Un efort de recuperare istorică a memoriei instituțiilor de ocrotire în care au trăit, până în 1989, sute de mii de copii.
Când am început Muzeul Abandonului, în 2021, nu am găsit nicio listă care să cuprindă toate instituțiile de protecție a copilului din România socialistă sau măcar numărul lor exact. Ne-am dat seama că trebuie să pornim noi această listă. Am început să consultăm studii de specialitate, rapoarte întocmite în anii tranziției de structurile din subordinea Guvernului, arhive fotografice ale organizațiilor non-guvernamentale care s-au implicat în reforma sistemului de protecție a copilului, mărturii ale supraviețuitorilor, ale lucrătorilor din sistem, ale jurnaliștilor străini care în anii ‘90 au surprins felul în care trăiau copiii în orfelinatele țării.
Treptat, am identificat surse care să ne ajute să aprofundăm dimensiunea fenomenului instituționalizării. Știm acum că în 1991 funcționau peste 700 de instituții de ocrotire a copilului, conform studiului „Cauze ale instituționalizării copiilor în leagăne și secții de distrofici din România” realizat de Ministerul Sănătății, Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului și UNICEF.
Un alt studiu, „Recensământul copiilor și tinerilor din instituțiile de ocrotire” – arată că în mai 1997 existau 580 de instituții de ocrotire publice care funcționau în baza legii 3/1970. Cu toate acestea, după doi ani de cercetare, singurul lucru pe care îl putem spune cu certitudine este amploarea fenomenului.
Harta Abandonului este prima bază de date publică dedicată centralizării instituțiilor de protecție a copilului care au funcționat în România socialistă și în prima decadă post-comunism.
În etapa pilot, lansată în noiembrie 2023, Harta Abandonului conține informații pentru peste 100 de instituții din fiecare județ al României și peste 550 de imagini de arhivă pentru 15 dintre acestea, după un efort de documentare și digitizare întins pe un an de zile, realizat cu sprijinul a zeci de studenți voluntari care au scanat arhivele pe care ni le-au pus la dispoziție Fundația SERA România și Fundația Romanian Angel Appeal, ambele active în asistență umanitară imediat după căderea comunismului și mai apoi în reforma sistemului de protecție a copilului.
Acestora se adaugă materialele documentare strânse în cadrul campaniilor curente de cercetare ale muzeului, precum și
donațiile digitale recepționate de la supraviețuitori, angajați în sistem și asociațiile partenere: un patrimoniu material și imaterial de istorii ale abandonului alcătuite din peste 20.000 de fotografii, documente, obiecte, mărturii. Cercetarea și prelucrarea necesare pentru încărcarea lor online reprezintă un demers de durată, care se va realiza în etape, în următorii ani.
Conținutul Hărții este în permanentă revizuire și completare, pe măsură ce cercetăm noi resurse arhivistice și primim mărturii.
Harta Abandonului se construiește din frânturi. Documentăm istoria fiecărui centru de ocrotire pe care îl identificăm în cercetările noastre și ne propunem să alăturăm datelor statistice mărturii, fotografii, povești de viață. Când a fost înființată instituția și cu ce destinație – educațională, medicală, rezidențială? Cine erau copiii care locuiau acolo și în ce condiții? Care era infrastructura de îngrijire de care dispuneau? Cum arăta un dormitor? Centrul mai există și astăzi, are o nouă funcție sau este în paragină? Sunt doar câteva dintre întrebările la care căutăm răspunsuri.
GHID DE NAVIGARE ÎN HARTA ABANDONULUI
Folosim pictograme pentru fiecare tip de instituție care a adăpostit copii abandonați: leagăne (pentru copiii cu vârste între 0 și 3 ani), case de copii preșcolari și școlari, cămine pentru copii „recuperabili” și „nerecuperabili” și spitale (pentru marcarea secțiilor pentru distrofici sau pentru copiii infectați cu HIV).
Poți filtra afișarea pornind de la aceste categorii disponibile în legenda Hărții.
Fiecare centru marcat pe hartă conține o fișă de documentare realizată pe baza arhivelor de presă din perioada comunistă, a mărturiilor, a rapoartelor de vizită realizate de organizațiile care au contribuit la reforma sistemului de protecție a copilului și a legislației în vigoare.
La finalul fișelor de instituție vei găsi trimiteri către fotografii, obiecte și mărturii conexe, din arhivele Muzeul Abandonului.
Fotografiile din arhiva fiecărei instituții de pe Hartă au fost anonimizate pentru a proteja identitatea și demnitatea persoanelor. Din același motiv, Muzeul Abandonului își rezervă dreptul de a nu publica materiale de arhivă ce pot leza dreptul la viață privată.
INSTRUMENTE SUPLIMENTARE DE EXPLORARE A HĂRȚII
Harta Abandonului este un instrument de navigare printr-un conținut extraordinar de vast. Muzeul Abandonului recuperează, arhivează și digitizează arhive personale și organizaționale, până acum disparate, toate legate de istoria instituționalizării și dezinstituționalizării copilului din ultimii 70 ani.
Cercetarea ne-a condus spre un labirint al legilor, al tipurilor diferite de instituții și specificului de funcționare al fiecăreia, al schimbărilor din sistem, al vocabularului propriu fiecărei perioade. Pentru început, am creat un Dicționar al abandonului și un istoric al sistemului de protecție a copilului în România de după cel de-al Doilea Război Mondial (în curând disponibil pe site). Toate resursele pe care le identificăm și consultăm în procesul de documentare vor fi centralizate în viitoarea Bibliotecă de cercetare a Muzeului Abandonului. Sunt instrumente de lucru care ne ghidează atât pe noi, cât și pe vizitatori printr-un conținut extraordinar de vast.
CONTRIBUIE CU O AMINTIRE
Te invităm să te alături demersului MA și să contribui cu propriile tale amintiri.
Cunoști leagăne, case de copii, cămine-spital, școli speciale sau alte instituții dedicate protecției copilului, din perioada comunistă sau mai recentă? Poate ai trăit într-o casă de copii, ai fost voluntar sau ai lucrat într-o instituție de ocrotire a copilului; sau pur și simplu ai copilărit în vecinătatea uneia. Amintirile și poveștile tale sunt valoroase. Contribuie cu o amintire completând acest formular.
