Copiii Străzii

22 mai Copiii Străzii

La sfârșitul anilor ‘90, organizațiile internaționale estimau numărul copiilor care trăiau pe străzile Capitalei în jurul a 3.000 de suflete. 

Specialiștii leagă fenomenul copiilor și tinerilor străzii de consecințele politicii pro-nataliste a regimului Ceaușescu. Trăind în instituții supra-aglomerate și fiind supuși la numeroase abuzuri, copiii fugeau în stradă de unde puteau procura mai ușor venituri și alimente, dar erau în același timp supuși exploatării, traficului și violenței. 

Fenomenul a fost acut în perioada anilor 1990-începutul anilor 2000 și a fost amplu reflectat și în presa internațională, cel mai cunoscut documentar fiind Children underground. Deseori, imaginea copiilor străzii a fost asociată cu cea a petelor argintii de vopsea inhalată dintr-o pungă și cu termenul peiorativ „aurolac”. Pe atunci existau mai multe motive pentru ajungerea în stradă a minorilor. Unii copii proveneau din familii sărace și erau exploatați pentru muncă și cerșetorie, revenind acasă noaptea. Alții fugeau de violența de acasă și de sărăcia din mediul rural, dar și de abuzurile din instituțiile de protecție. Deseori, copiii aveau de ales între a îndura violența și exploatarea de acasă sau din instituție, versus a se expune pericolelor străzii care includeau abuz sexual, violență, trafic, consum de droguri. 

Pentru a combate fenomenul, au fost dezvoltate centre de primire în regim de urgență a copiilor străzii, cu scopul consilierii, asistenței medicale și reintegrării în familie sau într-o instituție de ocrotire.

Mulți dintre copiii care au supraviețuit vieții în stradă la finele anilor ‘90 sunt astăzi adulți fără adăpost. Potrivit organizațiilor care asistă persoanele fără adăpost, în prezent aproximativ 1 din 20 de persoane care locuiesc în stradă provin dintr-o casă de copii.