Mama s-a născut într-o familie cu 12 copii. Pe ea o lua mama ei la boierii la care spăla rufe cu ziua. Aceștia nu aveau copii și au plăcut-o pentru firea ei veselă. Bunica s-a gândit că măcar unul din cei 12 copii are o șansă la o viață bună, așa că mama a fost lăsată la boieri să crească fericită. Nu cunosc motivele pentru care nu a fost înfiată cu acte.
Prima căsnicie a mamei a fost scurtă și nefericită.
În 1966 s-a căsătorit cu tatăl meu. Până atunci, în istoricul mamei mele erau 13 avorturi. Prima sarcină cu tatăl meu a fost declarată avort spontan la 6 luni. Eu am fost cea de-a doua. Din ce mi-a povestit mama, tata ar fi amenințat-o că o denunță dacă mă avortează. M-am născut în decembrie 1968. Când aveam 4 ani, mama mi-a spus că a încercat să mă avorteze, dar nu a reușit. I-am spus unei vecine, la scurtă vreme, că mama nu e cea adevărată, că ne-au încurcat la maternitate.
Părinții mei s-au separat când aveam 6 luni. Niciunul nu s-a recăsătorit.
Am crescut mai mult cu bătrânul Nicolae, boierul care o crescuse pe mama.
După moartea acestuia, vacanțele le petreceam la tata și la părinții lui, unde am trăit și în intervalul de vârstă 13-17 ani, mama motivând că trebuie să mai stau și pe acolo.
Am revenit în București după ce am fugit din internatul de la Odorheiu Secuiesc, unde am fost bătută de profesorul de sport.
Mama a murit la vârsta de 47 de ani, în aprilie 1989, de AVC. Fusese depresivă toată viața. În ultimii ani de viață devenise alcoolică. Tata a refuzat să vină la București la înmormântare. M-am ocupat singură de toate problemele aferente, doar cu sprijinul unui prieten și al colegilor de serviciu ai mamei.
Tata trăiește în Harghita, unde s-a născut. Are 80 de ani și este singur. Nu a avut niciodată capacități de relaționare emoțională cu mine.
Eu am fost căsătorită de două ori. Din prima căsătorie am un fiu de 30 de ani și un nepot de 4 ani.
Al doilea soț a decedat la trei ani după desfacerea căsătoriei care a durat 15 ani.
După un istoric educațional sinuos, am absolvit UNARTE. În prezent, sunt grafician, profesor de arte în Ilfov, doctorand în pedagogia artei.
După încercări repetate de psihoterapie, am întâlnit un psihanalist de școală jungiană la cabinetul căruia merg săptămânal. Este primul om care înțelege și mă înțelege, cu care comunic profund și cu care sunt în proces terapeutic real.
Personajul cu care m-am identificat puternic (în perioada preșcolară) a fost rățușca cea urâtă din povestirea lui Andersen, trauma identitară rezolvată prin întâlnirea și afilierea la grupul semenilor autentici.
