Loader

Copilul credincios

DETALII TEHNICE

Descriere

Vreau să donez această amintire pentru copiii de acum, copii cu părinți plecați. 

Am amintiri dintr-o anumită perioadă (poate pe la 11-12 ani) când simțeam abandonul în fiecare zi – am auzit că așa simt cățeii în prima fază, atunci când sunt lăsăți singuri acasă. La fel ca și un cățel, simțeam în fiecare dimineață că există posibilitatea că ai mei -mai ales mama- să nu mai revină de la muncă. Nu știu de ce și cum îmi încolțise gândul ăsta în minte (sau în suflet), dar îl simțeam tare adânc, fie că eram acasă, fie că eram la bunica. Dimineața când auzeam ușa care se închidea în urma mamei, strângeam tare perna în brațe și-mi imaginam că e ea. Sau căutam parfumul ei și-l inspiram adânc, căutându-i prezența. Mă consola să o simt în absență, că și cum învingeam dorul cu trucul ăsta doar de mine știut. Seara, așteptând-o să revină, eram lipită de geam sau cu urechile ciulite (v-am spus că eram ca un cățel) la orice zgomot de pe hol. Anticipam cu plăcere momentul venirii ei și mi se părea că e Crăciunul în fiecare seară – doar fiindcă s-a întors mama acasă. David Copperfield era cartea care-mi ținea de urât. Pe David l-am simțit aproape.

Cu vârsta, sigur că lucrurile s-au inversat: abia așteptam să plece ai mei de acasă, să nu stea pe capul meu. Dar ce să vezi, ei au început să vrea mai mult timp cu mine. Nu pot să spun că nu am simțit măcar o dată o mică împunsătură de „răzbunare”, un gând de care mi-a fost rușine, dar care-i firesc, „Să vedeți și voi cum e”.

Inscripții
-
Autor

Anonimă, 40 ani

Locație
-
Cuvinte cheie