Sunt al 9-le copil din cei 14!
Mama mea, la acea vreme avea insignă de „mamă eroină” și trebuia să beneficieze de o pensie specială, doar că statul trecea printr-o criză financiară foarte mare și nu erau fonduri necesare, așa că au hotărât să ne ia pe 7 din noi (3 fete și 4 băieți) în îngrijirea statului!
Mama nu a fost anunțată că îi vor fi luați copii, ea fiind dusă la „global” la colectiv, a fost anunțată de o vecină că I.M.S.-ul sfatului popular din Negru Vodă este la ea acasă.
Mama a venit într-un suflet și a încercat să ne salveze, dar, chiar atunci mașina demara din fața casei. Sfâșiată de durere, țipând cât o țineau plămânii, a leșinat în fața porții. Se pare că cei care ne luau au fost sensibilizați și au hotărât să o ia și pe mama să privească cum ne împrăștie la casele de copii.
Unul la Negru Vodă, 2 la Băneasa, 1 la Năvodari și 3 fete pe Pandurului nr 120, fiind singurul orfelinat de fete. Din acea zi nu am mai știut nimic de frații și părinții mei!
Una din surori, a fugit din cămin s-a măritat, a făcut 3 copii cu 2 bărbați după care s-a otrăvit. Cealaltă soră căpătase epilepsie (boala copilului) după cum mi-a fost zis mai târziu. Eu am rămas singură în casa de copii.
La acea vreme, mi se zicea “Boaifele” pentru faptul că refuzăm să dorm cu capul pe pernă, spunând că eu acasă dormeam pe “boaife”. ” haina u mămica; haina u tăticu; papaonii u tăticu…”
Aveam aproape 5 ani. Mi-am revăzut frații când aveam 12 ani. Părinții erau scoși din drepturile părintești și nu aveau voie să mă vadă.
Am fost furată din cămin de una din surori care mai apoi a fugit și s-a măritat când avea 14 ani. Pot spune că au fost și multe lucruri bune de învățat dar am și suferit enorm. Bătăi, umilințe, lipsa afecțiunii.
Am 3 copii și sunt ca o leoaica pentru ei, îi protejez cu orice preț, nu las pe nimeni să le facă ceva.
