Loader

Norocul de a fi fost aruncat în ghena corectă

MA_M_0012

DETALII TEHNICE

Descriere

Să aflu în preadolescență că am fost înfiat, a fost destul de anapoda, cel puțin pentru mine a fost, pentru tot restul vieții.

Să aflu că părinții care m-au crescut, educat și ajutat să evoluez, mă găsiseră de fapt într-o ghena de gunoi, ei bine, ăsta da matrapazlâc de trăit cu el…

Iubirea primită, necondiționat, liniștea pe care mi-au dat-o oamenii aceștia, lăsându-mă să cresc lângă ei, să mă dezvolt fără prea multe restricții, au fost neprețuite.  Mi-au fost în același timp părinți și prieteni, fără să încerce îndobitocirea mea, prin tot felul de căcaturi  – că așa au văzut ei la părinții lor și că așa trebuie să procedeze și ei cu mine. Ei bine, toate acestea, fără urmă de echivoc, mă lasă să spun acum că ei mi-au fost părinții perfecți.

Cu toate astea, întrebările, neliniștile, angoasele, schilodirea psihică și sufletească, rămân.

Întrebările nu pot înceta în cap și-n suflet. Ce motive ar fi putut să o conducă pe cea care mi-a dat naștere spre această decizie? …O fi incercat, cu dăruirea și cu toata iubirea de care este capabilă o mamă pentru copilul ei, pe care l-a dorit sau nu, absolut tot ceea ce putea, astfel încât să nu ajungă în fața acelui tomberon?

Planificase totul sau fusese ceva de moment, când poate deranjam cu plânsul mult prea tare și prea mult. Sau poate nu avea bani să-mi ia lapte ori haine?  Poate că nu fusese o sarcină dorită, iar părinții ei o împinseseră, după miloane de amenințări, în fața tomberonului?

Cum, cu ce suflet o fi plecat de acolo?

Cum o fi fost ziua în care m-a abandonat? Ploua ca-n filme? Era zi sau noapte când a luat hotărârea? Dar când a transformat-o în realitate?

Oare a mai avut alți copii? Pe ei oare i-a aruncat, i-a ținut, i-a iubit, oare i-a înțeles și ajutat? S-a mai gândit vreo secundă la mine? Cum a mai putut trăi? S-a sinucis după ce m-a lăsat acolo? Sau nu? Cum a putut merge în viață, săraca femeie care mi-a dat viață, cu așa suflet distrus? Oare m-a urmărit mereu din umbră, să se liniștească că sunt bine? Poate nu? Sau da?

Aici sunt doar câteva întrebări care mă bântuie, doar cele de la cafeaua de dimineață. Nu vreau să ajungem la cele de la șprițul de seară, că ar fi prea complicat. Dar ele sunt acolo, mereu, tatuate în suflet.

Inscripții
-
Autor

Anonim, 49 ani

Localizare

Mărturie donată din București, România

Cuvinte cheie