam la fitness, desen, caiac, dans. Am patru fii. Pe 22 februarie fiul meu cel mare a mers la
Aveam o viață obișnuită în Odesa. Mi-e foarte drag un cartier vechi, aproape de centrul orașului, umbrit de o alee de castani uriași. De fiecare dată când aveam un moment dificil, copacii aceștia bătrâni mă linișteau și mă ajutau să-mi găsesc direcția. Soțul meu
Egor (“Ye-GOR”) e un “caz simplu”. Are nevoie doar de o noapte de cazare în București în drumul lui spre Suedia unde locuiește sora lui. Autocarul îl aduce în Militari la 5 dimineața și zboruri către Suedia sunt dese. Anastasia Staicu, inițiatoarea grupului de voluntari
