Loader

Când fac pluta, marea mă îmbrățișează

DETALII TEHNICE

Descriere

Am crescut cu mama acasă. Era casnică în mod special ca să fie mamă de trei copii “care cresc cum trebuie doar cu mama acasă”. Și-atunci, ce caut aici, “la copii abandonați”, cu povestea mea de copil crescut cu mama acasă?

Poate pentru că, atunci când era copleșită de crescut trei copii într-o căsnicie dezastruoasă (se întâmpla atât de des), fugea noaptea la câte o mătușă. Se întorcea câteva zile și nopți mai târziu, zile și nopți în care mă gândeam în fiecare minut că, de data asta, chiar, chiar nu se mai întoarce. Oare eu o să devin „mama” pentru frate-miu și soră-mea? “Hai că s-ar putea să mă descurc!”, venea uneori un gând încurajator.

Poate pentru că, atunci când a decis (fără să știe că a decis) că mă descurc “să fiu mama” fraților mei – adică știam să fac de mâncare felul unu și felul doi, să spăl și la mână și la mașina de spălat – fugea la bunica cu diverse treburi mult mai importante: să o ajute la zugrăvit de primăvară, la cules de toamnă, la îngrijit un an bunicul bolnav. Fugile astea “level up” ale ei au început pe la 14 ani ai mei. 

Poate pentru că îmi plângea pe umăr regretul că nu s-a călugărit și amenințarea că, totuși, nu e deloc târziu să facă asta.

Poate pentru că, în crizele ei cele mai îngrozitoare, ieșea pe ușă ca să se ducă la sinucidere. Cu anunț explicit, eventual după ligheanul trântit cu apă cu tot pe pereți. Cel mai tare mă temeam că se aruncă în mare, așa că o urmăream noaptea, pâș-pâș în urma ei, pitită pe după boscheți și mașini, să nu mă vadă că o urmăresc și să explodeze și mai tare. Mă linișteam negreșit când intra în blocul vreunei prietene de-ale ei de prin cartier. 

Poate pentru că tata lipsește cu desăvârșire din succesiunea asta repezită, tocmai pentru că a lipsit complet și cu adevărat din povestea mea de copil, așa cum greu, dureros și foarte târziu am reușit să înțeleg și eu.

Poate pentru că atâtea mame au devenit mame când încă erau bieți copii chinuiți. A mea este doar una dintre ele. Și azi, la 70 de ani, e tot așa.

Abia de foarte curând mi-am dat seama de ce de când mă știu, băile mele lungi în mare se termină cu stat o vreme (și 15 min, și o oră) făcând pluta. Astă vară am realizat că de 40 de ani de când fac pluta, orice-ar fi simt îmbrățișare. Simt că mă ține marea în brațe.

Inscripții
-
Autor

Anonimă, 48 ani

Locație
-
Cuvinte cheie