Leagăn

08 Jun Leagăn

Sunt centrele în care erau îngrijiți sugarii și copiii până la 3 ani. 

Termenul este întâlnit încă de la finele secolului al XIX-lea, unul dintre cele mai cunoscute centre din sudul țării fiind Leagănul Sfânta Ecaterina din București, înființat în 1897. Pe atunci, leagănul funcționa ca o creșă pentru sugarii și copiii sărmani până la 3 ani, care puteau fi adăpostiți împreună cu mama lor, dar și pentru copiii orfani pentru care se încerca plasarea în familii din mediul rural.

În 1954, termenul „leagăn” este temporar înlocuit cu sintagma „case ale copilului”, instituții aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Ele acomodau sugari și copii de până la 3 ani, orfani sau care din diferite motive nu puteau fi îngrijiți în familie. După reorganizarea sistemului de protecție a minorilor de la începutul anilor 1970, aceste unități reapar sub denumirea de „leagăne” aflate în continuare sub coordonarea Ministerului Sănătății la nivel central, respectiv a consiliilor populare județene la nivel local.

Leagănul de copii este unitatea sanitară care asigură creşterea, educarea şi îngrijirea medicală a copiilor în vîrstă de pînă la 3 ani, care potrivit legii beneficiază şi de ocrotire în aceste unităţi, precum şi a unei categorii de copii care în funcţie de dezvoltarea şi starea lor de sănătate, necesită asistenţă medicală (deficienţi mintali, prematuri, bolnavi psihici sau tbc, mari mutilaţi, familii dezorganizate). – extras din Decretul privind stabilirea normelor unitare de structură pentru unităţile sanitare, 16 mai 1973.

După vârsta de 3 ani, starea de sănătate a copiilor era evaluată – cei sănătoși ajungeau în casele de copii, iar cei suferind de diferite afecțiuni erau împărțiți între „recuperabili”, „parțial recuperabili” și „nerecuperabili” și erau repartizați în centre dedicate – școli speciale, cămine-atelier, cămine-spital și altele.

Aceste instituții erau supraaglomerate, dinamica abandonului sugarilor și copiilor mici depășind cu mult capacitatea de răspuns a statului (de exemplu, în 1988 leagănul din Ploiești adăpostea 261 de sugari și copii mici, în ciuda faptului că avea normată o capacitate de primire de numai 188 de locuri). Leagănele sufereau și de un deficit cronic de personal medical și de îngrijire calificat.

Creșteau acolo ca într-o seră prost luminată, friguroasă. Se deosebeau net de noi, cei care veneam din familie. Stăteau acolo înghesuiți câte 30-40 într-un salon, cu o singură îngrijitoare pentru toți. Cine să fie atent la nevoile fiecăruia? Nici să vorbească nu știau, n-aveau de la cine învăța. Se chinuia apoi logopeda de la cămin să le pună, unul câte unul, cuvintele pe buze. Veneau la cămin bătuți, cu o frică animalică, cu sechele psihice – numai dacă treceai pe lângă dânșii, fără măcar un gând de a le face rău, de a-i atinge, începeau să tremure ca epilepticii și să țipe. Jurnalistul Viorel Ilișoi în jurnalul său online, viorelilisoi.ro.