Loader

Eu mă uit la locul ăsta cu alți ochi

DETALII TEHNICE

Descriere

Mai sus sunt 2 fotografii cu locul groazei din care este extrem de greu să-mi șterg asemenea amintiri.

Locul în care am trăit chinuri e la 40 km de Iași, în Popești.

Am multe amintiri urâte din acest loc, dar nu mi le aduc aminte pe toate, dar dintre toate au fost câteva ce m-au afectat foarte mult. 

Printre care:

Că aproape în fiecare zi luam bătaie, cu lingura de fier, cu coada de la matură, cu polonicul cel mai des în cap primeam aceste lovituri sau la genunchi și coate, că așa îmi apăram celelalte părți ale corpului, că nu aveam nopți liniștite auzind țipete de copii sau femei ce veneau să ne trezească cu țipete și bătăi să facem la oliță, că mâncarea nu era bună deloc, că ni se fura din față mâncarea sau un colț de pâine ce îl aveam de cine știe când ascuns prin haine, că ne lega dacă nu aveam astâmpăr.

Când eram mică luam multă bătaie și la palme de mi se umflau și nu puteam strânge deloc pumnul sau să învăț să scriu, când mi-am rupt degetul în ușă, doamna asistentă în loc să mă încurajeze să nu mai plâng, îmi strângea mai tare degetul ca să simt și mai mult suferință, alți copii mai mari ne puneau într-o pătură și ne aruncau cu capul de pereți sau ne încuiau în dulapurile alea de fier cu lacăt, de aceea am și claustrofobie, iar când m-au scos din dulap eram deja leșinată neavând aer și era beznă.

Când auzeam ceilalți copii țipând de suferință, când ne legănam că ne lipsea iubirea de mamă, că eram bătuți degeaba fără să fi făcut vreun rău și mai ales că ne speriau noaptea doamnele cu „lupu” că vine să ne mănânce, efectiv băga frica în noi, de aia câteodată am frică în viață, frică de oameni, de viitor, de singurătate, pentru că toate astea le-am adunat în mine din nefericire, au fost mari traumatisme.

Unii copii din aceste foste Preventorii au ajuns cu grave dizabilități, cum ar fi o fetiță pe nume Liliana care și-a pierdut vederea de la o simplă infecție oculară netratată corespunzător, a pierdut vederea într-un mod îngrozitor, ieșindu-i ochii din orbite, alți copii au murit, ori de bătaie, de foame, de hepatite sau mai grav arși de vii pentru că nu erau supravegheați. Iar cu acești copii am locuit în acest loc al groazei și am fost ca niște „frați”, am suferit împreună și nu îi voi uita niciodată cât trăiesc, chiar dacă eu am avut norocul de a trăi viața mai departe și a mă realiza.

Aceste fotografii pe care le-am atașat sunt făcute anul trecut de către soțul meu, arătându-i unde am „copilărit” . Sunt făcute pe 26 octombrie, ziua în care mi-am schimbat viața în Asociația Umanitara Il Chicco, prin cea mai puternică persoană cunoscută de către mine, persoană care îmi este și mamă și anume Ștefania De Cesare. Ea a fost martorul ocular la tot ceea ce ni s-a întâmplat în acest Preventoriu (Conacul Cantacuzino Pașcanu în prezent). Datorită ei sunt ceea ce sunt azi, o persoană fericită. 

Inscripții
-
Autor

Anonimă, 35 ani

Localizare

Mărturie donată din Iași, România