Loader

Dumneavoastră, mamă

DETALII TEHNICE

Descriere

Norocoasă că am avut (și încă am) părinți, dar trimisă la țară, la bunica mea, tot anul, mai puțin iarna – când ne luau pe amândouă la București pentru a trece iarna care, altminteri, ar fi fost destul de grea la țară – îmi amintesc și acum vizitele rare ale părinților, farmecul mamei, mereu aranjată, parfumată, în bătătura plină de praf a curții, prăjiturile aduse, bucuria mea față de acești doi oameni cărora m-am adresat la un moment cu „dumneavoastră”.

Despărțirile de ei erau acute. Nu aveam voie să plâng pentru că „e rușine”, nici vorbă să mă agăț de ei sau ce ar face acum fiii mei dacă s-ar simți anxioși, dar speram să se strice mașina sau să se întâmple ceva și să nu reușească să plece.

Nopți întregi apoi dormeam cu cămașa de noapte a mamei în brațe, mirosind-o și plângând pe înfundate după ce adormea bunica mea.

La 5 ani, m-au luat într-o vară pentru scurt timp la București că să-mi scoată amigdalele. Mama a stat lângă mine în prima noapte după operație și a fost așa de bine, chiar mă durea în gât. Era blândă și avea grijă de mine. Mi-a adus aminte de episodul operației chiar zilele trecute, încercând să mă convingă să fiu mai fermă cu fiul meu în adaptarea la grădiniță: „Plânge puțin și îi trece! La operația ta de amigdalită am stat cu tine doar în prima noapte, apoi am plecat, și uite, ai trecut peste, acuma nu mai ții minte nimic!”

A doua zi după operație, mama mi-a spus că se duce până jos să își cumpere o revistă și nu s-a mai întors. Am așteptat-o până târziu în noapte lipită de geam, sperând să o văd întorcându-se. Am 34 de ani acum 🙂

Inscripții
-
Autor

Anonimă, 34 ani

Locație
-
Cuvinte cheie